Cursul de dans popular românesc  pe care Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe l-a introdus în oferta sa din acest an, pentru zona Buzaielor, va începe vineri, la Sita Buzăului, cu participarea a zeci de copii și tineri.

Potrivit directorului Școlii Populare de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe, Gáj Nándor, înscrierile s-au încheiat în cursul săptămânii trecute, zeci de copii și tineri fiind înmatriculați. Cursul se va desfășura, începând de vineri, 3 noiembrie, la Căminul Cultural din Sita Buzăului, sub îndrumarea a doi coregrafi cu experiență: Daniel Neagoe și Rodica Boieru.

„50 de copii și tineri  din zona Buzaielor – din Sita Buzăului, Barcani, Întorsura și nu numai – s-au înscris la acest curs de dans popular. Orele vor începe vinerea viitoare (3 noiembrie n.r.) și se vor derula în fiecare vineri, cu sprijinul Primăriei Sita Buzăului, la Căminul Cultural din localitate.” – a declarat directorul Gáj Nándor. Conform acestuia, cursul este programat să se desfășoare pe perioada a trei ani școlari.

„Cursul este programat să se desfășoare pe parcursul a trei ani de zile, și având în vedere că a început cu o lună mai târziu de la debutul anului școlar, noi sperăm să dureze nouă luni și acum, deci nouă luni, ori trei ani. Am discutat cu profesorii, încă nu s-a stabilit sută la sută, dar sperăm ca în vară să organizăm și o tabără de dans popular, pentru tinerii înscriși.”- a declarat directorul Școlii Populare de Arte și Meserii Sfântu Gheorghe.

Coordonatorul Daniel Neagoe ne-a vorbit, în momentul derulării înscrierilor, despre cum îi poate ajuta pe cursanți participarea la cursul de dans popular: „Sunt foarte multe lucruri de spus! Dansul înseamnă relaxare, un mijloc de a-ți dezvolta un corp frumos; poate fi considerat un sport, un lucru benefic organismului. (…) Cea mai importantă, cred  eu, este starea pe care ți-o creează dansul atunci când ești pe scenă, cu colegii, la un spectacol sau la un eveniment. Acea stare nu poate fi descrisă în cuvinte și este trăită doar de cei care sunt pe scenă. Nu în ultimul rând, în acest caz, elevii care vor parcurge cei trei ani de curs de dans popular vor obține o diplomă de absolvire, o diplomă care să îi ajute la o angajare, poate să îi ajute în timpul facultății, poate să îi ajute în viață. (…)”- a spus Daniel Neagoe.

Directorul Școlii Populare de Arte și Meserii – Sfântu Gheorghe a afirmat că și-ar dori ca instituția pe care o manageriază să își îmbogățească oferta pentru zona Buzaielor.

„Eu mă bucur foarte mult că oamenii din zona Buzaielor au fost deschiși față de a-și înscrie copiii la un astfel de curs, iar eu sper ca la începutul anului școlar viitor să avem și alte cursuri pentru locuitorii acestei zone. ” – a spus directorul Gáj Nándor.

În prezent, Școala Populară de Arte și Meserii activează în peste 19 localități covăsnene.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail