"Pomana porcului", Balvanyos, februarie 2011

La sfârşitul acestei săptămâni, la Balvanyos are loc cea de a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional „Pomana Porcului”.

Iniţiatorul şi organizatorul acestui eveniment gastronomic, Daragus Attila, preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Covasna, dar şi primar al comunei Turia, ne-a spus că, din păcate, condiţiile meteo nefavorabile din ţară, dar şi din Europa, au dat peste cap planurile unor echipe care doreau să fie prezente la Balvanyos. Ca urmare, echipele din Slovacia, Croaţia, Germania, dar şi o echipă din Ungaria au renunţat să mai participe.

Acesta ne-a spus că, în momentul de faţă, în concurs sunt 17 echipe din judeţele Mureş, Botoşani, Suceava, Maramureş, Braşov, Covasna, dar şi din Ungaria.  „Pot să spun că cei care au făcut efortul să ajungă la Balvanyos, în aceste condiţii vitrege de iarnă, sunt nişte eroi” ne-a spus Daragus Attila.

Sâmbătă dimineaţă, la ora 8.30, după defilarea echipelor participante, pe platoul din centrul staţiunii Balvanyos „se va da startul” concursului. Porcii, fiecare de 100 kilograme, vor ajunge pe mâinile celor pricepuţi în a-i transforma în produse „ca la mama acasă” , care mai de care mai gustoase şi mai îmbietoare.

După jurizare şi desemnarea câştigătorilor, toţi cei prezenţi vor fi invitaţi la „pomana porcului”. Şi pentru a nu rămâne doar cu munca, membrii echipelor participante se vor „desfăta”, în cursul zilei de duminică, cu o plimbare cu sania la Lacul Sfânta Ana dar şi cu o vizită la Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail