În cadrul proiectelor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, redacția cotidianului Mesagerul de Covasna publică, în serial, volumul „Păstori sufleteşti ai Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei”, de Erich-Mihail Broanăr, Ioan Lăcătuşu și Sebastian Pârvu, volum apărut la Editura Grai Românesc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
Cartea reprezintă un omagiu adus slujitorilor Bisericii Ortodoxe din județele Covasna şi Harghita – preoți, protopopi și ierarhi la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri. Lucrarea introduce în circuitul public informații, în mare parte inedite, despre contribuția Bisericii Ortodoxe, a școlilor confesionale și asociațiilor culturale românești din această parte de țară la păstrarea și afirmarea identității naționale românești din Arcul Intracarpatic.
VI. Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan
VI.1. Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, arhipăstor şi slujitor
la Sfintele Altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei (1994-2014)
Multe dintre iniţiativele, demersurile şi proiectele ierarhilor ortodocşi născuţi în localităţile din sud-estul Transilvaniei referitoare la sprijinirea Bisericii strămoşeşti, a culturii şi spiritualităţii româneşti din această parte de ţară, care nu au putut fi finalizate, datorită împrejurărilor istorice cunoscute, au fost înfăptuite după înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi întronizarea în scaunul arhieresc al Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop Ioan Selejan. După aproape 18 ani de păstorire rodnică, toţi credincioşii români ortodocşi şi nu numai îl consideră un ierarh „de-al locului”. Expresii precum: „Episcopul Ioan, de la izvoarele Oltului şi Mureşului”, „Episcopul de la polul frigului”, „Episcopul munţilor”, „Străjerul din Carpaţi” ş.a. au intrat demult în mentalul colectiv românesc, referirile la ţinuturile Covasnei şi Harghitei fiind asociate cu numele şi personalitatea ÎPS Ioan Selejan.
De aceea se cuvine să menţionăm câteva date privind înfiinţarea noii eparhii a Covasnei şi Harghitei, principalele repere biografice şi aspecte din activitatea pastoral-misionară ale Vlădicului Ioan.
VI.2. ÎPS Ioan Selejan – repere biografice
Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, s-a născut la data de 14 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani, judeţul Bihor, ca al patrulea copil al părinţilor săi, Ioan şi Ilca. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat în satul natal Pietrani, judeţul Bihor. A absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea, promoţia 1971 şi Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti, promoţia 1976.
În anul 1980, a intrat ca vieţuitor la Mânăstirea Lainici, judeţul Gorj. În anul 1986, a absolvit Seminarul Teologic din Craiova, iar în anul 1990, Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. La 6 august 1990, a fost hirotonit ierodiacon la Mânăstirea Lainici, iar la 15 august 1990, a fost hirotonit ieromonah. Între anii 1990-1994, a fost rânduit stareţ al Mânăstirii Lainici de ÎPS Nestor Vornicescu, încredinţându-i-se păstorirea sufletească a fraţilor şi călugărilor din mânăstire. În perioada 1980-1994, a restaurat mai multe biserici şi mânăstiri (Tismana, Polovraci, Bucovăţ, Lainici, Crasna), iar cât a fost stareţ la Mânăstirea Lainici, a zidit o nouă biserică, monumentală, în incinta mânăstirii, şi un corp de chilii. În perioada studiilor la Ierusalim a coordonat pictarea unei părţi a bisericii şi a amenajat o bibliotecă, care a fost şi ea pictată.
În perioada 1991-1994, a urmat în paralel două studii de doctorat la Institutul Biblic din Ierusalim, unul în Studii Biblice şi altul în Egiptologie şi Orientalistică. În anul 1994, a fost hirotesit Arhimandrit şi numit Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, de unde a fost chemat în ţară pentru ocuparea funcţiei de episcop.
La 12 iulie 1994, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca întâistătător al nou înfiinţatei Episcopii, cu sediul la Miercurea-Ciuc, pe P.C.Arhimandrit Ioan Selejan, Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim şi Iordan.
ÎPS Părinte Antonie Plămădeală, Mitropolit al Ardealului, în cuvântul adresat Colegiului electoral, a vorbit despre „Un om plin de vigoare, înzestrat cu experienţă în lucrarea cu oamenii şi întemeierea şi consolidarea unei instituţii căreia îi revin sarcini uriaşe. Aceasta reclamă inteligenţă, bună pregătire teologică, şi nu numai teologică… Această zonă are nevoie de un om destoinic, de un om menit să fie ctitor şi păstor de conştiinţe ortodoxe şi româneşti… iubitor de neam şi de glie românească şi, în acelaşi timp să fie deschis semenilor de alte naţionalităţi şi cu alte convingeri religioase, pe care să-i respecte în măsura în care şi ei ne respectă neamul şi convingerile noastre.”
La 25 septembrie 1994, a avut loc la Miercurea-Ciuc, în catedrala „Sfântul Nicolae” instalarea primului episcop al Covasnei şi Harghitei.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist şi Preafericitul Partenie al Alexandriei, alături de care au slujit ÎPS Mitropoliţi Daniel al Moldovei, Antonie al Ardealului şi Nestor al Olteniei, ÎPS Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului, precum şi membrii delegaţiei Patriarhiei Alexandriei: Mitropoliţii Irineu de Cartagina şi Petros de Accra, împreună cu PS Eftimie al Romanului, ÎPS Andrei al Alba-Iuliei, PS Calinic al Argeşului, PS Timotei al Aradului, PS Casian al Dunării de Jos, PS Ioan al Oradiei, PS Justinian al Maramureşului, PS Nifon la Sloboziei, PS Vincenţiu şi PS Teofan, episcopi vicari patriarhali.
Bucuria instalării noului ierarh a adunat mii de credincioşi; mulţi dintre ei erau îmbrăcaţi în frumoase costume naţionale româneşti şi purtau prapori şi cruci, simboluri ale puterii dumnezeieşti.
Bucuria şi dragostea oamenilor a rămas aceeaşi şi astăzi, neştirbită de vreme, Ierarhul fiind primit cu aceeaşi mare iubire de păstoriţii săi, fiind aşteptat de fiecare dată, în orice loc ar merge, cu acelaşi freamăt de nerăbdare şi încredere. Toţi ştiu că Părintele Ioan Arhiepiscopul este rugătorul şi mijlocitorul lor către cele cereşti dar şi către cele pământeşti. Ei nu au uitat primele sale cuvinte adresate celor prezenţi la Miercurea-Ciuc în binecuvântata zi de 25 septembrie 1994, pe care le-au primit ca o promisiune şi ca o binecuvântare. Erau primele vorbe rostite ca Ierarh înscăunat şi ca mare iubitor de sfinţi – versurile Sfântului Ioan Iacob Hozevitul: „Fii pribegi ai ţării mele,/ Rătăciţi printre străini,/ Nu uitaţi menirea voastră/ De creştini şi de români!”
Nădejdile exprimate ori nerostite ale credincioşilor şi ale slujitorilor bisericeşti se îndreptau către un arhiereu care avea experienţa vieţuirii alături de străini, care restaurase multe biserici şi mânăstiri şi care se va dovedi întru totul devotat chemării sale.
În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 18-19 iunie 2009, desfăşurată la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia PF Daniel, PS Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop, pentru activitatea ierarhică pilduitoare şi slujire chiriarhală deosebită şi îndelungată a Bisericii. Duminică, 23 august 2009, a urmat actul solemn şi demn acela al ridicării la rangul de Arhiepiscop al Preasfinţitului Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei după săvârşirea Sfintei Liturghii de către PF Daniel, Patriarhul României şi 14 membrii ai Sfântului Sinod.
Această hotărâre de ridicare a Preasfinţiei Sale la rangul de arhiepiscop rămâne un însemnat act de apreciere şi preţuire a întregii lucrări a Preasfinţitului Părinte Ioan, puse în slujba Sfintei Biserici şi a neamului românesc din Episcopia Covasnei şi Harghitei, în cei 15 ani de arhierie.
În 16 decembrie 2014, ÎPS Ioan a fost ales de către Sfântul Sinod în slujirea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.
În 28 decembrie 2014 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, în catedrala mitropolitană din Timişoara.
VI.3. Activitatea gospodărească şi pastoral-misionară
Cei care au cunoscut starea în care se găseau majoritatea bisericilor din cele două judeţe înainte de înfiinţarea Episcopiei, pot aprecia adevărata minune ce s-a săvârşit în acest scurt timp. O privire asupra a ceea ce a însemnat şi înseamnă prezenţa Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi a întâistătătorului ei pentru destinul ortodoxiei şi al românităţii din acest spaţiu atât de încercat al spaţiului intracarpatic transilvan, trebuie să pornească de la starea Bisericii de aici, după 50 de ani de comunism, şi de la condiţiile specifice ale convieţuirii interetnice după 1989.
După instalarea în Scaunul Arhieresc, Înaltpreasfinţitul Episcop Ioan s-a găsit într-o situaţie deosebită: trebuiau vindecate rănile adânci lăsate de ocupaţia străină din anii 1940-1944 şi din anii ce au urmat (mai ales din timpul Regiunii Autonome Maghiare), trebuia redată speranţa în ajutorul neprecupeţit al lui Dumnezeu, în forţele proprii şi în forţa solidarităţii fraţilor întru credinţă şi neam.
Înaltpreasfinţitul Ioan are un loc aparte în rândul marilor personalităţi ale timpurilor noastre, fiind hărăzit de Dumnezeu cu un „buchet” de calităţi, pe care le-a pus şi le pune în slujba Bisericii şi a neamului românesc.
Ajuns într-o zonă în care Biserica fusese vitregită ani îndelungaţi, a înfruntat cu curaj nu numai lipsurile materiale ale parohiilor, dar şi climatul social neprietenos, plin de suspiciune, discursurile şi comportamentele celor care necunoscând firea hotărâtă, dar şi tolerantă a ierarhului, au încercat să răstălmăcească demersurile şi faptele sale.
Ajutat de experienţa din tinereţe, nu de puţine ori, PS Ioan a fost arhitect sau inginer, economist sau chiar muncitor. Cele 165 de şantiere de construcţii, restaurări şi reparaţii de biserici, mânăstiri şi case parohiale au fost vizitate de zeci de ori, ÎPS Sa cunoscând în amănunt toate problemele legate de aceste lucrări.
Rezultatele au fost pe măsura eforturilor: majoritatea bisericilor din cele două judeţe au fost reparate şi restaurate, au fost rânduiţi preoţi destoinici, şi, aşa cum Înalt Preasfinţia Sa spunea „viaţa a intrat într-o normalitate spirituală şi liturgică, însă cu specificul locului…”.
În spiritul strategiei misionare a Bisericii Ortodoxe Române pe aceste meleaguri româneşti greu încercate de istorie, ca om al rugăciunii, cu o experienţă monastică dobândită de-a lungul anilor în cunoscutele mânăstiri din Oltenia şi din Ţara Sfântă, ÎPS Ioan a susţinut şi sprijinit şi monahismul, prin ctitorirea a încă şase mânăstiri şi două schituri.
În jurul Înaltpreasfinţiei Sale, românii din această parte de ţară îşi construiesc viaţa religioasă, culturală şi civică. ÎPS Sa se bucură de o egală preţuire din partea românilor şi a celorlalte etnii, oameni simpli sau intelectuali, reprezentanţi ai autorităţilor religioase sau laice, oameni de cultură şi ştiinţă.
ÎPS Ioan a fost implicat de mai multe ori în problemele dificile ale ţării, în situaţii de conflicte sociale. Preasfinţitul Episcop Calinic al Argeşului l-a numit Episcopul Păcii de la Cozia, când, prin intervenţia sa s-a trecut peste o mare încleştare socială. Atunci, în 1999, Înaltpreasfinţitul Ioan a dovedit că Biserica şi slujitorii ei – ca următori ai poruncilor Mântuitorului – este cea care are întotdeauna soluţia cea mai bună: pacea, dragostea faţă de semeni.
Centrul tuturor preocupărilor ÎPS Sale a fost şi este Biserica, acea instituţie fundamentală pentru păstrarea identităţii românilor trăitori din cele două judeţe ale Eparhiei, factor de pace şi bună înţelegere între toţi locuitorii zonei. (va urma)
Erich-Mihail Broanăr
Ioan Lăcătuşu
Sebastian Pârvu
