Românii din Harghita şi Covasna sărbătoresc, în aceste zile, 25 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe din zonă, instituţie care a avut un rol esenţial în păstrarea identităţii naţionale a acestora, în cursul zilei de marţi fiind oficiată, la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc o liturghie care a marcat atât acest eveniment cât şi hramul aşezământului.
Slujba religioasă a fost oficiată de episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, alături de mai mulţi înalţi ierarhi, respectiv arhiepiscopul Râmnicului, Varsanufie, episcopul Severinului şi Strehaiei, Nicodim, episcopul Gurie al Devei şi Hunedoarei, episcopul Tulcei, Visarion şi episcopul Siluan al românilor din Ungaria, precum şi numeroşi preoţi din zonă.
Episcopul Covasnei şi Harghitei le-a vorbit celor prezenţi despre momentul înfiinţării eparhiei, în anul 1994 şi despre dificultăţile întâmpinate de clerici şi enoriaşi, subliniind faptul că a fost vorba de un moment istoric pentru românii din zonă.
„Dumnezeu a lucrat în chip minunat şi pe scaunul episcopal primul episcop a fost întronizat în persoana Înalt Preasfinţitului Părinte Ioan Selejan, astăzi mitropolitul Banatului. În aceşti 25 ani a fost multă trudă din partea sfintei Episcopii. Gândiţi-vă, cei care sunteţi mai ninşi la păr, cât de greu a luat fiinţă această episcopie şi cât de greu a mers rânduiala bisericească până ce s-a pus pe picioare. Aş vrea să subliniez, ca să se ştie, peste 80 de biserici au fost aşezate sub titulatura şantierului, în 80 de biserici ploua în această episcopie şi Dumnezeu a rânduit ca prin purtarea de grijă a Înalt Preasfinţitului Părinte Ioan, astăzi să fie bibelouri ale ortodoxiei româneşti”, a spus episcopul Andrei.
Acesta a evocat contribuţia adusă de protopopul Gane Constantin şi de mitropolitul Ardealului de la acea vreme, Antonie Plămădeală, în înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, instituţie care a avut un rol important „în păstrarea culturii şi identităţii româneşti şi a credinţei străbune”, punctând faptul că, dacă episcopia ar fi luat naştere mai devreme, românii nu ar mai fi plecat într-un număr atât de mare din zonă.
Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc a fost neîncăpătoare, credincioşii veniţi la liturghie, unii îmbrăcaţi în port popular, mărturisind că sunt extrem de emoţionaţi şi că bucuria pe care o resimt este foarte mare.
„E zi de sfântă sărbătoare şi de aniversare duhovnicească pentru că, iată, nici nu mi-am dat seama că au trecut 25 ani de când, cu voia lui Dumnezeu, a luat fiinţă această Episcopie a Covasnei şi Harghitei. Pentru mine, ca român, a însemnat un fel de linişte sufletească, pentru că, pentru prima dată, sub toiagul celui care a fost primul episcop al Harghitei şi Covasnei, Preasfinţitul Ioan Selejan, şi-a adunat turma. (…) O zi încărcată cu emoţie pentru toată lumea care suntem în această sfântă biserică şi pentru toţi cei care aniversăm cei 25 ani de la înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei”, a spus Ştefan Teslovan, unul dintre credincioşii care a asistat la slujbă.
La rândul său, directorul ştiinţific al Centrului European de Studii Covasna-Harghita, dr. Ioan Lăcătuşu, unul dintre cei care a contribuit la înfiinţarea episcopiei, în urmă cu 25 ani, a subliniat importanţa deosebită a acestei instituţii, care e schimbat destinul comunităţii româneşti din zonă.
„Indiscutabil, acest moment este un moment istoric pentru românii din această parte de ţară şi este, din perspectiva noastră, a societăţii civile, cea mai mare izbândă a românilor de aici. Faţă de celelalte episcopii din întreg spaţiul românesc şi din diaspora, episcopia noastră îndeplineşte, pe lângă binecuvântatele misiuni pastoral-misionare, şi funcţii culturale, funcţii de reprezentare, o instituţie care a schimbat destinul comunităţii româneşti, dintr-o comunitate care era deznădăjduită, nu avea un reper, nu avea un reprezentant, nu avea o instituţie care să o reprezinte, a reuşit, iată, prin voinţa divină, ca Înalt Preasfinţitul Ioan să fie primul întâistătător şi omul care a pus bazele a ceea ce trebuia făcut, a vindecat rănile şi Dumnezeu l-a trimis apoi pe Preasfinţitul Andrei, care a continuat apoi aceste lucruri”, a declarat dr. Ioan Lăcătuşu.
Acesta a adăugat că în cei 25 ani, viaţa culturală şi spirituală a românilor, activitatea de cercetare a zonei, au cunoscut contururi clare şi precise şi, în momentul de faţă, situaţia comunităţii româneşti este schimbată, în ciuda problemelor cu care încă se confruntă.
„Bineînţeles că nu putem face abstracţie, deşi este un moment aniversar, de lucrurile cu care în continuare ne confruntăm şi, în primul rând, de scăderea numărului populaţiei, de problemele care mai există privind condiţia noastră de minoritate numerică. Dar, suntem convinşi că Dumnezeu ne va întări, alături de Biserică, de celelalte instituţii- şcoală şi instituţiile de cultură- să biruim şi să asigurăm dăinuirea românească şi în următorii 25 ani şi mai departe”, a menţionat dr. Ioan Lăcătuşu.
La eveniment a fost prezent şi prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, care s-a declarat privilegiat că participă la acest eveniment, extrem de important pentru românii din zonă.
„Suntem privilegiaţi să sărbătorim 25 ani, un sfert de secol de la înfiinţarea şi existenţa Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei. Astăzi suntem cu sufletul alături de cei care mai sunt în viaţă, dar şi de cei care au plecat la Domnul şi care au contribuit cu inima deschisă, cu spirit românesc la înfiinţarea acestei entităţi care, de-a lungul timpului s-a constituit a fi apărătoarea identităţii noastre naţionale. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat, în 1994, dacă nu exista o mână de oameni, de români buni, alături de Înalt Preasfinţia Sa, astăzi mitropolit al Banatului, Ioan Selejan, care au hotărât împreună cu Biserica Ortodoxă Română, că aici, în Harghita şi Covasna, să existe un catalizor al sufletelor româneşti, ortodoxe, creştine şi iată că astăzi, deja , sărbătorim 25 ani”, a arătat prefectul Harghitei.
Manifestările dedicate acestui eveniment vor continua şi marţi, la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureşului, unde va avea loc Simpozionul cu tema „Episcopia Covasnei şi Harghitei – 25 de ani de la înfiinţare”.
La manifestare este aşteptat şi mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, cel care a condus 20 ani Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei şi care mărturisea, înainte de a fi ales mitropolit, că atunci când a venit în această zonă a găsit zeci de biserici în paragină, unele parţial demolate după Dictatul de la Viena, motiv pentru care, timp de 20 ani a lucrat alături de preoţi şi enoriaşi, pentru renovarea celor deteriorate şi pentru reclădirea celor distruse.
La simpozionul de la Izvoru Mureşului vor fi prezentate mesajele ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române şi ale personalităţilor vieţii publice naţionale şi locale, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Covasnei şi Harghitei şi peste 30 de comunicări ştiinţifice, care vor aborda probleme precum: „Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, factor catalizator pentru întărirea credinţei în Dumnezeu a românilor din sud-estul Transilvaniei, pentru păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor şi a patrimoniului cultural strămoşesc”, „Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, instituţie divino-umană, cu rol hotărâtor în asigurarea dăinuirii şi afirmării spiritualităţii ortodoxe şi identităţii româneşti în mediul multietnic şi pluriconfesional din Arcul Intracarpatic”, sau „Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei – un sfert de veac de misiune şi slujire pastorală”.
Vor fi prezentate şi comunicări referitoare la activitatea celor doi ierarhi de care se leagă numele Episcopiei, respectiv actualul Mitropolit al Banatului, Ioan Selejan şi actualul episcop al Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan.
În cadrul simpozionului va fi vernisată Expoziţia documentară „Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei – 25 de ani în slujba comunităţii româneşti din sud-estul Transilvaniei” şi prezentat filmul documentar „File din istoria Eparhiei Covasnei şi Harghitei”, realizat cu sprijinul arhivei Televiziunii Române.
În final, va avea loc lansarea volumului Repere identitare româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, de Ioan Lăcătuşu şi Erich Mihail Broanăr, volum apărut cu binecuvântarea episcopului Andrei, al Covasnei şi Harghitei, Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2019, cu sprijinul Guvernului României, prin Secretariatul General al Guvernului.
AGERPRES