Persoane din toate colțurile țării s-au implicat în campania de strângere de fonduri, alimente și alte obiecte, în sprijinul localnicilor din Bãcel şi Lunca Mãrcuşului, afectați de inundațiile recente. O parte dintre bunuri au fost deja livrate.
Fenomenele hidro-meteorologice de acum aproximativ trei săptămâni au provocat numeroase pagube în județ. Satul Băcel, aparținător comunei Chichiș, și satul Lunca Mărcuşului din Dobârlău s-au numărat printre cele mai afectate.
În data de 5 iulie, preotul Vasile Antonie Tămaș, paroh la Vâlcele, a demarat o campanie pentru ajutorarea oamenilor din cele douã sate, iar rezultatele au apărut imediat: oameni din toată țara s-au mobilizat și au făcut donații.
Vineri, o parte dintre bunuri fost duse la Băcel.
„În urma inundațiilor care au afectat cele două sate românești: Lunca Mărcușului și Băcel, românii din toată țara și-au unit forțele pentru ca oamenii de aici să poată avea alimentele necesare supraviețuirii. Am reușit să obținem mai multe ajutoare și vreau să le mulțumesc, pe această cale, tuturor celor din țară care și-au unit forțele ca aici (…), cu binecuvântarea Prea Sfințitului Andrei, cu ajutorul Episcopiei Ortodoxe și cu îndelunga osteneală a părinților parohi, oamenii au reușit să aibă un zâmbet pe buze după ce acum trei săptămâni aceste localități au fost efectiv devastate, într-o bună măsură, de inundațiile cauzate de ploile abundente. (…) Și noi, locuitorii satului Vâlcele, am ajuns în satul Băcel (…), cu foarte, foarte multe haine, alimente, produse de curățat și tot ceea ce trebuie pentru ca acești locuitori să își poată curăța casele și să aibă alimentele necesare supraviețuirii”, a transmis, vineri, preotul Vasile Antonie Tămaș, prin intermediul paginii create pe o rețea de socializare.
Preotul ortodox din Băcel, Gheorghe Floroiu, care a preluat bunurile, a transmis mulțumiri tuturor celor implicați în colectă:
„Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat, tuturor celor care s-au gândit la noi, tuturor celor ce au trimis din puținul lor și astfel, și noi, aici, am reușit într-o mica măsură să depășim momentul critic, iar acum suntem în punctul în care încercăm să reconstruim lucrurile”, a declarat părintele Gheorghe Floroiu.
Potrivit acestuia, familiile din localitate, afectate de inundații, au în continuare nevoie de sprijin.
„Oamenii au nevoie, în special, de material de construcții, de parchet, vopsea lavabilă etc, și ar fi foarte important dacă persoanele din împrejurimi pot ajunge cu mână de lucru. Dacă sunt oameni pricepuți la a da un glet pe perete, la a pune parchet, la a da cu lavabilă, să mă contacteze, mergem împreună la femeile văduve, singure și care nu au un sprijin real”, a spus părintele Floroiu.
La sfârșitul acestei săptămâni, o altă serie de ajutoare, tocmai din Oradea, vor fi aduse la Băcel, a precizat părintele Vasile Antonie Tămaș, care a subliniat că acțiunea de sprijin continuă și este adresată și locuitorilor din Lunca Mărcușului.
„Ajutoarele se pot trimite pe adresa Parohiei Ortodoxe Vâlcele: sat Vâlcele, comuna Vâlcele, județul Covasna, nr 134. Ajutoarele în bani se trimit în contul RO32BTRL03301201395543XX TĂMAŞ VASILE ANTONIE cu mențiunea Campania „Alături de românii din satul Băcel ” – a transmis părintele Vasile AntonieTămaș.
Ana Ciorici Costache