Castelul Peleș din Sinaia, reședința de suflet a regelui Mihai, a fost, miercuri, loc de pelerinaj pentru cei care l-au iubit pe fostul suveran, unii dintre ei venind special din alte județe pentru a așterne, cu lacrimi în ochi, câteva gânduri în cartea de condoleanțe care a fost deschisă aici în memoria acestuia.

Flori, câteva candele și o lumânare aprinse lângă fântâna arteziană de pe platoul Castelului Peleș anunță vizitatorii despre doliul de la Casa Regală, imaginea fiind completată de ghizii care, înaintea începerii fiecărui tur, cer permisiunea grupurilor de turiști să țină un moment de reculegere în memoria regelui Mihai.

În vestibul, la intrarea de onoare în Castelul Peleș, cea pe care, de altfel, regele a pășit în anul 2008, la reîntoarcerea după 60 de ani de exil, a fost deschisă o carte de condoleanțe în care, în doar două ore, zeci de persoane, inclusiv turiști din Spania, Austria sau Indonezia, au așternut câteva gânduri îndreptate către fostul suveran și membrii familiei regale.

Potrivit ghizilor, Peleșul a fost reședința de suflet a fostului suveran, el petrecându-și aici primii ani din viață în apartamentul amenajat la etajul al doilea al edificiului, numit și „apartamentul voievodului”.

Conform indicațiilor amplasate în apropierea mesei pe care se află cartea de condoleanțe, semnatarii sunt rugați să scrie în dreptului numărului curent doar numele și semnătura. Prea puțini au putut respecta însă aceste precizări.

„Majestate, odihnă liniștită! Un umil supus.”, „S-a stins un mit… Credeam încă în ceva… Rămas bun, Majestate!”, „Drum lin spre lumină, Majestate! Dumnezeu să vă aibă în pază, iar pe noi să ne ierte pentru că nu am știut să vă prețuim!”, sunt câteva dintre mesajele scrise în cartea deschisă la reședința regală din Sinaia.

Cei mai mulți dintre cei care au semnat în cartea de condoleanțe și-au găsit cu greu cuvintele pentru a vorbi la trecut despre acela pe care l-au iubit și care le-a fost chiar model de viață.

„Suntem atât de mari pentru că Majestatea Sa a fost un model și în același timp suntem atât de mici pentru că modelul acesta a fost ținut departe de noi”, a spus Dan Ungureanu, venit de la Constanța, împreună cu soția, în mod special pentru a scrie în cartea de condoleanțe.

Cu lacrimi în ochi, o turistă din Pitești a mărturisit că nu urmărește politica, însă îi plac „poveștile cu regi, regine și prințese”…

„Ne pare rău. Nu sunt una care urmărește politica, însă îmi plăceau poveștile cu regi, regine, prințese. Acum se pare că se duce totul. Nu am crezut foarte mult în monarhie, dar, repet, poveștile ne făceau plăcere”, a declarat Ani, din Pitești.

O prezență ceva mai exotică a fost cea a vicepreședintelui Parlamentului Indoneziei, care a venit însoțit de alți oficiali și care și-a exprimat regretul cu privire la moartea fostului suveran al României.

„Ca și vicepreședinte al Parlamentului Indoneziei, am scris sincerele noastre condoleanțe. Sperăm că poporul român o să își revină foarte repede după această pierdere tragică”, a spus Ernest Evert Mangindaan.

Cartea de condoleanțe va rămâne deschisă la Castelul Peleș timp de 40 de zile.

Potrivit programului funeraliilor anunțat de Casa Regală, sicriul cu trupul neînsuflețit al regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș miercuri, 13 decembrie, timp de câteva ore.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail