Alexandra Pintrijel Hagiu, din Zăbala, va lansa un nou curs de pictură pe sticlă, în Covasna. Acesta va fi gratuit și se va adresa în special copiilor, cărora și-a propus să le insufle și să le cultive dragostea pentru valorile românești, pentru artă și pentru frumos, în general, dar și adulților și tuturor celor care „doresc să își petreacă timpul în folosul sufletului”.
Tânăra și-a descoperit pasiunea pentru pictură în copilărie. Atât această pasiune, cât și dragostea pentru tradițiile și valorile românești le-a moștenit din familie și mai ales de la bunicul său, învățătorul Ion Hagiu – autor al cunoscutei melodii „Căciula”, premiat la nivel județean și național premii județene și naționale pentru promovarea creației folclorice românești și care a fost membru al Cenaclului „Flacăra”. Și, pentru că, pictând, timpul, spațiul, grijile, se pierd, a decis să îi invite și pe alții să i se alăture.
Așa, a pornit cursuri de pictură, finele anului 2016. De atunci, și-au trecut pe sticlă, lumina din suflet, zeci de persoane, copii, dar și tineri și adulți cu diverse profesii. Printre aceștia s-a numărat și o doamnă asistentă medicală, „o femeie de o noblețe sufletească rară, care știe să îngrijească frumos sufletul așa cum îngrijește și trupul celor bolnavi”, dar și un medic, care „a dorit să-și îmbrățișeze și altfel pacienții, pentru că a pictat pentru fiecare salon unde activează ca medic curant, câte o icoană”, spune Alexandra.
Noul curs va începe astăzi, în orașul-stațiune Covasna, însă inițiatoarea acestuia și-ar dori ca, în viitorul apropiat, să pornească un curs și la Zăbala. Între timp, ea se dedică și celuilalt proiect de suflet: proiectul itinerant, derulat sub genericul „Șezătoarea călătoare – femeile din Ținutul Căciularilor cos ie”. Atunci când nu pictează pe sticlă, Alexandra „pictează” pe pânză, cu ac și ață: coase cămăși tradiționale bărbătești și ii. Pe ie, creatoarea sau creatorul își „coase” bucuriie, neliniștile, gândurile, spune Alexandra. Astfel, cosând ii, îți poți elibera sufletul, mintea.
Din dorința de a promova portul popular românesc, de a duce mai departe tradiția, tânăra covăsneancă a început să organizeze șezători. Prima a avut loc acasă, la Zăbala, după care, acțiunea a „prins aripi”, fiind derulată în diverse localități din județ, dar nu numai. Mai multe despre cursul de pictură, dar și despre șezători și despre noutățile pe care le pregătește în acest an, Alexandra Pintrijel Hagiu ne-a vorbit în interviul pe care vi-l prezentăm astăzi.
Ce gânduri de încearcă la început de an?
La început de an nou îmi doresc foarte mult ca în viitorul apropiat acest „curs al apei”, cum mai denumesc cursul de pictură, să mai desprindă un braț și la Zăbala, unde sper să găsesc un spațiu unde să încep să pictăm împreună cu copiii și adulții, toți cei care își doresc să participe la acest curs și nu pot ajunge la Covasna, pentru că am înțeles că sunt doritori. De asemenea, să pot duce până la capăt tot ceea ce îmi propun bun pentru Dumnezeu, familie, neamului meu și mie! Toate cu ajutorul lui Dumnezeu!
Când vei relua cursurile de pictură pe sticlă?
Cursurile de pictură le reluăm după trecerea sărbătorilor de iarnă, în săptămâna ce urmează Bobotezei și Sfântului Ioan. Aici, țin să mulțumesc încă odată Primăriei orașului Covasna care prin proiectul „Tradiții și Obiceiuri” al Asociației Cultural Creștină „Justinian Teculescu”, ne-a acordat sprijin financiar pentru achiziționarea materialelor necesare!
Unde vor avea loc cursurile? Cine poate participa la acesta și ce trebuie să aducă?
Cursurile se țin la Sala „Unirea” din Voineștii Covasnei, miercurea. La ele sunt așteptați cu drag toți cei care doresc să- și petreacă timpul în folosul sufletului!
Care sunt temele pe care le veți aborda? Cum/de ce ai ales aceste teme?
La curs se pictează Icoane, tablouri cu eroi ai neamului, dar și cu personalități culturale românești.
În anul 2017, cam câte persoane au participat la acest curs?
La începutul cursului au participat în jur de 50 de persoane, copii și adulți, între timp am rămas 30 de persoane, cel mai mic f
iind în clasa I, iar cel mai în vârstă participant fiind doamna Flori Zaha, asistent medical la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din Covasna, o femeie de o noblețe sufletească rară, care știe să îngrijească frumos sufletul așa cum îngrijește și trupul celor bolnavi.
Tot aici îmi doresc să vă povestesc despre doamna doctor Sânziana Belu, care a venit la începutul cusului de pictură, apoi și la mine acasă în câteva seri, după ce-și termina turele și din care eu mult m-am folosit sufletește! Această doctoriță a dorit să-și îmbrățișeze și altfel pacienții, pentru că a pictat pentru fiecare salon unde activează ca medic curant, câte o icoană.
La curs mai participă și mămici, femei vrednice din Covasna și Zăbala, care știu să picure lumină după truda zilei și în icoane, pe care le pictează pentru familie, pentru copiii lor.
Ce icoană poate fi mai sfântă decât aceea pictată de chipul unei mame? Câtă dragoste se poate arăta în acea icoană?
Aici le amintesc pe doamnele Elena Oprea, Gabriela Popica, Luminița Bunghez, Flavia Lungu, Petruța Zaha, Reli Pavaluca, Adina Bârlă, Claudia Bragheșiu, mă înclin în fața acestor inimi sfinte și a mâinilor care îmbrățișează, șterg lacrimi, mângâie, trudesc, pictează Icoane în suflete de copil, pe sticlă și pe pânză, în haina cea vie a neamului românesc!
Ce ți-ai propus când ai inițiat aceste cursuri? Cu ce gând le-ai pornit?
La începutul acestui curs de pictură mi-am dorit foarte mult să împărtășesc din ce mi-a dat Dumnezeu și sper din tot sufletul să reușesc să „înmulțumesc talantul” cu cât știu, cu cât pot, dar cu dragoste!
Cum ți se pare atmosfera creată la acest curs? Cum se simt oamenii participând la acesta?
Eu simt că este un familial, pentru că am îngăduit copiilor să-mi spună pe nume, pentru ca respectul să fie dragoste de copil pentru dragoste părintească. Așa cum acasă își strigă mama, mama și tatăl, „mamă”, „tată”, așa, la cursul de pictură eu sunt Alexandra. Aceste lucruri se înțeleg doar cu inima!
Tu ce simți când pictezi?
De fiecare dată când pictez o icoană sau când cos la ie știu și simt că devin una cu pensula sau cu acul, noi suntem unealta din mâna Creatorului. Pentru ca la final să te miri chiar tu de ce a putut să iasă din mâna ta atunci când lucrezi cu rugăciune, dragoste, răbdare și smerenie! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!
Poate publicul larg să vizioneze lucrările realizate de cursanți? Dacă da, când, unde?
Desigur, îmi doresc foarte mult ca la sfârșitul anului școlar să avem prima expoziție.
Te rog să ne reamintești când și cum ai început să pictezi pe sticlă.
Întotdeauna mi-a plăcut să desenez și să pictez. Aceasta o am ca moștenire de la bunicii mei, tatăl și mama mea, toți foarte talentați. Talentul mi l-a dezvoltat foarte frumos în frageda copilărie, moșul meu Ion Hagiu care mi-a lăsat în desene satul meu, Zăbala.
Mai târziu la profilul pedagogic de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, domnul profesor Pompiliu Pleșa ne-a dat ca temă de vacanță pictura unei icoane pe sticlă, așa am pictat prima icoană, „Icoana din sufleul copilului”
Ce alegi să pictezi cel mai des? Ce te inspiră?
Cele mai multe icoane le-am pictat cu Maica Domnului, în pictură naivă și bizantină transpusă pe sticlă, dar și din mână liberă așa cum am văzut-o eu.
Povestea „Șezătorii călătoare” continuă cu noi file…
Pictezi nu doar pe sticlă, ci am putea spune că „pictezi” și cu ac și ață, și mă refer aici la iile pe care le coși, pentru că, asemeni unui pictor, ilustrezi pe ele imagini desprinse din suflet. La ce ie sau element de costum popular lucrezi acum ?
Chiar săptămâna aceasta mi-am propus să închei prima mea ie, ia cu model din Transnistria, acolo unde frații noștri au plâns mult, așa cum și noi cei de aici am plâns și încă mai plângem.
Modelul original de pe ia veche era cusut cu albastru închis, lacrimile care s-au transormat în flori de gheață. Pe ia mea eu le-am cusut cu negru, ca amintire a durerii pentru că toți știm că între frați nu se pun hotare!
Dar prima cămașă tradițională bărbătească pe care ai cusut-o, pentru cine a fost și ce simboluri ai brodat pe ea?
Primele au fost cămăși bărbătești pe care le-am cusut au fost pentru doi buni prieteni, după care am cusut cămașă băiețelului meu și tatălui meu, între timp mai coseam și la ie. Toate cele patru cămăși au fost cusute și croite după Cămașa Păstorească sau Cămașa Crucii, fiind cusută în punct de Cruce Sfântă, armură spiritual pentru cel ce o îmbracă.
Povestea Șezătorii călătoare „Femeile din Ținutul Căciularilor cos ie” continuă și în acest an?
Cu ajutorul lui Dumnezeu mergem mai departe, pasărea măiastră își continuă călătoria. La momentul potrivit veți afla când și unde va avea loc prima șezătoare din acest an.
Ce înseamnă pentru tine aceste șezători?
Deși „Șezătoarea Călătoare” și-a început de nu prea mult timp călătoria, eu simt că toți participanții au simțit și simt același lucru, că fiecare familie de român nu se limitează în interiorul gardului ce-i împrejmuiește ograda și grădina, eu nu am curte și nu am grădină, dar știu una, că grădina mea este toată țara mea în care o să mă străduiesc să plantez, să cresc și să am grijă de cele mai frumoase flori!
Așa să ne ajute Dumnezeu să fim cei mai vrednici „grădinari”, asta îmi doresc mie și tuturor românilor!
Ana Ciorici Costache
