Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au acționat în perioada Crăciunului pentru a menține climatul de ordine și siguranță publică.

 Acțiunile polițiștilor din această perioadă au fost desfășurate pentru a preveni săvârșirea de fapte ilicite în domeniul silvic, referitor în special la comerțul cu pomi de Crăciun, precum și pentru prevenirea și combaterea operațiunilor ilicite cu articole pirotehnice, dar și pentru reducerea riscului rutier

Astfel, în intervalul 22-26 decembrie a.c., oamenii legii au intervenit la 149 de evenimente, 57 dintre acestea fiind sesizări făcute de cetățeni prin numărul unic de urgență 112. Au fost organizate executate, de asemenea, 29 de acțiuni și controale.

În urma activităților desfășurate au fost constatate 159 de abateri de natură contravențională, pentru care au fost aplicate tot atâtea sancțiuni, în valoare de peste 60.000 de lei. Pentru diverse abateri în trafic polițiștii au reținut 12 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Tot în această perioadă, oamenii legii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au constatat 35 de infracțiuni, 16 persoane fiind surprinse în flagrant delict în timpul comiterii unor fapte de natură penală.

 

IPJ Covasna

Agent principal de poliție

Tolvaj- Marin Nicoleta

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail