Mellita Dobrescu, o artistă originară din Sfântu Gheorghe își dedică timpul și lucrările pentru a-l ajuta pe Ciprian Anton, multiplu campion național la tenis de câmp în scaun rulant.

Ciprian Anton nu mai are nevoie de prezentare. Este dovada vie a unei ambiții fără margini, a optimismului întruchipat, este unul din cei care a pus România pe harta mondială a tenisului în fotoliu rulant. Este unul din puținii oameni care, deși soarta i-a dat o lovitură cumplită, a găsit puterea să devină campion în sport și în viață.

Președinte al Clubului Sportiv „Show Time” din Sfântu Gheorghe și vicepreședinte al Comitetului Paralimpic Român, Ciprian este totodată și ambasadorul „mișcării de încurajare a tinerilor pentru a practica un sport”. Ajuns în cursul acestui an pe locul 119 mondial  în clasamentul tenismenilor în fotoliu rulant, acesta și-a stabilit ambițiosul obiectiv de a ajunge printre primii 100 de sportivi ai lumii, la acest sport. Fiecare competiție îl costă, însă, cel puțin 500 de euro, bani de care poate dispune numai din sponsorizări.

„Anul acesta am participat la 3 competiții internaționale, evenimente desfășurate la noi în țară. Acesta este un lucru foarte important pentru România, pentru că începem să avem și oi turnee mari în țară. Sunt din nou campion Național. Anul acesta am câștigat din nou Turneul Național de Tenis de la București. A participat la calificările Turneului Mondial, World Team Cup, în Portugalia, acolo unde nu am reușit să ne calificăm pentru marele turneu mondial, însă ne bucurăm că am reprezentat România, printre cele mai importante țări din lume, cu jucători foarte buni. Am un număr total de zece turnee internaționale anul acesta, iar tot în acest an mi-am atins cel mai bun rezultat, adică m-am situat pe locul 119 ranking mondial, din aproximativ 650 de sportivi din toată lumea. Pentru mine este un lucru foarte important. Ca obiectiv, pentru anul viitor îmi doresc foarte mult să ajung între primii 100 clasați la nivel mondial. Tocmai de aceea mi-aș dori să am banii necesari pentru participarea la turnee încă de la începutul anului. Sper să reușesc  în 2018 să acumulez un număr de 14-15 turnee internaționale, pentru că doar din acestea pot să acumulez puncte.”, a declarat Ciprian Anton, pentru „Mesagerul de Covasna”.

Eveniment caritabil, pentru Ciprian

Aflându-i povestea și cunoscându-l de puțin timp, Melitta Dobrescu,  artistă din Sfântu Gheorghe s-a hotărât să îl ajute pe Ciprian Anton, organizând un eveniment caritabil, al cărui scop este vânzarea lucrărilor sale, pentru a strânge banii ce îi sunt necesari sportivului pentru a participa la următoarele turnee sportive. Acesta va avea loc joi, 21 decembrie, începând cu orele 19.00, la restaurantul „Bastion”, din Sfântu Gheorghe, printre invitați numărându-se personalități cu putere financiară din județul Covasna. În afară de invitații speciali, la eveniment vor putea participa și alte persoane care doresc să îl sprijine financiar pe Ciprian.

„Ideea evenimentului îi aparține Mellitei Dobrescu. Ne-am cunoscut de puțină vreme și și-a dorit tare mult să îmi fie alături, prin organizarea acestei acțiuni care se va desfășura la restaurantul <<Bastion>>. Ea s-a ocupat de organizare și avem tot sprijinul celor de la restaurant, care vor pune la dispoziție și aperitivele. Mă bucur de susținerea lor și le mulțumesc, pe această cale.”, a precizat  Ciprian Anton.

Melitta Dobrescu a mărturisit că nu îl cunoaște de foarte mult timp pe Ciprian, dar că a fost impresionată de povestea acestuia: „Eu îmi expun lucrările de câțiva ani, dar mai mult în afara țării: Franța, America – am expus la New York, iar în România, doar la București. Prima mea expoziție a fost în Sfântu Gheorghe, pentru că sunt originară de aici. Cunoscându-l pe Ciprian, m-am gândit că ar putea fi o idee bună să organizez acest eveniment. Lucrările mele sunt grafică abstractă în tuș. Prețul unui tablou, pentru evenimentul acesta este de 333 de euro. În general, prețul lucrărilor este mai mare, dar acum pentru a-l putea sprijini și pe Ciprian, dar să fie accesibil și pentru participanți, am stabilit acest preț. Evenimentul nu este public, se intră pe bază de invitație și așteptăm doar persoane cu putere financiară, care pot achiziționa lucrările.”

Urmează expoziții cu vânzare, în același scop, și în alte orașe din țară

„Proiectul acesta pornește din Sfântu Gheorghe, pentru că amândoi suntem de aici, dar vrem să facem câte o expoziție o dată pe lună în fiecare oraș mai mare. Urmează în ianuarie Brașovul, apoi, în februarie la București. Pornim anul cu elan și nu ni-l pierdem – poate ajungem și afară cu acest proiect.”, a declarat, plină de însuflețire, Melitta Dobrescu.

Cât despre viitoarele competiții, Ciprian Anton a adăugat: „În aprilie 2018 voi participa din nou în Portugalia la World Team Cup – turneu pe națiuni, echivalent Cupa Davis. Reprezentativa României va fi formată din trei sportivi și un antrenor: Ciprian Anton, Ionuț Filișan Stancu și Mihai Gaiță (ambii din cadrul Clubului Sportiv Municipal București). Antrenor federal va fi Alexandru Berbec.”

„ Să fim în continuă mișcare”

Mândria de a fi cel mai bun din țară este un sentiment rezervat unui număr restrâns de sportivi, iar Ciprian este unul din ei: „Cea mai mare realizare din toată cariera mea sportivă este câștigarea Campionatului Național de fiecare dată, asta înseamnă că sunt triplu campion național și o dată vicecampion. Cel mai importat eveniment sportiv la care am participat și la care  voi participa în continuare este Campionatul Național, pentru că doar așa putem să promovăm acest sport în România, și mai ales să fim un exemplu pentru alte persoane utilizatoare de fotoliu rulant.”

Campionul a ținut să le ureze cititorilor noștri „Sărbători fericite și multă putere de muncă,  pentru că, pentru mine este cel mai important să fiu în continuă mișcare și să nu stau niciodată pe loc. Să fim în continuă mișcare!”

Oana-Mihaela Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail