Manifestări culturale, științifice și civice și nu numai sunt cuprinse în ediția de anul acesta a evenimentului intitulat „Primăvara culturală” și derulat la Sfântu Gheorghe și în zonă. Pregătirile sunt în plină desfășurare, au declarat, ieri, organizatorii.
Programul „Primăvara culturală, la Sfântu Gheorghe” a pornit cu aproximativ 25 de ani în urmă, în martie 1994, reunind, de-a lungul anilor, numeroase manifestări culturale, științifice și civice.
Ediția actuală va fi organizată de Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna – Harghita și Asociația„Ștefadina” București, Liga Cultural – Creștină „Andrei Șaguna”, în parteneriat cu Fundația „Mihai Viteazul”și Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita.
„Asigurăm, ca în fiecare an, continuitatea unui program sub genericul Primăvara culturală. Păstrăm elemente de continuitate în ceea ce privește temele propuse, dar aducem și aspecte noi, adaptate la cerințele anului în curs. Dacă anul trecut am abordat problemele Centenarului, anul acesta, de regulă, problemele post-Centenar și nu numai!” – a declarat, ieri, pentru „Mesagerul de Covasna, dr. Ioan Lăcătușu, coordonator al evenimentului.
14 martie – 12 aprilie, perioadă plină de manifestări: Conferințe, lansări de carte
Florentina Teacă, reprezentantă a Centrului De Studii Covasna- Harghita, a declarat că programul va începe în data de 14 martie 2019, de la ora 11.00, la Hanul „Nufărul” de la Reci, cu masa rotundă cu tema „Români pentru români. Solidaritate cu românii din Covasna și Harghita”, la care vor participa asociații și societăți din țară care, de-a lungul timpului, au fost alături de românii din județele menționate, care și-au arătat solidaritatea și sprijinul în organizarea acțiunilor cultural-civice din zonă.
Activitățile vor continua în 19 martie 2019, de la ora 16.00, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, cu conferința „ Aspecte ale integrării județelor Ciuc, Odorhei și Treiscaune în realitatea politică, economică, socială și culturală a României Mari”, moderată de pr. drd. Marius Banciu, parohia Sărmaș, protopopiatul Întorsura Buzăului.
- În data de 26 martie 2019, la ora 16.00, tot Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe va găzdui prezentări și lansări de cărți. Este vorba despre noi apariții editoriale la editurile „Grai Românesc” și „Eurocarpatica”. Vor fi prezentate și lansate volumele „Topliţa şi Marea Unire: contribuţii ale Topliţei şi localităţilor din jur la întregirea neamului”, semnat de Costel Cristian Lazăr și apărut la Editura Eurocarpatica, din Sfântu Gheorghe, 2018, având prefața de dr. Ioan Lăcătușu; „De pe meleaguri covăsnene, la Alba Iulia. Marșul Centenarului Marii Uniri – 1918-2018. Repere monografice,” volum îngrijit de Florentina Teacă și Marian Știopu, apărut la Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2018 ; „Românii din Târgu Secuiesc și satele învecinate după condica Bisericii Ortodoxe din Târgu Secuiesc (1781-1898)”, volum semnat de Dr. Maria I. Negreanu, ediție îngrijită de Ioan Lăcătușu și Ciprian Hugianu și apărut la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe, în 2018; volumul „Tulgheș. Din tezaurul etnografic românesc”- de Lăcrămioara Pop, volum apărut la Editura Eurocarpatica, din Sfântu Gheorghe, 2018, ediție îngrijită de Florentina Teacă și Ioan Lăcătușu, „Fotografia veche – Antidot la uitare,” coordonatori fiind pr. Petru Cătinean. Mariana Olaru, Ileana Căliman, volum apărut la Editura Eurocarpatica, Sfântu Gheorghe, 2018, și volumul „Taina Sfântului Maslu. Taina vindecării”, semnat de pr. Laurențiu Gabriel Panciu, apărut la Editura Grai Românesc, Miercurea-Ciuc, 2019.
„Primăvara culturală” va continua în 25 martie, în zi de sărbătoare. Atunci, de la ora 10, se va participa la Hramul Bisericilor „Buna Vestire”din Sfântu Gheorghe și Valea Zălanului, a precizat Florentina Teacă.
Potrivit acesteia, următoarele puncte în program vor fi în 11 aprilie 2019, când, de la ora 17.00, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” se vor prezenta și lansa noi cărți, noi publicații apărute la Editura „Ștefadina” din București și nu numai. Printre volumele ce vor fi prezentate se numără: „ Procesul optanților unguri. Mărturii documentare din arhivele Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Franceze”, coord. dr Codrin Dumitru Munteanu, dr. Dorel Bușe, cuvânt înainte prof. univ. dr. Ion Scurtu, apărut la Editura Ștefadina, București, 2018; și „Ștefadina: file de arhivă”, nr. 2 / 2018, editori: prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu și director general Mihai Nicolae.
Reprezentanții Academiei Oamenilor de Știință din București, așteptați la „Primăvara culturală”
În 12 aprilie 2019, de la ora 9.00, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, va avea loc simpozionul „Acțiuni întreprinse de România, în anul 1919, pentru apărarea Hotărârilor de Unire cu Țara adoptate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia”, cu participarea reprezentanților Academiei Oamenilor de Știință din București , au precizat organizatorii.
Programul „Primăvara culturală ” – 2019 va cuprinde, în 11-12 aprilie, manifestarea „La încondeierea ouălor- Șezătoare” în organizarea Fundației „Mihai Viteazul”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Covasna și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.
Participarea la toate aceste manifestări este deschisă tuturor celor interesați.
Ana Ciorici COSTACHE