Investiții în domeniul sanitar, la infrastructura școlară, creșterea economică a comunei – cu toate aspectele presupuse de aceasta: crearea rețelelor de apă, canalizare, dezvoltarea sistemului de iluminat – se numără printre prioritățile autorităților locale din comuna Sita Buzăului.

Primarul Nicolae Stoica a realizat încă de la primul său mandat (acum aflându- se la cel de-al doilea), o strategie de dezvoltare a comunei, pe o perioadă de zece ani, o strategie complexă, după care își ghidează și astăzi activitatea.

Scopul principal este ca oamenii din comună să trăiască fericiți pe acele meleaguri binecuvântate de Dumnezeu cu peisaje și locuri ce îți oferă liniște sufletească, în condiții demne de secolul XXI, dar care îmbină valorile și comorile spirituale lăsate de străbuni, cu progresele tehnologice. Un alt deziderat al primarului este ca un număr cât mai mare de turiști să vină să își încarce inima cu bucuria adusă de frumusețile comunei. De aceea, dezvoltarea agroturismului ocupă, la rândul său, un loc important în strategia de dezvoltare a comunei.

Despre această strategie, despre proiectele în curs de realizare, despre preocupări curente, dar și despre planuri, primarul Nicolae Stoica ne-a spus mai multe în cadrul interviului pe care vi-l prezentăm astăzi.

 

Stimate domnule primar, ce proiecte și planuri aveți pentru comuna Sita Buzăului?

În primul rând, aș dori să mă întorc, puțin în timp, în urmă cu câțiva ani, când în primul mandat mi-am făcut o strategie pe zece ani, privind comuna Sita. Am constatat că toată lumea se axează pe infrastructura mare: pe lucrări de apă – canal, asfalt – am constatat că suntem deficitari în ceea ce privește sistemul sanitar – și nici astăzi nu am reușit să rezolvăm ceea ce mi-am propus atunci pentru sistemul sanitar. Avem cabinetele medicale în incinta Primăriei și în jurul Primăriei, unde avem un spațiu foarte mic de parcare și avem un mare dezavantaj.

Și ce v-ați propus în ceea ce privește sistemul sanitar? Ce schimbare ați dori?
 În ceea ce privește sistemul sanitar, mi-aș dori, în viitor, să achiziționăm un teren, pe care să construim cabinete medicale și în jurul lor să fie un parc, iar omul, când iese de la medic, să iasă într-un mediu natural, prietenos, călduros, ca să i se dea o speranță, să se simtă mai liniștit, mai puțin stresat. Ce mi-aș dori, totodată, foarte mult, ar fi să realizăm o sală frumoasă de sport. Lângă Căminul din Sita, există un hectar și jumătate de teren. Acolo mi-aș dori să facem acele cabinete medicale, trei sau patru, cabinete, iar la etajul acestora să fie spații locative, locuințe de serviciu pentru medici. Tot acolo, mi-ar plăcea tare mult să facem o sală frumoasă de sport, deoarece, fiind aici, o zonă friguroasă – cu șase, șapte luni pe an – frig, unde să facă micuții, copiii, sport, iarna? Dacă achiziționăm acel teren, toate acestea s-ar putea realiza. Există programe, proiecte de finanțare la care am putea aplica, dar nu avem terenul. Comuna are terenuri, dar toate sunt în extravilan, nu în intravilan. Trebuie ca lângă școală, biserică și Primărie, să ai această infrastructură, nu la zece kilometri, nu la marginea satului. Este nevoie de acestea în centru.

 

Pași importanți în dezvoltarea infrastructurii școlare

 

Ce alte obiective mai cuprinde strategia de dezvoltare a comunei Sita, realizată acum șase ani?

O latură foarte, foarte importantă este cea referitoare la învățământ, infrastructura școlară, unde, de asemenea, avem anumite lipsuri. Nu mi se pare normal ca în secolul XXI, din cele patru școli, la două să avem grupul sanitar în curtea școlii. Nu este normal. De aceea, avem în investiție, și proiecte aprobate, Școala Sita, Bobocea și Ciumernic, prin Programul Național de Dezvoltare Locală – proiecte pentru care am semnat contractele și în momentul de față am scos la licitație proiectul tehnic, se decontează proiectul tehnic, după care, scoatem lucrarea. În următorii trei ani, cele trei școli vor fi puse la punct, inclusiv în ceea ce privește autorizațiile de funcționare și tot ce stau la baza lor – autorizație ISU, avize de la toate instituțiile statului – ca să funcționeze într-un climat normal. Asta este ceea ce ne dorim cu toții – să trimitem copiii la școală și pe lângă faptul că învață, să se și simtă ca acasă.

Despre populația școlară ce ne puteți spune? Cum este, la nivelul comunei Sita Buzăului?

Populația școlară este în scădere, nu este o scădere majoră, dar contează. Această situație cred că se regăsește și la nivel național. Cred că este o tendință generalizată – scăderea populației școlare. La noi, scade ușor.

În ceea ce privește grădinițele din comună, care este situația?

Avem în construcție două grădinițe prin Programul P.R.E.T.( Proiectul pentru Reforma Educaţiei Timpurii – P.R.E.T.)  – în Bobocea și în Ciumernic. În momentul de față se lucrează la acestea. Construcția a început de trei ani, firma care a lucrat a fost dată afară pentru că nu și-a făcut treaba la timp, iar anul acesta a câștigat o altă firmă licitația, lucrările continuă, suntem pe drumul cel bun. Pentru Grădinița Crasna – am încheiat contract pentru proiectul tehnic și va fi modernizată, la rândul ei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Pentru Grădinița Sita, în două – trei săptămâni vom scoate lucrarea la licitație. Am câștigat un proiect de 350.000 de euro din fonduri europene, astfel că grădinița va fi modernizată de la fundație, mobilier, acoperiș – totul va fi nou; va fi o grădiniță nouă. Așadar, din cinci grădinițe, patru vor fi modernizate. Cea de la Zăbrătău este în incinta școlii – s-a construit în urmă cu zece ani și acolo lucrurile stau bine. Dacă reușim ca în următorii doi-trei ani să realizăm ceea ce v-am spus, în legătură cu situația unităților de învățământ, voi putea să mă laud la momentul respectiv că infrastructura școlară este pusă la punct.

În ceea ce privește calitatea învățământului din comuna Sita Buzăului, nu vreau să mă laud, dar pot să prezint o concluzie, raportându-mă la nivel județean, și anume: atâta timp cât copiii din Sita reușesc să ajungă la olimpiade și pe primele locuri, înseamnă că în Sita Buzăului avem un învățământ de calitate. Nu o spun eu, dar asta este realitatea.

 

„Vreau să dezvolt agroturismul în Sita Buzăului!”

 

Revenind la strategia de dezvoltare a comunei Sita, ce alte obiective mai cuprinde aceasta?

Tot în această strategie pe care mi-am propus-o în urmă cu șase ani, am punctat faptul că vreau ca fiecare stradă să aibă apă, canalizare și asfalt – referindu-mă la infrastructura mare – pentru că doar la momentul respectiv vom constata că ne putem dezvolta. Fiecare localitate poate să spună că mediul înconjutăror ajută într-un anumit domeniu. În afara faptului că în Sita Buzăului avem firmă de exploatare forestieră  – jumătate din localitate fiind cuprinsă de pădure, firmele de exploatare oferă locuri de muncă, dar constatăm că este nevoie de agroturism și asta aș vrea să dezvolt în Sita Buzăului, și ceea ce ne-ar ajuta cel mai mult ar fi realizarea aeroportului de la Brașov. Acesta este un principiu de care eu nu mă dezic, sunt o persoană optimistă și sunt convins că peste zece ani, aici vom ajunge: ca fiecare stradă din Sita să aibă apă, canalizare, asfalt, până la ultima casă.

Avem un mediu înconjurător minunat… avem câteva obiective turistice minunate: Lacul de la Siriu, Mănăstirea Sita, tabăra de la Crasna… unde am putea face trasee turistice.

Ce se întâmplă, în prezent cu tabăra de la Crasna? Care este situația acesteia?

În momentul de față, tabăra de la Crasna este dată de Consiliul Județean Primăriei Sita, în ceea ce privește construcția. Terenul este al statului român. Împreună cu Prefectura și Consiliul Județean am demarat o procedură în vederea inițierii unei Hotărâri de Guvern, am pregătit un proiect pentru a intra noi în posesia terenului de sub aceste construcții. Altfel, noi niciodată nu vom putea investi acolo un leu, până nu avem terenul în proprietate. După ce am avea terenul în proprietate, am face un proiect pentru a dezvolta această tabără – adică aș dori să o reînviem și în jurul ei să aducem toate pensiunile, pentru a dezvolta agroturismul în Sita Buzăului, și sunt convins că vom reuși.

În ce stadiu se află procedura aceasta, demersurile în vederea intrării în posesia terenului?

Am depus acte la Guvern în urmă cu șase luni, ne-au cerut ceva clarificări. Va trebui să avem o întâlnire cu cei de la Consiliul Județean, pentru a clarifica aspectele cerute de Guvern, pentru că Ministerul de resort, Ministerul Dezvoltării, se ocupă de aceste acte.

Când credeți că ar putea să se materializeze aceste demersuri?

În jumătate de an, un an…sperăm. Dacă ajunge terenul în proprietatea comunei în acest an, anul viitor putem să ne apucăm să facem un studiu de fezabilitate, să vedem ce se poate face acolo.

Revenind la turism și agroturism, în momentul de față, turiștii care vin în comuna Sita Buzăului, au posibilitatea de a se caza undeva? Cum se prezintă situația unităților de cazare?

Pot să spun că suntem deficitari. În momentul de față sunt șase pensiuni care funcționează în Sita, puține, dar este un început. Din punctul meu de vedere, dacă autoritatea locală nu vine cu o infrastructură și cu un management, cu un ajutor în promovare, aceste unități de cazare nu se vor putea promova și dezvolta singure. O pensiune cu cinci – șase – zece camere nu va putea face niciodată față situației. Astfel, dacă vine în parteneriat cu Primăria, iar Primăria să intre în circuit la nivel național, atunci va da roade.

În momentul de față, cum stă comuna în ceea ce privește acoperirea cu apă – canal?

Întorcându-ne la proiectele de infrastructură mare, pot spune că în urmă cu două luni a început un proiect privind realizarea rețelei de apă în Sita Buzăului. Cei care se ocupă de lucrare ne-au spus că până în noiembrie termină. Eu, ca să fiu sigur, mai adaug un an și spun că, în următorii doi ani, în Sita Buzăului, în ceea ce privește localitatea Sita – va fi apă, hidranți, tot ceea ce ține de partea de apă, până la ultima casă. Avem în momentul de față un alt proiect în fază de proiectare tehnică, proiect aprobat în valoare de un million și jumătate de euro pentru canalizare, pe 20 de kilometri. Realizarea rețelei de apă este tot pe 20 de kilometri, în derulare anul acesta. Dorim, tot așa, ca și canalizarea să fie până la ultima casă. Noi degeaba le spunem antreprenorilor –„haideți să deschideți pensiune aici” …dacă tu, ca autoritate locală, nu oferi rețea de apă –canalizare, asfalt, iluminat, ei nu vor veni… acesta este sprijinul nostru pentru ei. Mediul privat se va dezvolta aici dacă noi ca autoritate locală le oferim totul: apă, canal, electricitate, asfalt.

În ceea ce privește asfaltarea, cum stă comuna?

Avem un proiect nou de asfaltare. Anul acesta finalizăm strada Ciumernicel, proiectul vechi, început în urmă cu trei ani, și avem un nou proiect, unde prima stradă va fi către Mănăstirea Sita, punct strategic în Sita, punct turistic (…), apoi, încă șase străzi, printr-un nou proiect, iar dacă reușim să introducem apa și canalizarea, intenționez să fac un nou proiect de asfaltare și de abia atunci voi putea spune că mi-am atins ținta.

 

Numeroase proiecte câștigate în acest an

 

Recapitulând, câte proiecte ați câștigat în acest an și ce vizează ele?

Avem așa: modernizarea a două grădinițe – Bobocea și Ciumernic, prin programul P.R.E.T, coordonat de Ministerul Educației, apoi, pentru Grădinița Crasna, prin PNDL,  Grădinița Sita, prin fonduri europene; Școala „Nicolae Russu”- Sita, prin PNDL, Școala nr. 3 – Bobocea – prin PNDL; Școala nr. 2 – Ciumernic, prin PNDL.

Anul acesta vom încheia un proiect de asfaltare – de opt kilometri, ce se încheie cu strada Ciumernicel; am început un proiect nou de apă – cu o lungime de 20 de kilometri, unde fac mențiunea că va avea apă și ultima casă, de pe orice stradă (…). Avem la faza de proiect tehnic, cu contracte semnate, un proiect de 20 de kilometri de canalizare, în satele Sita, Zăbrătău, Crasna, apoi un proiect de asfaltare, cu șase străzi, în Sita, Zăbrătău, Crasna.

Avem și un proiect pe partea de mediu, vizând realizarea unei platforme de gunoi. Aș menționa și că o parte dintre cetățeni trăiesc din creșterea animalelor. Beneficiem de o suprafață de pășune comunală de 1200 de hectare, suprafață concesionată Asociației Crescătorilor de Bovine. În anii trecuți, Asociația a făcut la rândul ei o strategie  – eu am fost două mandate președintele Asociației și de acolo am venit la Primărie – ce viza realizarea unui centru de lapte care astăzi funcționează, un centru de achiziție viței și miei și un depozit de cereale. Intenția a fost ca noi să achiziționăm cereale de la asociațiile de profil din țară, să le aducem la același preț de desfacere din Sud, ca să ajutăm fermierii din Sita. Se intenționa la acel moment, și sper să se concretizeze, ca Asociația Crescătorilor de Bovine să cumpere o moară, la care să vină fiecare fermier. Am constatat în ultimii doi ani că avem o problemă cu partea de mediu, cu gunoiul de grajd, și că avem nevoie de o platformă de gunoi, astfel că, după cum spuneam, în parteneriat cu Ministerul Mediului, am depus un proiect și vreau să spun că a fost și aprobat, urmează să semnăm contractul. Acest proiect va consta în construcția unei platforme de gunoi betonată, și vom primi din partea Ministerului și utilaje: un tractor, un buldoexcavator, două remorci pentru tractor, vidanje și mașină de împrăștiat gunoiul. Adică, noi vom merge, vom lua gunoiul de la cetățeni, îl vom duce în platformă, unde va fi lăsat pentru a se transforma într-un îngrășământ de calitate, după care, avem niște norme: de pildă: fermierul aduce o tonă de gunoi, primește înapoi 600 de kilograme de îngrășământ de calitate. Deci există schimbul de cantități și toată lumea va fi mulțumită, și sper ca în următorii zece ani pășunile să arate așa cum arată orice grădină din Sita, adică să aibă o calitate superioară. Totodată, cu investiția acestui proiect mai rezolvăm o problemă ce ține de protecția mediului înconjurător. Eu, de câte ori am ocazia, chiar și când merg la școală, trag un semnal de alarmă asupra importanței protejării mediului și gestionarea corectă a deșeurilor.

 

Lapte bio, la Sita Buzăului

La un moment dat, comuna Sita Buzăului făcea pași importanți în agricultura ecologică. În momentul de față, cum mai stați la acest capitol?

La acest capitol s-a concretizat doar partea de lapte bio. În momentul de față, doar în Sita se strânge laptele bio din zonă. Există infrastructură bună în acest sens. S-au cumpărat răcitoare, s-au dat la fermieri (de către Asociația Crescătorilor de Bovine – n.r.), răcitoarele sunt controlate de către Asociație, au mașină de transportare a laptelui, se merge la fiecare fermier, se fac analize, se aduce laptele într-un centru de colectare a laptelui. Totul este foarte bine pus la punct! Asociația a înființat o cooperativă – „Sita Natural”, ca să îi ajute pe fermieri să facă desfacere.

 

Cadastrarea bate pasul pe loc

 

În ceea ce privește cadastrarea, care este situația la nivelul comunei Sita Buzăului?

Proastă. Există un sprijin financiar din partea statului, dar nu este suficient. Pentru al treilea an am încheiat contract cu OCPI (Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară), dar nu se concretizează, pentru că firmele de profil, firmele care fac măsurători cadastrale nu se înghesuie să facă aceste lucrări, deoarece consideră că sunt bani prea puțini și, deci, aici, suntem deficitari.

Dar localnicii își doresc această cadastrare?

Cum să nu dorească? Gândiți-vă că în anul 2023, cine nu are cadastrare, nu va mai  beneficia de fonduri europene pentru agricultură… Problema este că nici noi nu avem posibilitatea să venim cu o sumă, ca și autoritate locală, lângă acea sumă oferită de ANCPI (Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară) și nici cetățeanul nu poate veni cu o sumă. Din acest motiv, nu se concretizează nimic în acest sens. Până nu vom înțelege că o muncă are un preț real, îl scoatem prin SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) la licitație, nu se va reuși nicăieri în țară. Nu numai la Sita este această problemă, ci la nivel de țară. Este o problemă generalizată, la nivel național; când mergem la Asociația Comunelor, tragem semnale de alarmă, dar nu se întâmplă nimic. Ce mă deranjează aici este faptul că: ANCPI a făcut un program național și îl derulează prin OCPI județene, au făcut și publicitate că proprietarii au beneficii, dar la mijloc sunt primarii. Noi vom fi vinovați că nu am făcut. Dar de ce nu am făcut? Pentru că nu ni se oferă posibilitatea să scoatem prețul real. Haideți să scoatem în SEAP o cantitate, pe un preț. Atunci, firmele vin și reglează situația. Asta înseamnă economie de preț…

 

Activități culturale: între tradiție și modernitate

Despre latura culturală a comunei Sita, ce ne puteți spune?

Avem câteva evenimente culturale care deja au intrat în tradiție – șezătoarea, Balul Portului Popular… noi ne-am dorit și altceva, mai nou, iar pentru aceasta am și dotat Căminele Culturale cu videoproiectoare, scaune, mese. În ceea ce privește videoproiectoarele, am o țintă fixă: doresc să aduc filme educative. Eu constat așa: în Sita Buzăului avem 562 de copii. Cred că 90% nu au fost la un film 3D. Toate Căminele noastre au videoproiectoare, cu ochelari speciali (…) și ceea ce mi-a rămas ar fi să fac rost de filme educative. În acest sens, doresc să cer sprijinul Inspectoratului Școlar Județean – să mă ajute cu filme educative, istorice, pe care să le arătăm copiilor.  Nu voi renunța la idee, pentru că avem aparatură, avem infrastructură, ne mai trebuie doar filmul și organizarea, prin școli. Am o colaborare foarte bună cu școala și cu profesorii, o colaborare bună cu preoții, cu bisericile. Eu consider că împreună – Primărie, Biserică, profesori, școală, în parteneriat cu părinții, avem obligația morală să ne educăm copiii.

Pentru Anul Centenar ce proiecte, planuri și activități aveți?

Pentru Anul Centenar, prin Hotărâre de Consiliu Local, ne-am înscris în acel proiect cu celelalte localități care se vor deplasa la Alba Iulia.

Sperăm să terminăm anul acesta monumentul de la Crasna și vom face o manifestare specială.

Inclusiv de Zilele comunei vom încerca să derulăm un program special pentru Anul Centenar. În acest an, Zilele comunei vor fi celebrate în altă locație – pe terenul din spatele Asociației Crescătorilor de Bovine – pe data de 19 august, în prima duminică după Sfânta Maria.

În încheiere, vă rog să transmiteți un mesaj, un gând, cititorilor noștri, localnicilor comunei Sita Buzăului.

În primul rând, transmit cititorilor, localnicilor, multă sănătate! În al doilea rând, le transmit să vină alături de noi, pentru că doar împreună vom putea derula aceste proiecte. Recunosc faptul că în Primăria Sita avem angajați prea puțini pentru proiectele la care ne-am angajat, dar toată echipa pe care o conduc, este alături de mine, ne sprijinim reciproc, pentru a le finaliza! După cum se poate vedea, avem proiecte multe și importante, în acest an, valoarea totală a acestora ajungând la aproximativ 33 de milioane de lei, fără TVA.

 

Au consemnat Ana Ciorici Costache și Oana Mihaela Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail