Un număr total de cinci cursuri de formare sunt programate să înceapă, la nivelul județului, în organizarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, luna aceasta, conform informațiilor oferite ieri de conducerea instituției.

Directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, a declarat că pentru luna martie a acestui an sunt planificate să înceapă cinci programe de formare profesională. Este vorba despre trei cursuri de lucrător în comerț, pentru un număr total de 42 de persoane, un curs de inspector / referent resurse umane, pentru 14 persoane și un curs de tehnician maseur, pentru 14 persoane.

În acest an, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna și-a propus să organizeze, în total, 35 de programe de formare profesională, pentru aproape 500 de șomeri.

„În ceea ce privește planul de formare profesională, anul acesta avem 35 de cursuri, pentru 490 de șomeri, pentru 26 de ocupații. 5 cursuri sunt planificate prin furnizorii de formare (…), 6, cu Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților – CRFPA – Brașov și 24 de cursuri, prin centrul nostru propriu de formare, din strada Garoafei sau din strada Daliei, Sfântu Gheorghe.”- a declarat directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.

Cursuri, în luna martie, la nivel național

La nivel național, în luna martie se vor desfășura 159 de programe de formare profesională, gratuite, pentru  2.867 de persoane, conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

„Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător în comerț (269), agent de securitate (252), operator introducere validare și prelucrare date (187), inspector resurse umane (143), bucătar (139), ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație publică (139), contabil (118), comunicare în limba engleză (106), coafor (68), lucrător în structuri pentru construcții (62).”- se arată într-un comunicat al ANOFM, postat pe site-ul www.anofm.ro.

Potrivit aceleiași surse, cei mai mulţi participanţi se preconizează în judeţele: Suceava (224 persoane), Brașov (172 persoane), Neamț (150 persoane), Bihor (143 persoane), Botoșani (140 persoane).

Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domicliul sau reşedinţa (http://www.anofm.ro/contacteaza-ne) sau pot vizualiza oferta de cursuri pe www.anofm.ro la secţiunea Formare profesională.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail