O poveste începută la joc, în poiana din sat, și dusă mai departe prin muncă, răbdare, credință și omenie. Domnul Emilian și doamna Maria Macovei din Zagon au ajuns, în 2026, la șapte decenii de căsnicie. Au trecut împreună prin vremuri grele, au crescut trei copii, se bucură astăzi de șase nepoți și 12 strănepoți și spun, cu liniștea oamenilor care au trăit o viață întreagă unul lângă celălalt, că iubirea se schimbă, dar nu dispare.
Într-un sat în care oamenii încă mai știu să se oprească la poartă pentru câteva vorbe, iar amintirile se păstrează dintr-o generație în alta, povestea soților Macovei este una dintre acelea pe care le întâlnești în cărți: o poveste despre tinerețe, dans, muncă, greutăți, copii, credință și, mai presus de toate, despre doi oameni care au ales să rămână împreună.
Emilian Macovei, cunoscut de toți cei din jur drept „nenea Milu”, s-a născut în 16 noiembrie 1928, în Zagon, având trei frați. Maria s-a născut tot în Zagon, în 23 mai 1939.
Amândoi au urmat școala în sat și au terminat cele șapte clase care se făceau pe atunci.
Drumurile lor s-au întâlnit într-o duminică după-amiază, la joc, în poiana din sat. Mărioara era încă foarte tânără, avea 16 ani și, după cum își amintește astăzi, nu mergea acolo cu gândul la băieți. Milu, flăcău de 27 de ani, a remarcat-o și a început să-i acorde atenție.
Dansator priceput, o invita la joc, era atent, îi vorbea frumos.
Pe vremea aceea, ea făcea ucenicie la o croitoreasă cunoscută și a observat că tânărul Milu „îi ținea calea” , o aștepta pe drumul pe care mergea acasă.
Așa, din întâlniri și vorbe, din dansuri și gesturi de atenție, s-a născut dragostea. Mărioara l-a cunoscut ca pe un flăcău „la locul lui”, atent și protector, și l-a îndrăgit. Nu a trecut mult până când povestea lor a devenit una de familie. În 1956, înainte ca ea să împlinească 18 ani, cei doi s-au căsătorit.
Au pornit împreună într-o viață în care nimic nu a venit neapărat ușor.
O viață construită prin muncă
Emilian Macovei a lucrat ca muncitor forestier, apoi ca cioban la IAS Vlădeni-Ardeal. În ultimii 15 ani de activitate a muncit la Tractorul Brașov, în turnătorie, de unde s-a pensionat în 1989.
Dansul a rămas însă una dintre marile lui pasiuni. A făcut parte din ansamblul de dansuri populare al acelor vremuri și era cunoscut drept unul dintre cei mai buni dansatori.
Maria a muncit la CAP și a fost, în același timp, croitoreasă în sat. Împreună au crescut trei copii – Carolina, Ana și Eugen.
Familia lor s-a mărit, iar astăzi cei doi au șase nepoți și 12 strănepoți. Copiii și nepoții sunt, fără îndoială, cea mai mare bucurie a lor.
De altfel, atunci când vorbește despre familia sa, nenea Milu nu-și ascunde mândria:
„Sunt cel mai fericit și bogat om din Zagon. Am șase nepoate care sunt învățătoare/educatoare și un nepot – ofițer. Cine se mai poate mândri așa ca mine?”
Este genul de bogăție care nu se măsoară în bani. Se măsoară în oameni.
„Degeaba e iubire dacă nu e respect”
După 70 de ani împreună, cei doi nu vorbesc despre un secret complicat al unei căsnicii trainice.
„Dacă te iubești, te respecți unul pe altul, cu înțelegere și îngăduință din partea fiecăruia poți trece orice greutate”, spun cei doi soți.
Au existat și certuri, recunosc, dar niciodată nu au lăsat supărarea să dureze.
„Ne-am mai certat, așa, din nimicuri pot spune, dar n-a existat o oră să stăm supărați sau să nu vorbim. Fiecare trebuie să lase de la el și să se respecte. Degeaba e iubire dacă nu e respect și îngăduință.”.
Poate că tocmai aici se află una dintre lecțiile celor 70 de ani ai lor împreună: nu în lipsa greutăților, ci în felul în care au ales să le treacă.
Nu pot spune că a existat o singură încercare, cea mai grea. Au fost multe. Dar le-au dus pe toate împreună, cu multă răbdare.
Iubirea care a rămas, chiar dacă s-a schimbat
Pentru doi oameni care au început să se iubească atunci când erau foarte tineri, iubirea de astăzi nu mai seamănă cu cea de atunci. Dar este poate mai adâncă.
„După 70 de ani de căsătorie, iubirea s-a schimbat față de cum era în tinerețe. Iubirea noastră acum e sprijinul unuia pentru celălalt, grija, vorbele de încurajare, răbdarea și bucuria că suntem împreună, că am ajuns să ne vedem și strănepoții.”- mărturisesc tanti Mărioara și nenea Milu.
În cuvintele dumnealor se simte recunoștința pentru anii care au trecut și pentru faptul că au ajuns să trăiască împreună atât de multe generații ale familiei, iar în această recunoștință este mereu prezent Dumnezeu.
„Mulțumim bunului Dumnezeu că ne-a ocrotit și nu ne-a părăsit niciodată, nici în momentele mai grele.”- spun cei doi soți.
„A fi domn e o întâmplare. A fi OM e lucru mare.”
Domnul Milu are și o vorbă pe care a repetat-o de multe ori de-a lungul vieții și care pare să spună, în câteva cuvinte, povestea familiei lor:
„A fi domn e o întâmplare, a fi OM e lucru mare.”
Munca, cinstea și omenia au fost valori după care și-au crescut familia, iar după șapte decenii, acestea au rămas la fel de importante.
Poate că aceasta este și moștenirea pe care cei doi o lasă copiilor, nepoților și strănepoților: nu o rețetă perfectă pentru o căsnicie, ci exemplul unei vieți în care doi oameni au învățat să se sprijine, să se ierte, să se respecte și să nu renunțe unul la celălalt.
Un gând pentru cei tineri
Dacă ar fi să le transmită ceva tinerilor care își întemeiază astăzi o familie, soții Macovei nu le-ar promite că viața va fi ușoară. Dimpotrivă. Le-ar spune să fie pregătiți pentru greutăți, dar să nu le înfrunte separat.
„Oricât de greu le-ar fi în anumite momente, să se sprijine și să se încurajeze unul pe altul, să creadă în Dumnezeu, care le poate veghea calea. Nimeni nu trăiește fără greutăți. Să lupte pentru căsătoria lor, să nu despartă copiii pentru ambițiile de moment și să nu uite că orice greutate, în doi, e mai ușoară și o pot trece cu bine”- spun cei doi soți.
Apoi vine și concluzia, simplă, ca o vorbă spusă din pragul casei, după o viață întreagă:
„Totdeauna după ploaie vine soarele!”
În Zagon, Emilian și Maria Macovei au mers prin viață unul lângă celălalt timp de 70 de ani. Au pornit la drum tineri, s-au cunoscut la joc și au învățat, în timp, că dragostea nu înseamnă doar bucurie, dans și emoția începutului.
Înseamnă să ai pe cineva lângă tine când vin zilele grele. Să știi să lași de la tine, să ierți. Să ai răbdare. Să te bucuri de copii, de nepoți și de strănepoți. Să te uiți în urmă și să poți spune: am trecut prin toate, împreună.
După 70 de ani, poate că aceasta este cea mai frumoasă definiție a iubirii: să rămâi.
Ana Ciorici Costache
