Vineri, 27 iulie a.c. va avea loc o campanie de donare de sânge prin intermediul Centrului Mobil de Transfuzii Sanguine, organizată de proprietarii unei cafenele din centru municipiului, în colaborare cu Centrul Județean de Transfuzii Sanguine Covasna
Potrivit Directorului Centrului de Transfuzii Covasna, Andy Rosin, aceasta nu este prima acțiune de acest fel inițiată de proprietarii localului. Vineri sunt așteptate să doneze, la autobuzul centrului mobil de recoltare, aproximativ 40 de persoane care deja s-au înscris pe o listă, și care vor primi din partea casei o cafea înainte de donare și o altă băutură, după. În paralel activitățile de recoltare de sânge se vor desfășura conform programului normal la sediul Centrului de Transfuzii.
Apel către populație, al Ministrului Sănătății, pentru donarea de sânge
În lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, sistemul se confruntă frecvent cu scăderi ale colectei, la centrele de transfuzii prezentându-se cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită. Pe de altă parte, tot în această perioadă, există o cerere mai mare din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate. Ca urmare, se creează un dezechilibru între cerere şi cantităţile disponibile, se arată într-un comunicat de presă emis de către Ministerul Sănătății.
Potrivit directorului Centrului de Transfuzii Sanguine Covasna, „toată lumea se confruntă cu această criză. Transfuzia nu este reprezentată de cazuri de la centre de tranfuzie izolate, ci de o rețea națională. Indiferent că două sau trei centre recoltează sânge, noi distribuim între noi, deoarece pacienți din Covasna se duc la tratament la Mureș, la Cluj, la București, deci totul se desfășoară la nivel național. Întotdeuna vara oamenii pleacă în concediu, sunt la munci agricole, a mai fost și acest sezon groaznic de ploios și efectiv le-a fost greu să ajungă. În mod normal, vara este o scădere semnificativă a colectei de sânge. Noi facem campanii agresive de promovare a donării de sânge și alte acțiuni.”
Probleme majore în spitalele mari din țară
Din punct de vedere al necesarului de sânge, județul Covasna stă relativ bine, conform declarațiilor lui Andy Rosin, întrucât aici numai două unități spitalicești din județ solicită sânge – Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyan Kristoff” din Sfântu Gheorghe și Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc. Situația este critică, însă, în centrele medicale mari din țară, acolo unde sunt tratați pacienți din toate județele și unde necesarul de sânge nu poate fi acoperit numai de către donatorii din zonă. „Spre exemplu, populația Bucureștiului ar fi suficientă cât să acopere în proporție de până la 80% nevoile pacienților bucureșteni. Însă peste 50% dintre pacienții din spitalele bucureștene provin din provincie”, a precizat acesta.
„ Fac apel la populație să vină la centrele de donare și să doneze benevol, o pungă de sânge poate face diferența în lupta medicilor pentru viață. Vom reorganiza rețeaua de transfuzii și întreg domeniul.”- a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
În beneficiul pacienţilor, Ministerul Sănătăţii vrea să îmbunătăţească modul de donare a sângelui în rândul populaţiei, astfel încât să încurajeze din ce în ce mai mult e.
Oana-Mihaela Costache