Echipa Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe se află în această perioadă în Franța, la Lyon, în turneu.

Turneul va cuprinde trei reprezentanții ale  „OMG”- „Organisme modificate genetic”, în regia Ioanei Păun, în zilele de 2, 3 și 4 aprilie, fiind cel de-al doilea turneu în Franța cu acest spectacol.

La începutul lunii martie, „OMG” a fost prezentat în cadrul unui festival din Valenciennes.

Ambele turnee au fost câștigate prin sezonul România-Franţa, realizate cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR).

Perioadă încărcată…

Tot luna aceasta, echipa Teatrului „Andrei Mureșanu” va merge în turneu și în Italia, cu spectacolul „Hotel Miramare”, în regia lui Riccardo Rombi. Spectacolul, o coproducție internațională dintre TAM și Compania Catalyst din Florența, vine în continuarea coproducțiilor bilingve anuale, cu care TAM și-a obișnuit deja publicul spectator.

De altfel, aprilie este o lună destul de încărcată pentru TAM. Marți, 9 aprilie, echipa va prezenta spectacolul „Despre oameni și cartofi”, în regia lui Radu Afrim, la Săcele, în cadrul unui turneu de incluziune. Între 13-19 aprilie se va derula turneul în Italia, cu „Hotel Miramare”, iar în 23 aprilie, va avea loc spectacolul „Și liniștea are puls”, în regia lui Horia Suru, la ora 19.00, la Sala „Arta”, din Sfântu Gheorghe.

Joi, 25 aprilie, Teatrul „Fani Tardini” din Galați va prezenta la Sfântu Gheorghe, de la ora 19.00, spectacolul „Monstrul Nisipurilor”, în regia lui Andi Gherghe, iar marți, 30 aprilie, sala „Arta” va găzdui, de la ora 19.00, „Comedy Show”, un spectacol de improvizație, cele două evenimente fiind cuprinse în programul „Zilelor Sfântu Gheorghe”.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail