Poliţiştii de la Secţia 4 Poliţie Rurală Baraolt cercetează un bărbat care a sustras 4 miei şi un telefon mobil de la gospodarul la care lucra ca îngrijitor de animale.

Miercuri, poliţiştii de la Secţia 4 Poliţie Rurală Baraolt au fost sesizaţi de un gospodar din comuna Băţani  despre faptul că, în dimineaţa acelei zile, J. Attila, de 33 ani, domiciliat în municipiul Sfântu Gheorghe, care lucra ca îngrijitor de animale  în gospodăria sa , a sustras din grajd 4 miei rasa „Suffolk”  şi un telefon mobil, cauzându-i un prejudiciu total de 6.000 lei.

Poliţiştii au înregistrat plângerea şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail