Ieri au început cursurile la Palatul Copiilor Sfântu Gheorghe, iar la acestea s-au înscris, în total, aproape 3.500 de copii și tineri, numărul fiind în creștere față de cel înregistrat în anul anterior, conform conducerii instituției.

Directorul Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe, Kerekes Jeno, a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, că anul acesta, la nivelul județului se vor derula 39 de cercuri, însă nu toate sunt cu normă întreagă. Dans modern; dans popular; muzică uşoară; protecţia mediului, orientare turistică; modelism; karting; electronică; „vânătoare de vulpi (YO6KNF)”- radiogonometrie; jocuri pe calculator – informatică; foto-video; atelierul fanteziei; tenis de masă; schi; înot, etnografie; ecoturism; pictură pe lemn; şah, ornitologie; cultură și civilizație; ziaristică – se numără printre activități.

„La nivelul Palatului Copiilor, deci doar la Sfântu Gheorghe, avem 21 de cercuri care au pornit, însă aceste 21 de cursuri nu sunt toate cu catedră întreagă, ci cam jumătate sunt cu plata cu ora,  ca să avem un program mai „colorat”. La Întorsura Buzăului avem patru cercuri, la Târgu Secuiesc, cinci; la Covasna, cinci și în Baraolt, patru cercuri (…), deci, avem un total de 39 de cercuri, la nivel de județ, dar nu toate sunt cu normă întreagă. Este un an bogat (…), pentru că estimările noastre arată că avem în jur de 3.500 de copii înscriși. Înscrierile s-au derulat pe perioada a două săptămâni și începem anul bine. În anii anteriori, în această perioadă, când începeam cursurile, nu aveam atâția copii. Avem o creștere semnificativă a numărului celor înscriși, mai ales la nivel de Sfântu Gheorghe și mai ales din rândul copiilr din clasele I-IV. (…) Sperăm ca elevii, copiii, să se simtă bine la noi și să le oferim ceva în plus față de activitățile de la școală!”- a declarat directorul Kerekes Jeno.

Participarea la aceste cursuri îi poate ajuta pe copii, pe tineri, chiar să își găsească traseul profesional, să descopere ce carieră doresc să urmeze. În plus, ei își vor putea petrece timpul liber într-un mod plăcut, acumulând, totodată, cunoștințe, dar și amintiri frumoase.

„Aceste cercuri ajută la dezvoltarea competențelor – digitale, științifice, la dezvoltarea abilităților fizice, motorice. Copilul, participantul primește o altfel de educație, acumulează cunoștințe care îi ajută la parcurgerea mai bună a lecțiilor școlare. Cred că tinerii, copiii care vin la aceste cursuri, au parte de un plus. Participarea la activitățile noastre îi poate ajuta pe cursanți chiar să își găsească vocația, să își descopere cariera.” – a spus directorul Kekeres Jeno.

Activitățile sunt gratuite.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail