Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a încheiat un an plin, un an în care și-a dedicat toate activitățile celebrării Centenarului Marii Uniri. Manifestări cu vechime, manifestări intrate în tradiție, cum ar fi „Mihai Viteazul și Visul Unirii” sau Festivalul de colinde și obiceiuri românești „Crăciunul la români” – devenit în 2018 „COLINDUL UNIRII”, au reunit în jurul lor sute de participanți, de vârste diferite, din județ, din țară și chiar și din străinătate. Toate aceste manifestări, organizate de la înființarea Fundației, deci, de aproape 29 de ani, sunt gratuite pentru public, însă au în spate eforturi uriașe și mult suflet din partea membrilor Fundației. Despre motivația acestora, despre concluziile cu privire la programul din 2018 și despre direcțiile propuse pentru 2019, președinta Fundației, prof. ing. Maria Peligrad, ne-a vorbit ieri, în cadrul unui interviu:
Stimată doamnă prof. ing., Maria Peligrad, am intrat în anul 2019, anul în care Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe va împlini 29 de ani de la înființare. S-a schimbat viziunea, s-a schimbat scopul Fundației în toți acești ani?
Prof. Ing.Maria Peligrad: Fundația „Mihai Viteazul” s-a înființat în septembrie 1990, într-o perioadă extrem de tulbure, pe plan național și local. Atunci, s-a simțit nevoia de a veni în întâmpinarea conaționalilor români supuși la o adevărată avalanșă de hotărâri discriminatorii atât din partea celor care au preluat puterea cât și a administrațiilor locale, care s-au instalat foarte repede, cu obiective bine conturate și precise. Nu pot să nu amintesc din nou de aberanta hotărâre de separare a școlilor pe criterii etnice, ceea ce a dus la o separare a tinerilor generații nemaiavând nici unii, nici alții, acces ușor și prietenesc la cultura și tradițiile celuilalt, la aspirațiile fiecăruia din ei, existând în fond aceeași preocupare pentru progres social și economic al întregii societăți, cu efecte dintre cele mai neplăcute în timp.
Ca urmare, obiectivele fundației noastre au rămas aceleași, ceea ce a impus ca prezența noastră în viața comunității să fie continuă, dinamică, iar manifestările organizate s – au adresat tuturor grupurilor țintă, pe care le- am identificat, la fel de dinamice în timp, indiferent de vârstă, educație, stare socială, etnie sau religie, cu dorința de a crea o solidaritate umană largă. Am constatat, în timp, că programele școlare, planul cadru al sistemului de învățământ nu corespunde cu realitățile vremii. Se dorește necunoașterea adevăratelor valori ale poporului român, îndepărtarea, minimalizarea trecutului nostru, trecerea în desuetudine a marilor poeți și scriitori, istorici, artiști români, personalități marcante. De aceea am încercat, atât cât am putut, să completăm aceste lipsuri, ținând seama că nu suntem un factor educativ principal.
Fundația noastră are frumoasa vârstă de 28 de ani și cinci luni cu activitate continuă și implicare responsabilă în viața societății noastre, activitate recunoscută de partenerii noștri din țară sau din afara granițelor. Ne bucurăm să știm că doresc să revină, dar mai ales că reușim să – i primim așa cum se cuvine, participând astfel și la promovarea culturală a municipiului și județului nostru.
Se pot alătura noi membri? (dacă da, cine și cum poate face acest lucru?)
Sigur. Se poate înscrie orice persoană care acceptă să respecte statutul, să militeze pentru promovarea obiectivelor sale, să se implice în realizarea acțiunilor propuse. Persoanele care se îndreaptă spre noi nu trebuie decât să – și iubească neamul, țara, să aprecieze și să acționeze în spiritul a două cuvinte: credință și patriotism. Le așteptăm!
Manifestările Fundației sunt gratuite pentru public, deși organizarea lor implică importante costuri. Cum reușiți să vă descurcați?
Toate manifestările noastre, spectacolele, sunt într-adevăr gratuite, din dorința de a permite tuturor persoanelor interesate să participe, să venim în întâmpinarea necesităților spirituale ale acestora, să nu existe opreliști materiale. Dorința, dar mai ales bucuria noastră este „ să sorbim împreună”, ca să spun așa, din seva nemuririi neamului românesc, cât putem de des și de mult. Unele acțiuni sunt destul de costisitoare, iar eforturile nu sunt de neglijat. Pentru unele manifestări mai mari primim cofinanțări de la Consiliul local și Consiliul județean, iar restul bugetelor din sponsorizări și contribuția de 2% din impozitul pe venit. Profit de ocazie, dacă se poate, să solicit locuitorilor județului, celor din țară, să ne acorde acest sprijin. Formularul se poate descărca de pe site-ul nostru. Vă mulțumim de pe acum!
Care este situația sediului Fundației? Unde își are sediul, în prezent, Fundația?
Pentru că au fost unele reglementări de luat în seamă, nu am avut două luni sediu declarat. Asta nu înseamnă că s- a oprit activitatea fundației. În prezent suntem în aceeași locație, adică în Casa cu Arcade ( în fața Catedralei Ortodoxe).
Anul 2018 a fost, unul special: ați dedicat întreaga activitate, celebrării Centenarului Marii Uniri. Care au fost cele mai mari provocări ale acestui an?
Într-adevăr, anul 2018 a fost un an al marii bucurii, a sărbătoririi CENTENARULI UNIRII. Așa cum am anunțat la începutul anului trecut, toate manifestările noastre au fost dedicate Marii Uniri. În acțiunile cu caracter național (Festivalul Național Coral „George Sbârcea”) sau cu caracter internațional (COLINDUL UNIRII – Festivalul Internațional de Colinde și Obiceiuri de iarnă „Crăciunul la Români”), ne–am propus și am realizat aproape în întregime să avem invitați din provinciile istorice ale României, respectiv din comunitățile de români rămase în afara granițelor. Este minunat să dai mâna frate cu frate, să împărtășești bucuriile și durerile în aceeași limbă. Citez ceea ce a spus doamna Nina Munteanu – primar din comuna Pelinei, raionul Cahul, Republica Moldova, prezentă cu ansamblul „Pelinița” la Festivalul de Colinde: „Cu drag de neamul românesc, de datinile, obiceiurile și tradițiile strămoșești, am parcurs mii de kilometri pentru a participa la acest festival cu titlul COLINDUL UNIRII, consacrat neamului românesc, care acum 100 de ani a realizat Marea Unire”.
Dar cele mai mari realizări, împliniri sufletești?
Nu pot să enumăr cele mai mari realizări, pentru că noi, cei ce organizăm voluntar și altruist, fiecare manifestare în parte, ne bucurăm la fel pentru fiecare, indiferent de întinderea sau complexitatea sa. Împliniri sufletești?!… Numărul anilor de viață activă a Fundației.
Cu ce gânduri ați încheiat anul?
Anul încheiat a trezit multe gânduri și întrebări: Cum s-au desfășurat manifestările și ce ar trebui să facem pentru a trezi mai mult interesul cetățenilor. Dar dincolo de aceste întrebări sau neîmpliniri, rămân sentimentele de recunoștință pentru toate instituțiile, cofinanțatorilor, parohiile ortodoxe, societățile comerciale, ONG-urile, persoanele fizice care într-un mod sau altul au contribuit la realizarea obiectivelor noastre. Adaug mulțumirile mele membrilor fundației care s-au implicat în organizarea cu acuratețe a manifestărilor noastre.
Ce v-ați fi dorit să fie altfel, în ceea ce privește parcursul Fundației, în 2018?
Ce ne-am dorit? În primul rând, accesul la o sală de spectacol potrivită cu mesajul fiecărui festival. Apoi, să nu avem grija realizării bugetului propus, sau să ne adaptăm din mers la ceea ce avem.
În 2019, ce vă propuneți?
Anul 2019 va aduce aceleași tipuri de manifestări tradiționale și desigur că vom accepta orice provocare ivită.
S-a conturat deja agenda pentru noul an? Ce manifestări cuprinde aceasta, în mare, sau care este primul eveniment din acest an?
Da, în acest sens, s-a conturat agenda acestui an, iar primul eveniment va fi aniversarea Unirii Moldovei cu Țara Românească din 24 ianuarie 1859.
Ați început deja înscrieri la manifestările din 2019? Există modificări în ceea ce privește înscrierile, în acest an?
Nu am început înscrierile, dar recomand ansamblurilor, cadrelor didactice, persoanelor interesate să urmărească mass-media locală, informațiile online, perioada de desfășurare, termenul limită de înscriere și regulamentele de înscriere și organizare a tipului de manifestare care este vizată.
În finalul acestui interviu, dacă aveți un mesaj pentru cititorii noștri, vă rog să îl transmiteți!
Cred că am două mesaje: să nu uităm că suntem fiii aceleiași țări, să nu uităm că ne pasă de trecutul ei pentru a- i putea clădi viitorul, să acționăm întotdeauna în mod constructiv, generos și loial pentru România, pentru generațiile viitoare. La mulți ani și sănătate membrilor fundației, tuturor locuitorilor județului, cititorilor dumneavostră și prietenilor fundației noastre!
A consemnat Ana Ciorici COSTACHE