Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe își extinde oferta de activități în zona Buzaielor. Trei secții noi au fost lansate, alături de cea de dans popular, deja existentă: de artă decorativă (desen), de saxofon și de actorie, pentru iubitorii acestor domenii, din Întorsura Buzăului, Sita Buzăului și Barcani, înscrierile fiind în derulare.
Directorul Școlii Populare de Arte și Meserii, Gaj Nandor, a declarat că înscrierile la aceste secții se realizează până în 27 septembrie (a.c.), urmând ca săptămâna viitoare să se desfășoare admiterea celor înscriși.
„Acum doi ani, am început, în zona Buzaielor, cursuri de dans popular, iar de anul acesta începem și cursuri de saxofon, desen și actorie – teatru. Încă nu știm câți s-au înscris, de altfel, înscrierile sunt încă în derulare în zona Buzaielor. Avem un coleg (…) cu ajutorul căruia am făcut o prospectare a pieței, să zic așa – colegul nostru a fost în școli, a discutat cu primarii și, pe baza acestor acțiuni și cerințe, am decis să inițiem aceste cursuri. Noi încercăm să fim prezenți acolo unde este cerință. Sigur, nu se poate realiza acest lucru întotdeauna, dar, unde găsim parteneri, mergem cu mare plăcere!”- a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”, directorul Școlii Populare de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe, Gaj Nandor.
Secțiile sunt deschise tuturor celor care doresc să descopere tainele artei decorative (desenului), saxofonului și actoriei sau să își dezvolte talentele în acest sens. Nu există limită superioară de vârstă.
„Limită de vârstă maximă nu este, ci doar limită de vârstă minimă. Noi întotdeauna am recomandat să nu fie copiii suprasolicitați – cu învățatul la școală, cu foarte multe cursuri, sporturi și activități în care ei mai sunt implicați – iar noi propunem ca doar după ce au împlinit 5-6 ani, copiii să fie înscriși la noi!”- a spus directorul Școlii Populare de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe.
În acest an, instituția își va desfășura activitatea în aproximativ 17-18 localități din județ.
Săptămâna trecută s-au realizat înscrierile la celelalte secții, iar în această perioadă se derulează admiterea și de luni încep cursurile. Excepție este, deci, zona Buzaielor unde, așa cum am precizat, în prezent se derulează înscrierile, iar săptămâna viitoare au loc admiterile și abia apoi vor începe cursurile.
Școala Populară de Arte și Meserii, liant între copii și activitățile culturale
În afara activităților specifice, Școala Populară de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe dorește să faciliteze accesul a cât mai multe persoane și special, copii și tineri, la activități culturale.
În acest sens, cu susținerea Consiliului Județean Covasna, echipa Școlii Populare de Arte și Meserii va aduce copii din mediul rural, la spectacole de teatru, dans, spectacole muzicale, din Sfântu Gheorghe și nu numai.
„Avem un proiect pe care sperăm să îl inițiem din luna ianuarie 2020, în cadrul căruia, prin susținerea Consiliului Județean Covasna, am cumpărat un microbuz și am dori să aducem copii care sunt din alte localități decât Sfântu Gheorghe, să îi aducem aici, la teatru, la expoziții, la concerte simfonice, etc, pentru că am văzut că, din păcate, cultura nu poate să se <<deplaseze>> în localități rurale și în orașe mai mici. De aceea, ne-am gândit că ar fi oportun să educăm copiii în sensul consumului cultural! Majoritatea copiilor vor veni aici, la Sfântu Gheorghe, de două ori pe an – îi vom duce la teatru, la muzeu (din păcate, Muzeul Național Secuiesc va fi în renovare), dar avem Muzeul Carpaților Răsăriteni, la care să îi ducem pe copii, iar pe cei din zona Buzaielor îi vom putea duce, de exemplu, la teatru, fie aici la Sfântu Gheorghe, fie chiar și la Brașov. Important este ca micuții, copiii, să aibă cât mai mult contact cu activitățile culturale!”- a declarat directorul Gaj Nandor.
Activități în domeniul educației adulților
Potrivit directorului, în oferta din acest an vor intra nu doar activități pe partea de educație culturală, ci și de formare profesională pentru adulți. Este vorba despre o formă de curs suplimentar, prin care se asigură eficiența cunoștințelor deja acumulate și utilizarea benefică a acestora în diferite domenii.
„Am dori să continuăm cursurile de fotografie, de adobe lightroom. Dorim să organizăm în continuare și cursul de bucătar – hobby, dar am discutat deja să organizăm și cursuri de barista și de mixer. Cu privire la acestea din urmă, vor fi cursuri scurte, în cadrul cărora se vor prezenta idei bune cu privire la ceea ce se poate prepara acasă, pentru când vin musafiri, prieteni!”- a mai spus directorul Gaj Nandor.
Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe şi-a deschis porţile, pentru prima oară, în anul 1968. Instituţia funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Covasna.
Ana Ciorici COSTACHE