Comisia Europeană a anunţat luni câştigătorii concursului său anual de traducere destinat şcolilor, printre aceştia numărându-se Maria-Alexandra Gherghel de la Colegiul National „Dr. I. Meşotă” din Braşov, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Traducătorii Comisiei Europene, organizatori ai concursului de traducere Juvenes Translatores, i-au selectat pe cei 28 de câştigători din rândul celor 3.252 de participanţi la ediţia din acest an, elevi provenind din 751 de şcoli din întreaga Europă. Din România, la ediţia din acest an a concursului de traducere Juvenes Translatores au participat 151 de elevi provenind din 32 de şcoli.

Cei mai buni tineri traducători din fiecare dintre cele 28 de state membre vor călători la Bruxelles pentru a-şi ridica premiile şi a se întâlni cu traducătorii profesionişti ai Comisiei Europene.

„Sunt impresionat de competenţele lingvistice ale acestor tineri talentaţi. Învăţarea limbilor străine este esenţială în societatea actuală. Limbile străine deschid calea către mai multe oportunităţi de angajare şi ajută oamenii să îşi înţeleagă reciproc mai bine culturile şi punctele de vedere”, a declarat comisarul responsabil pentru buget, resurse umane şi traducere, Gunther H. Oettinger.

Ediţia din acest an a concursului Juvenes Translatores a avut loc la 22 noiembrie şi s-a desfăşurat în mod simultan în toate şcolile participante. Elevii concurenţi au utilizat 154 dintre cele 552 de combinaţii lingvistice posibile între fiecare dintre cele 24 de limbi ale UE.

Direcţia Generală Traduceri a Comisiei Europene a organizat concursul Juvenes Translatores (tineri traducători în latină) în fiecare an, începând din 2007. De-a lungul anilor, concursul a devenit o experienţă marcantă pentru mulţi dintre participanţii şi câştigătorii lui. De exemplu, în urma călătoriei sale la Bruxelles, câştigătoarea slovenă a ediţiei 2010, Tina Zorko, s-a decis să studieze traducerea la universitate şi s-a alăturat de curând Departamentului de Traduceri al Comisiei Europene ca traducător cu normă întreagă. AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail