Peste 140 de concurenţi au fost nominalizaţi pentru Gala „Visit Covasna”, în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni „actori” din turismul covăsnean, iar publicul îşi poate vota favoriţii până pe data de 17 martie.

„A început votul pe site-ul gala.visitcovasna.com pentru actorii din domeniul turistic, nominalizaţi la cele 18 categorii. Votul online este legat de adresa IP şi de adresa e-mail, publicul poate vota pentru un singur candidat la fiecare categorie”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Câştigătorii vor fi desemnaţi atât pe baza votului publicului, cât şi a unui juriu format din nouă persoane, iar decernarea premiilor va avea loc în data de 21 martie, în sala de conferinţe a unui hotel din Sfântu Gheorghe.

În cadrul acesteia vor fi acordate câte trei premii la cele 18 categorii, respectiv marketing turistic online, evenimente turistice, centre de echitaţie şi turism ecvestru, atelierele meşteşugăreşti, agenţii de turism, ghizi de turism, chelner, barman/barista, bucătar, fast food, restaurant clasic, camping, motel sau tabără, cameră sau apartament de închiriat, pensiune din zonă rurală, pensiune în zonă urbană, cazare în castele şi conace, hoteluri de 1-2 stele şi hoteluri de 3-4 stele.

Evenimentul, organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, Consiliul Judeţean Covasna şi Camera de Comerţ şi Industrie Covasna, are scopul de a evidenţia persoanele, firmele şi iniţiativele care contribuie la dezvoltarea turismului local.

„S-au făcut nominalizări interesante şi valoroase. Acest lucru indică faptul că oamenii sunt interesaţi şi consideră că este important să recunoaştem munca lucrătorilor din turismul judeţean. Faptul că nu doar noi, instituţiile participante la organizarea galei, întrevedem oportunităţi în puterea turismului judeţean, este un feedback pozitiv pentru noi. Nu va fi uşor pentru juriu, dar având în vedere votul publicului, sunt sigur că se va face o apreciere justă şi rezultatul va fi unul echitabil”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Edler Andras, citat în comunicat.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail