Partida dintre Sepsi OSK şi Concordia Chiajna, care se va disputa săptămâna viitoare pe stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe, în cadrul etapei a 8-a a play-out-ului Ligii I de fotbal, va avea loc cu casa închisă, biletele fiind epuizate joi, la o zi după punerea lor în vânzare, au anunţat oficialii clubului, pe o pagina de socializare.
„Toate biletele pentru meciul cu Concordia Chiajna au fost vândute, astfel că partida se va disputa, din nou, cu casa închisă. Mulţumim pentru susţinere”, au scris aceştia pe Facebook.
Biletele s-au vândut cu 30, respectiv 40 de lei bucata, iar fiecare persoană a putut cumpăra cel mult opt bilete.
De altfel, toate cele patru partide disputate pe teren propriu, după omologarea stadionului din Sfântu Gheorghe, au fost jucate cu casa închisă.
La ultimul meci, jucat pe 30 aprilie cu Dinamo Bucureşti, biletele s-au epuizat în decurs de numai trei ore de la punerea lor în vânzare, iar, în urma reacţiilor de nemulţumire venite din partea suporterilor care au rămas fără bilete, conducerea clubului a efectuat o anchetă internă, constatând o serie de „abuzuri”.
Ulterior, patronul echipei, Diószegi László, a explicat pe pagina sa de Facebook că în total au fost distribuite 4.300 de bilete, dintre care 2.670 au fost vândute la cele două case deschise la stadion, 400 de bilete au fost reţinute pentru galeria proprie, 170 de bilete pentru echipele de copii ale clubului de fotbal, 220 de bilete pentru sponsorii echipei, 66 de bilete pentru familiile jucătorilor de la Sepsi OSK, iar aproape 800 de bilete au fost cumpărate de angajaţii clubului, fără aprobarea conducerii.
„În urma verificărilor s-au constatat abuzuri la vânzarea biletelor, iar cei responsabili vor fi traşi la răspundere. Am luat deja măsuri pentru a evita în viitor astfel de greşeli care aduc prejudiciu imaginii clubului şi care afectează atmosfera în rândul suporterilor”, au menţionat oficialii Sepsi OSK.
După ce a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu 2-0, echipa din Sfântu Gheorghe se află pe poziţia a treia în play-out, cu 23 de puncte acumulate, în timp de Concordia Chiajna ocupă locul 7, cu 19 puncte.
Meciul cu Concordia se va juca luni 7 mai, de la ora 18,00, pe stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES