Cei patru de tineri participanţi la Programul de internship organizat în județul Covasna după modelul programului Oficial de Internship al Guvernului României, au primit certificatele de absolvire, în cadrul unei ceremonii derulate luni la sediul Prefecturii județului Covasna.
Programul a fost lansat în premieră în afara Capitalei, pe modelul „InternshipGovRo”, acesta cuprinzând în 2017 doar două județe din țară, respectiv Covasna și Maramureș, în ideea de a le oferi tinerilor şansa de a se familiariza cu activităţi specifice instituţiilor publice, de a atrage tinerii specializaţi în marile centre universitare ale ţării spre localităţile de naştere şi să deschidă administraţia publică din teritoriu către noile metode de management public.
În județul nostru, programul de internship a fost inițiat de către Compartimentul Tineret/Tabere al Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna și s-a derulat în parteneriat cu Secretariatul General al Guvernului României și cu sprijinul Instituției Prefectului.
„Guvernul României are un model de program de internship dedicat tinerilor. El se numește <<Programul de internship oficial al Guvernului>> și acest model care se practică în administrația publică centrală, respectiv în Guvernul României și în Ministere, s-a replicat în țară, doar în două județe, în Covasna și Maramureș – două zone pilot. (…)”- a declarat în cadrul ceremoniei oficiale de încheiere a programului, Cătălin Lazăr, consilier în cadrul Compartimentului Tineret al DJST Covasna.
Potrivit acestuia, printre motivele care i-ar putea determina pe tineri să intre într-un asemenea program se numără: șansa de a cunoaște administrația publică locală, posibilitatea de a dobândi experiență în domeniul studiilor, implicarea în proiecte, vizite, întâlniri la nivelul județului, dar și la București, posbilitatea de a valorifica în mod optim vacanța și de a-și îmbunătăți CV-ul.
În județul nostru au fost disponibile nouă locuri de practică, în șase instituții. Este vorba despre poziții la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Covasna, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Covasna, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Covasna. Pentru acestea, au fost selectați patru tineri: Kelemen Agota, Incze Norbert, George Popescu, Alexandru Andriesei. Ei s-au implicat benevol în activitatea aferentă pozițiilor ocupate.
„Ne bucurăm că există tineri care au spart gheața și și-au asumat acest lucru și eu cred că dezvoltat pe viitor, acest program poate fi o oportunitate pentru ceea ce fiecare dintre noi dorim: să creăm locuri pentru tineri, pentru ca aceștia să se întoarcă acasă.”- a declarat, în cadrul ceremoniei Cătălin Lazăr.
Impresiile tinerilor…
Alexandru Andriesei a ocupat un loc la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Covasna, la departamentul de relații cu publicul.
„Cred că asta s-a potrivit, a fost una dintre cele mai bune poziții pe care puteam să ajung.”- ne-a spus tânărul, care a precizat că și-ar fi dorit să participe, în cadrul programului, la mai multe activități cu celelalte instituții implicate: „Cred că ar fi fost mult mai bine pentru noi dacă am fi cunoscut activitatea fiecărei instituții în parte și dacă am fi avut câteva întâlniri și cu reprezentanții autorităților locale din zonă.”- a spus Alexandru. Acesta a afirmat că activitatea pe care a derulat-o în cadrul programului, la CJPC, a fost interesantă și i-a oferit șansa a cunoaște drepturi pe care nu știa că le are:
„Pe partea de activitate în OPC, cred că pentru mulți tineri- pentru mine nu a fost cazul, dar cred că pentru mulți alți tineri ar fi fost mai interesantă activitatea pe partea de control a instituției. Și partea de relații cu publicul este interesantă, pentru că – eu cel puțin am reușit să îmi cunosc o mulțime de drepturi pe care până acum nu le știam (…).”- a spus Alexandru.
George Popescu a fost, timp de două luni, stagiar, la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna.
„Mă bucur pentru oportunitatea pe care acest progrqam de internship mi-a oferit-o. Aș vrea să îi mulțumesc în primul rând domnului Cătălin Lazăr pentru faptul că s-a ocupat de noi. Am rămas surprins de faptul că Direcția Județeană pentru Sport și Tineret chiar este actuală este foarte activă online și asta contează foarte mult pentru tineri, deoarece acolo îi găsim. ” –a declarat acesta.
Incze Norbert a ocupat un loc de practică la APIA Covasna. „A fost foarte bine, dar foarte scurt. Am organizat dosarele din control teren și arhivare. A fost interesant, am învățat lucruri folositoare.”- a afirmat el, mărturisind că i-ar plăcea să ocupe un loc de muncă în cadrul instituției.
Kelemen Agota a ocupat o poziție la AJOFM Covasna și a învățat multe lucruri din experiența oferită de program:
„Acum știu ce înseamnă să stai acolo, să lucrezi cu oamenii, să cunoști procedura prin care trebuie să treacă toată lumea (…). Eu sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am văzut acolo și pentru ceea ce am învățat! ”- a spus Agota.
În cadrul ceremoniei de încheiere a programului de internship, cei patru tineri au primit certificate „în semn de apreciere și recunoștință pentru dovada de spirit civic, inițiativă și interes în vederea îmbunătățirii procesului de guvernare”, manifestată prin colaborarea cu instituția în care au fost stagiari și „pentru îndeplinirea cu succes a îndatoririlor ce decurg din calitatea de intern în cadrul Programului de internship organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna la nivelul județului Covasna, cu sprijinul Guvernului României.”
Certificatele le-au fost înmânate tinerilor de către prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.
„Le mulțumesc celor 4 aplicanți selectați (…), nu cifrele sunt importante, dar totuși sperăm că pentru anul viitor numărul celor care se vor înscrie în acest program va fi mult mai mare, iar contribuția voastră în acest sens trebuie să fiți conștienți că este esențială, pentru că puterea exemplului este cea mai mare (…) și numai intrând în sistem poți vedea cu ochii tăi, poți cunoaște și poți duce mai departe ceea ce este bun și poți schimba ceea ce, eventual, nu e la locul lui. Eu mi-aduc aminte de momentul în care tânăr absolvent fiind, am avut norocul să fiu încadrat exact în această instituție (Instituția Prefectului județului Covasna –nr.) ca și debutant și, evident că primul impact cu administrația a fost cât se poate de dur, aș putea spune, pentru că nu avusesem până atunci contact, iar un astfel de program, pe voi vă pregătește foarte bine în acest sens. Vorbim de întinerirea administrației, de schimbarea mentalității, ori, asta se poate face numai așa (…). Sper să nu vă opriți aici și să alegeți o carieră în administrație pentru că este nevoie de plusvaloare în administrația publică.”- a declarat prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.
În cadrul ceremoniei de închidere a programului, directorul executiv al DJST Covasna, Ioan Marian Știopu a dat citire mesajului transmis tinerilor de către secretarul de stat în Secretariatul General al Guvernului, Radu Puchiu, responsabilul cu Programul de internship.
„(…) Așa cum probabil că știți deja, Programul oficial de Internship al Guvernului a debutat ca o inițiativă menită să ajute tinerii să cunoască administrația publică, să contribuie pe parcursul a două luni cu idei și entuziasm pentru a îmbunătăți procedurile pe care le parcurg și să ia o decizie cu privire la oportunitatea unei viitoare cariere în sectorul guvernamental. Să sperăm că pe parcursul celor două luni petrecute în cadrul instituțiilor covăsnene ați primit toate răspunsurile pe care le căutați, ați înțeles toate lecțiile pe care le căutați și ați contribuit cât ați putut la bunul mers al instituțiilor voastre gazdă. De acum așteptăm să vă vedem pe viitor continuându-vă proiectele, inițiativele, de această dată din postura de colegi (…).” – se arată, printre altele, în mesajul transmis.
Programul Oficial de Internship al Guvernului României a debutat în anul 2013, cu 25 de interni care au parcurs acest Program la nivelul structurilor din Palatul Victoria, iar în anii următori, Programul a fost extins succesiv la nivelul ministerelor și instituțiilor subordonate.
Ana Ciorici Costache