Covăsnenii și toți cei interesați să descopere frumusețile Covasnei, din mersul bicicletei, sunt invitați la un tur ciclist vineri, 5 octombrie, de la ora 17.00, cu pornire din fața Hotelului Bradul din stațiune.
Evenimentul, aflat la a doua ediție, este organizat de Asociația covăsneană GRIT și se derulează în cadrul proiectului intitulat COVASNA DIN MERSUL BICICLETEI, care își propune promovarea frumuseților stațiunii, dar și a mersului pe bicicletă și a socializării, precum și dezvoltarea spiritului de orientare.
Grupul ţintă al evenimentului este format din cercetaşii covăsneni ai Grupului de iniţiativă „Kogaion” Covasna, însă invitația de a li se alătura cercetașilor este adresată tuturor covăsnenilor care vor să petreacă o zi frumoasă în natură, ne-a spus Florentina Teacă, reprezentanta Asociației GRIT.
„Haideți să vedem COVASNA DIN MERSUL BICICLETEI! Dacă doriți să petreceți o zi frumoasă în natură, vă invităm să vă alăturați cercetașilor covăsneni într-o plimbare cu bicicleta!” , a transmis Florentina Teacă.
Evenimentul „Covasna, din mersul bicicletei” a fost organizat și anul trecut. Florentina Teacă a declarat că atunci, turul ciclist a reunit peste 50 de participanți, cel mai tânăr având 5 ani, iar cel mai vârstnic…tânăr pensionar. Ei s-au bucurat de vreme însorită și au admirat frumusețile orașului, pedalând.„Ne propunem încurajarea mersului cu bicicleta, activitate de sport, agrement și petrecere a timpului liber. Este o activitate sănătoasă, care te ajută să te menții în formă. Turul nostru, aflat la a doua ediție, beneficiază de sprijinul și supravegherea Serviciului Rutier al Poliției Stațiunii Covasna. Ne dorim ca în desfășurarea acestei acțiuni să învățăm și elemente de educație rutieră pentru bicicliști, pentru că este foarte important să știm să circulăm corect.”-a mai spus Florentina Teacã.
GRIT s-a înființat în urmă cu aproximativ patru ani și este o asociaţie non-guvernamentală, cu scop nepatrimonial, care are ca obiectiv dezvoltarea calităţilor şi aptitudinilor tinerilor, pentru ca aceștia să fie capabili să îşi aleagă viitorul cel mai potrivit, să se adapteze şi să se integreze eficient într-o societate dinamică.
„Gândește Românește, Implică-te Tinerește!”- este mesajul transmis chiar prin denumirea Asociației, denumire pe care am întâlnit-o tot mai des în prezentările manifestărilor dedicate comunității covăsnene.
În vederea îndeplinirii misiunii sale, GRIT și-a propus identificarea nevoilor tinerilor; derularea de programe de consiliere și orientare în carieră a tinerilor; promovarea tradițiilor locale; derularea de programe de educaţie ecologică; derularea de programe de educație pentru sănătate; implicarea tinerilor în activităţi de promovare a potenţialului turistic; promovarea și derularea schimburilor internaționale de idei, informații și cunoștințe; derularea de programe de educaţie nonformală adresate tinerilor; promovarea imaginii școlii și comunității.
Ana Ciorici Costache