Primăvara începe cu Radio Târgu Mureș, radioul al cărui prim semnal a fost trimis în eter la 2 martie 1958.
De 60 de ani ne facem auziți în Transilvania, de tot atâția ani suntem împreună și avem un cuvânt de spus, pentru că Radio Tg Mureș este un radio de cuvânt. An de an am crescut, remarcându-se prin obiectivitate, echilibru, echidistanță și profesionalism, dar și prin prietenia și respectul față de public. Și pentru că odată cu noi a crescut și concurența, acordăm o importanță deosebită noilor cerințe și obiceiuri de ascultare.
Radio România Tg.-Mureş este un post de radio matur, dar modern care an de an şi-a diversificat structura de programe şi emisiuni, ţinând pasul cu realitatea. Programul, care cuprinde informații, cultură, educație, interactivitate și divertisment, muzică atent selectată, fie că e ușoară, clasică, folclor, jazz, dar și evenimentele off air ne-au apropiat și mai mult de publicul din cele patru județe ân care sunte recepționați, Mureș, Harghita, Brașov și Covasna. Nu întâmplător, primul studiu de cerectare calitativă efectuat de IRES cu un an și jumătate în urmă a relevat faptul că postul de radio Tg Mureș este asociat cu excelența, performanța și profesionalismul, diversitatea, obiectivitatea, integritatea și complexitatea. În plus, același studiu arată că Radio Târgu-Mureş este perceput drept un post de radio prietenos, blând, dar și rezistent pe piață, unde și-a impus numele, fiindu-i apreciată varietatea grilei.
Managerul studioului teritorial, Lavinia Nicoleta Ghișa, afirmă că ,,Radio RomâniaTârgu-Mureş, ca parte componentă a Societăţii Române de Radiodifuziune, îşi îndeplineşte cu rigoare misiunea de serviciu public fiind un post multicultural care emite, în paralel, 3 programe: unul în limba română, unul în limbile minorităților și unul mixt. Ca noutate, programul în limbile minorităților va fi extins la 24 de ore, începând din 2 martie 2018, între orele 24.00 și 6 dimineața fiind difuzate, în reluare, emisiuni preponderent culturale și turistice și muzică pentru toate comunitățile etnice. Și tot o noutate este și faptul că în 2017 a fost înregistrată marca Radio România Brașov FM, dezvoltarea postului de la Brașov al Radio Tg Mureș fiind un obiectiv strategic care, la momentul deschiderii, va crea premisele realizării țintelor vizate de acest proiect, respectiv de a atrage un public nou, tânăr, dinamic, ce va avea un impact puternic pe o zonă extinsă și de larg interes din punct de vedere economic și turistic.
Radio Târgu-Mureş îşi îndeplinește cu profesionalism misiunea sa de serviciu public promovând diversitatea culturală și contribuind la educarea și formarea publicului.” Programele sale valorifică din plin caracterul multicultural, unitar, public, cu o componentă clară educativă și culturală, fiind pliat pe noile obiceiuri de ascultare, mai ales ale tinerilor.
Deși concurența în zona RTM de acoperire este foarte mare, fiind nu mai puțin de 102 posturi de radio și 48 de posturi de televiziune la care se adaugă media online, Radio Tg Mureș este ascultat zilnic de peste 110.000 de persoane. Acestora li se adaugă publicul care ne urmărește ştirile şi evenimentele artistice, culturale, literare sau sportive în mediul online: aprox. 390.000 de utilizatori pe site-ul în limba română www.radiomures.ro și 290.000 pe site-ul în limba maghiară www.marosvasarhelyiradio.ro și germană, www.radioneumarkt.ro, pe parcursul anului 2017. Dintre cele mai ascultate emisiuni în programul de limba română amintim: Bună dimineaţa, Transilvania!, Pulsul Zilei, Părerea ta sau Sens Unic, iar în programul de limbă maghiară Jó reggelt, Erdély şi Miben segíthetünk?
Cât privește arhiva Radio Tg Mureș, în cei 60 de ani, a acumulat o cantitate impresionantă de benzi care conțin materiale sonore, interviuri și înregistrări muzicale. Pentru a salva acest patrimoniu, s-a continuat procesul de trecere a conținutului în format digital, concomitent cu indexarea informațiilor și putem spune că avem o fonotecă de aur.
Referitor la aniversarea celor 60 de ani managerul Studioului Teritorial Radio Târgu Mureș, Lavinia Nicoleta Ghișa, a afirmat:
,,Cu ocazia aniversării noastre vom avea o serie de evenimente extraordinare. Filarmonica de Stat din Tg Mureș și Filarmonica Brașov au dedicat concertele simfonice din 1martie și respectiv din 2 martie Studioului Teritorial Radio Tg Mureș. Să nu uităm că postul acoperă patru județe: Mureș, Brașov, Covasna și Harghita. Pe 1 martie, în programul de la Filarmonica din Tg Mureș vom avea lucrări de Enescu, Bartók, Liszt și Haydn, iar Concertul simfonic extraordinar al Filarmonicii din Brașov, din 2 martie o are ca solistă, la pian, pe celebra Elisabeth Leonskaya din Austria, iar dirijor va fi reputatul Horia Andreescu. În program va fi Concertul nr 1 de Chopin și Simfonia nr 1 de Sibelius.
Tot pe 2 martie, dar la Tg Mureș va fi un spectacol de folk Ducu Bertzi&friends ,,Mărțișoare, flori de colț” dedicate Radio Târgu Mureș. Spectacolul va fi transmis în direct, on air și online pe www.radiomureș.ro
Pe 3 martie – la Palatul Culturii, Radio Tg-Mureș va organiza o gală în limba maghiară dedicată aniversării celor 60 de ani de existență. Evenimentul va cuprinde mai multe momente muzicale. Vor fi prezente tinerele talentele descoperite de RTM prin proiectul ”Pe urmele lui Bartok”, iar partenerii noștri de la Ansamblul Mureșul, Tiberius Quartet si Corul Filarmonicii vor susține mini recitaluri. Actorii de la Teatrul National, vor fi prezenți cu un fragment de cabaret. De asemenea, formatia Eztan va susține un concert de Jazz, cu mai mulți invitați speciali.
Desigur, acestea sunt doar evenimentele săptămânii, pentru că tot anul 2018 vom sărbători acest post de radio care ne-a unit timp de 60 de ani și care ne-a adus împreună pe noi oamenii de radio și pe prietenii noștri ascultătorii, cărora le mulțumim.
La mulți ani lor și la multi ani echipei și Studioului Teritorial Radio Tg Mureș!”
Lavinia Nicoleta Ghișa,
manager Radio Târgu Mureș