Am ales să îmi încep discuția cu dr. Ioan Lăcătușu acum, în pragul împlinirii frumoasei vârste de 70 de ani, cu un citat din „Mesaje și cuvinte de suflet cu ocazia împlinirii a 65 de ani”, cuprinse în volumul 5 al colecției PROFESIONIȘTII NOȘTRI, dedicat domniei sale, ce aparține fostului redactor șef al cotidianului „ Cuvântul Nou”, Gabriel Florescu, care spunea: „M-am întrebat adesea când mai are timp Ionică Lăcătușu să scrie, să se documenteze, să participe la viața comunității, să mai fie și tată și soț (și bunic- n. red.) al unei familii împlinite. Pentru că „ doctorul” pare să se fi dedicat aproape în totalitate existenței sale mai puțin „domestice”, mereu febrile în căutarea ineditului, a realităților istorice. Cărțile sale demonstrează cu prisosință că s-a „logodit” cu istoria românilor din arcul carpatic, cu afirmarea răspicată a adevărurilor în ciuda celor interesați să arunce praf în ochii lumii, chiar dacă acest lucru presupune zgândărirea unor orgolii șovine: Ionică Lăcătușu n-a cunoscut odihna în susținerea cu curaj a perenității românilor pe meleagurile covăsnene, în arealul impropriu denumit „ținut secuiesc”, combătând cu argumente ireproșabile tendința de denigrare totală a acestora.”
Stimate domnule Lăcătușu, iată că au trecut 5 ani frumoși și plini de la acel moment din urmă cu cinci ani, și gândurile puse atunci pe hârtie pot fi regăsite, în prezent, în gândurile fiecăruia dintre cei care am avut bucuria de-a vă avea ca mentor sau de a participa, alături de Dvs., la multitudinea de activități pe care le desfășurați, în continuare, în folosul comunității românești din acest colț de țară. Vă rog să faceți un arc între aceste două capete de pod și să ne împărtășiți câteva gânduri acum, la ceas aniversar.
În anul 2012, în colecția Profesioniştii noştri a Editurii Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe a apărut lucrarea Ioan Lăcătuşu: arhivist, istoric, sociolog, la 65 de ani. Volumul I. Documentar Biobibliografic Aniversar, volumul II. Studii: Istorie, Etnografie, Sociologie, Cultură, în total 1263 de pagini, ediţie îngrijită de Vasile Stancu. În cuvântul rostit la lansarea acestor volume, printre altele, mi-am exprimat întreaga gratitudine tuturor celor care şi-au adus contribuţia la realizarea lor, în total 140 de prieteni și colaboratori, distinse personalităţi din mediul academic, din sistemul arhivistic naţional, din reţeaua muzeelor, a unităţilor de cult, a instituţiilor de cultură, a societăţii civile şi din mass-media. Am fost impresionat de studiile, articolele, referatele, recenziile, mesajele şi cuvintele de suflet scrise la adresa mea.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, iată, am ajuns în pragul sărbătorii a 70 de ani. Ca tânăr pensionar, în toți acești cinci ani am beneficiat de o stare de sănătate relativ bună, și de aceeași cunoscută putere de muncă, reușind astfel să continui preocupările din ultimul sfert de secol. În perioada la care ne referim, nu cu puține eforturi, împreună cu „echipa” de la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și cu colaboratorii din societatea civilă, am continuat să realizăm proiectele devenite tradiționale: Zilele „Andrei Șaguna”, Zilele „Nicolae Colan”, Sesiunea națională de comunicări științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație”, ajunsă la ediția a XXIII-a, Colocviile naționale ale Grupului de cercetare „I.I. Russu”, Universitatea de Vară Izvoru Mureșului, Primăvara culturală la Sfântu Gheorghe etc.
Mi-au apărut, în acești cinci ani, la editurile „Eurocarpatica” și „Grai Românesc”, volumele: Repere identitare românești din județele Covasna și Harghita, lucrare redactată împreună cu Erich-Mihail Broanăr, Păstori sufleteşti ai Sfintelor altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei, redactat împreună cu Erich-Mihail Broanăr și Sebastian Pârvu, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş în slujba dăinuirii neamului românesc din Transilvania. FCRCHM 2005-2015, volum îngrijit şi coordonat împreună cu dr. Ioan Sabău-Pop, Contribuții documentare privind istoria românilor transilvăneni, împreună cu Vasile Stancu, precum şi cele 20 de volume din colecția Profesioniștii noștri și primele trei ediții ale publicației Acta Carpatica – Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, editate de Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, de Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi de Asociaţia „Ștefadina” Bucureşti.
Atât cât timpul și sănătatea mi-au permis, am participat la mai multe sesiuni, simpozioane, colocvii și alte manifestări științifice și culturale, în mai multe localități din întreaga țară. În acest context, amintesc participarea la Sesiunea solemnă consacrată Zilei de 1 Decembrie 1918 – Ziua Naţională a României, organizată de Academia Română, în anii 2015 și 2016, comunicările prezentate cu aceste ocazii fiind publicate în prestigioasa revistă Academica. O profundă satisfacţie a fost prilejuită de acordarea de către Filiala Cluj a Academiei Române a medaliei „Distincția culturală”, alături de alte însemne asemănătoare primite din partea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, a Episcopiei Romano – Catolice Iaşi, a Asociațiunii ASTRA, a Asociației „Răsăritul Românesc”Chișinău ș.a. Majoritatea manifestărilor culturale și științifice care au avut loc în județele Covasna și Harghita au fost inițiate, organizate și desfășurate de instituțiile și asociațiile grupate în jurul Centrului din Sf. Gheorghe. Din păcate, mai ales în ultimii ani, nu am putut onora toate invitațiile primite de la mai multe instituții din domeniul cercetării socio-umane.
Sunteți și un „colaborator” fidel al mai multor publicații, Mesagerul de Covasna având privilegiul de a găzdui în paginile lui multe dintre roadele muncii Dvs. Vorbiți-ne, vă rog, despre această preocupare.
O modestă izbândă o constituie şi colaborarea mea la volumele Istoria jurnalismului din România în date. Enciclopedie cronologică, coordonator Marian Petcu, Editura Polirom, Iaşi și Enciclopedia cenzurii din România (volum în curs de redactare, tot sub coordonarea distinsului profesor bucureștean Marian Petcu). Am continuat colaborarea cu mai multe reviste de istorie, arhivistică, etnografie și cultură din întreaga țară, prin publicarea a peste 100 de articole și studii, unele semnate împreună cu Vasile Stamcu, Vasile Lechințan, Sebastian Pârvu, Ciprian Hugianu, Erich-Mihail Broanăr, Vilică Munteanu ș.a. Am semnat peste 400 de articole, în principal în presa locală, din rândul cărora menționez pe cele apărute în „Mesagerul de Covasna”, în ciclul Din arhive adunate… Viaţa publică din Sfântu Gheorghe, în perioada 1919-1989, articole care vor vedea lumina tiparului într-un viitor volum, în cadrul colecției Centenarul Marii Uniri, din cadrul Editurii Eurocarpatica. Îndeplinindu-mi o datorie de conștiință, am continuat să omagiem, după caz, să comemorăm, pe cei mai importanți colaboratori și lideri ai comunității românești din județele Covasna și Harghita, prin texte In honorem, Laudatio și scrisori trimise cu ocazia împlinirii unor frumoase vârste, dar și prin necroloage și articole In memoriam.
Din cele aproape 100 de interviuri acordate presei scrise, posturilor de radio și televiziune naționale, regionale și locale, menționăm pe cele preluate de importante mijloace media din Republica Moldova, Austria, Elveția, Olanda și Ungaria. Adresez şi cu acest prilej sincere cuvinte de mulțumire publiciștilor din județele Covasna, Harghita și Mureș, distinşilor publicişti Oana Mălina Negrea, Maria Crețu-Graur, Ana Alina Ciorici-Costache, Dumitru Manolăchescu, Angela Bîrsan, Gina Ștefan, Mihai Groza, Lazăr Lădariu, Valentin Marica, Coralia Matea, redacțiilor publicațiilor Formula As și Națiunea din București, Pro Memoria, ASTRA clujeană și Iancule Mare din Cluj-Napoca, Radioului și Televiziunii Trinitas, Radioului România Actualități, TVR 1, Radioului și Televiziunii Tg. Mureș, Agenției de Știri a Românilor de Pretutindeni Romanian Global News, domnului Eugen Popescu ș.a.
În acești ani au fost multe momente care au meritat să fie sărbătorite. Ni le puteți aminti?
Am marcat câteva evenimente importante din activitatea unor instituții identitare românești din această parte de țară: 25 de ani de la înființarea Fundației „Mihai Viteazul” și a Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna” din Sfântu Gheorghe, 20 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, a Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni și a Despărțământului ASTRA Covasna-Harghita, 15 ani de la înființarea Centrului European de Studii Covasna-Harghita și a Editurii „Eurocarpatica”, 10 ani de la înființarea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. Toate aceste aniversări au constituit momente de rememorare a ceea ce s-a înfăptuit în perioadele menționate de către fiecare instituție în parte, și de toate împreună pentru prezervarea și afirmarea istoriei, culturii și spiritualității românești într-un areal bântuit de proiecte autonomiste și separatiste, dar și de creionarea a ceea ce trebuie făcut în continuare, în consens cu semnele vremurilor pe care le trăim.
În semn de prețuire pentru activitatea Dvs, la sfârșitul săptămânii viitoare va fi lansat volumul Profesioniștii noștri 22. Ioan Lăcătușu la 70 de ani, apărut la Editura Eurocarpatica, volum îngrijit de Vasile Lechințan și Vasile Stancu, în care se regăsesc alte „Mesaje și cuvinte de suflet cu ocazia împlinirii a 70 de ani”. Ce însemnătate au acestea pentru Dvs?
Atât mesajele, referinţele, scrisorile personal-profesionale, dedicațiile autografe din volumele apărute la împlinirea vârstei de 65 de ani, cât și cele din prezentul volum, exprimă de fapt solidaritatea unei importante părţi a comunităţii ştiinţifice şi a societăţii civile româneşti din întreaga țară, dar și din străinătate, cu problematica păstrării şi afirmării identităţii românilor din această parte de ţară. În acest caz, referirile la persoana mea reprezintă doar prilejul și oportunitatea de a fi exprimate puncte de vedere pertinente faţă de această problemă sensibilă a trecutului, prezentului şi a viitorului românilor numeric minoritari din Arcul Intracarpatic. Sunt conştient că frumoasele cuvintele de apreciere formulate la adresa mea sunt adresate deopotrivă „echipei” de la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și de la Centrul European de Studii Covasna–Harghita, precum şi tuturor colaboratorilor din cadrul asociațiilor și fundațiilor membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. Ecourile din mass-media, recenziile unor lucrări, cât și secvențe din unele cuvântări, alocuțiuni și comunicări, toate contribuie la o mai bună cunoaștere, și pe această cale, a conviețuirii interetnice româno-maghiare din județele Covasna și Harghita, singurele județe în care cetățenii români de naționalitate română sunt numeric minoritari. Paginile din corespondență, redate în volumul de față, contribuie la înțelegerea modului cum s-a format și a funcționat grupul de cercetători implicați în activitatea de cercetare a istoriei și culturii românești din sud-estul Transilvaniei, inclusiv în perioada de referință. Nu ne putem imagina cum ar fi arătat conținutul celor 17 ediții ale anuarului Angvstia, celor trei numere ale anuarului Acta Carpatica și a celorlalte lucrări de istorie locală și regională apărute la editurile Eurocarpatica și Grai Românesc, fără studiile și articolele acestor distinși colaboratori, cărora le voi rămâne veșnic recunoscător.
Vă rugăm să menționați și alte aspecte ale activității Dvs, din ultimii cinci ani?
Cea mai de preț „bogăție” sufletească a acestei perioade o reprezintă comunicarea cu sutele de prieteni, colegi, colaboratori din întreaga țară, și nu numai. Este și motivul pentru care am pus la dispoziția îngrijitorilor prezentei ediții, din arhiva personală și cea a instituțiilor în care am activat, o bogată corespondență cu oameni de o mare diversitate socio-profesională, dar cu toții având aceeași imensă dragoste și reală preocupare față de propășirea valorilor naționale, în general, și față de situația românilor din județele Covasna și Harghita în special. O satisfacție deosebită mi-a fost prilejuită de sprijinul/îndrumările pe care l-am/le-am acordat elaborării unor teze de doctorat şi dizertații la absolvirea cursurilor de masterat, unor lucrări de licență și volume monografice. Le-am fost ghid pentru valorificarea științifică a documentelor din arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”. Împreună cu distinșii noștri colaboratori din cadrul Centrului European de Studii Covasna-Harghita, am continuat monitorizarea presei locale și regionale, și, pe această bază, redactarea Revistei presei maghiare și a presei românești referitoare la conviețuirea interetnică, în buletine bilunare și postarea lor pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș. În acest context, din baza de date a celor două Centre, am selectat o bună parte din textele care se referă la activitatea de cercetare, publicistică, culturală și civică desfășurată în ultimii ani, cât și ecourile din mass-media. La sugestia îngrijitorilor volumului menționat, paginile din presa de limbă maghiară referitoare la activitatea mea, unele deloc prietenoase, au fost grupate distinct. Referitor la acest aspect, se impun două precizări, și anume: 1. Modestele noastre strădanii prin care am încercat să recuperăm istoria românească a acestor locuri, să punem în evidență prezenţa şi continuitatea de vieţuire a românilor de aici, să redăm demnitatea românească și să zădărnicim înălţarea unor ziduri între români şi maghiari, s-au lovit de persistența clişeelor şi prejudecăţilor propagate de lideri maghiari în mentalul colectiv al conaţionalilor referitoare la periculosul deziderat neorevizionistal unui „Ținut pur Secuiesc” în zonă, în care românii sunt văzuţi ca persoane indezirabile, „venetici” pe „pământul natal pur secuiesc”; 2. Munca noastră onestă pe tărâmul afirmării istoriei și culturii românești de pe aceste binecuvântate meleaguri, printr-o meșteșugită și regretabilă manipulare, în pofida evidențelor, de regulă a fost prezentată în mass-media maghiară ca o activitate îndreptată împotriva maghiarilor. Unii lideri maghiari au continuat să afirme şi să insinueze în conştiinţa publică a conaţionalilor lor că persoana mea reprezintă o piedică în calea dialogului româno-maghiar din zonă.
Cu ce gânduri pășiți în cel de al 70-lea an rodnic de viață?
La acest moment de bilanț și autoevaluare, dau din nou Slavă Bunului Dumnezeu pentru toate modestele izbânzi obținute. Cu certitudine, toate acestea vor primi judecata obiectivă a celor care vor veni după noi, prin raportarea lor la ceea ce au realizat românii din această parte de țară în decursul veacurilor. Multe nu s-au realizat din ceea ce trebuia să se facă şi pentru care am iniţiat atâtea demersuri, personal şi cu echipa de la Sfântu Gheorghe, existând permanent o mare discrepanță între obiectivele propuse și resursele umane și financiare insuficiente. Istoria va judeca împrejurările potrivnice şi laşităţile unora, dar și slăbiciunile noastre. Aşa că satisfacţia trăită la această aniversare nu este deplină, având în vedere faptul că o bună parte din demersurile noastre, din perioada postdecembristă, în plan cultural şi civic, au rămas fără rezultatele dorite, românii din această parte de ţară fiind supuşi, în continuare, spectrului proiectelor separatiste şi etnic autonomiste, cu toate consecinţele nefaste şi asupra viitorului. Reafirm, și cu această ocazie, dezamăgirea pentru faptul că nu am reuşit să convertim, în întregime, marele capital de afectivitate şi de solidaritate al majorităţii românilor, din ţară şi străinătate, faţă de problema dăinuirii românilor din Covasna şi Harghita şi a convieţuirii lor armonioase cu maghiarii din zonă, în formule pragmatice şi proiecte fezabile, actualizate cu practica europeană specifică mediilor multietnice şi pluriconfesionale.
Atunci când m-am confruntat cu greutăți, am beneficiat de încurajările și sprijinul unor oameni de nădejde, care m-au ajutat să depășesc aceste momente dificile. Lungul și onorantul șir al acestor prieteni cuprinde nume dragi sufletului meu. Nu pot face nominalizări, pentru că aș nedreptăți, cu siguranță, pe mulți dintre ei. Cu adânc regret trebuie să menționez şi faptul că mulți dintre colegii și prietenii cu care am început activitatea de înființare și afirmare a societății civile românești din zonă după evenimentele din decembrie 1989 au trecut la cele veșnice. Alţii s-au retras din viața publică, şi-l amintesc aici, în primul rând, pe bunul meu prieten, avocatul Ioan Solomon, dar și pe mulți, foarte mulți colegi – profesori, preoți, arhiviști, muzeografi, juriști, funcționari publici, cercetători, cadre didactice universitare, academicieni din județele Covasna, Harghita și Mureș și din întreaga țară. Din păcate, ca şi în cazul celorlalți colegi din cadrul societății civile românești, nu am reușit să asigurăm, cu câteva excepții, preluarea ștafetei de către tânăra generație, aceasta constituind una din marile nereușite ale acestei perioade.
Mai sunt și alte dureri ce vă apasă?
După peste patru decenii de activitate în spațiul public al județelor Covasna și Harghita a intervenit, în medii paralele, cum era și firesc, un proces de erodare a imaginii publice a subsemnatului. Deși, în toată această perioadă, nu am fost implicat în niciun fel de activități de care să-mi fie rușine, unii concetățeni au căzut în plasa manipulărilor de care am amintit. Prin concentrarea, în cele două Centre din Sf. Gheorghe, a principalelor preocupări din domeniul cultural, științific și civic românesc, cei care, în ultima perioadă, se raportează critic la activitatea mea, nu fac diferența dintre activitatea de cercetare istorică, etnografică și sociologică, de investigare a realităților actuale din zonă, și munca din cadrul societății civile românești, în mod deosebit din cadrul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.
Să vedem, totuși, partea plină a paharului…
Sunt bucuros, însă, că o pleiadă din ce în ce mai mare de prieteni îmi cunosc bine frământările și căutările mele pentru asigurarea continuării a tot ceea ce s-a înfăptuit trainic pe linia păstrării și afirmării identității românești în cele două județe în care românii sunt numeric minoritari și, în același timp, pentru generalizarea exemplelor de bună practică a ceea ce am realizat „prin noi înșine”, prin potențarea solidarității românești și sporirea implicării Academiei Române și a altor instituții ale statului român în activitatea de normalizare a conviețuirii interetnice în această parte de țară.
Din nou, și acum, în pragul împlinirii vârstei de 70 de ani, reafirm convingerea potrivit căreia, cu generaţia mea, se încheie o perioadă zbuciumată din istoria contemporană a acestor meleaguri româneşti. La vremuri noi, este nevoie de oameni noi, dar care au obligaţia să-şi proiecteze viitorul pe solul trainic al moştenirii înaintaşilor şi să gestioneze cu înţelepciune şi demnitate relaţiile cu reprezentanţii concetăţenilor maghiari şi să solicite întărirea autorităţii statului român în zonă, a cărui prezenţă trebuie să fie clară şi hotărâtă, prin instituţiile sale din teritoriu.
Privind retrospectiv, de la înălțimea celor 70 de ani, aduc din nou sincere mulțumiri familiei – soției Felicia, fiicei Ioana și ginerelui Laurențiu – și principalilor colaboratori pentru faptul că, și în acești cinci ani m-au sprijinit pentru a putea continua activitatea din ultimul sfert de secol, pusă în slujba păstrării și afirmării identității românești din Arcul Intracarpatic. Regret că nu le-am acordat suficient timp, pe care îl meritau pe deplin, minunaților mei nepoți, Cezar-Ioan și Natalia; sper să mă pot revanșa, în anii care vin.
Mulțumim, noi, cei din aceste judeţe, Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, azi mitropolitul Banatului, pentru tot ceea ce a făcut în cei 20 de ani de rodnică păstorire, pentru afirmarea culturii româneşti şi a spiritualităţii ortodoxe din judeţele Covasna şi Harghita. Mulţumim şi Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, pentru truda Sa jertfelnică întru slujirea sfintei noastre Biserici strămoşeşti şi a neamului românesc pe meleagurile de la izvoarele Oltului şi Mureşului și pentru șansa oferită de a le fi un statornic și modest colaborator.
Respectuoase mulțumiri aducem minunaților noștri parteneri din cadrul Societății de arhivare „Ștefadina” din București, domnului director general Mihai Nicolae și domnului prof. univ. dr. Corneliu-Mihail Lungu, pentru contribuția valoroasă adusă la prelucrarea, conservarea, păstrarea și valorificarea documentelor aflate în arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și pentru sprijinul acordat în organizarea și desfășurarea principalelor manifestări științifice și culturale care au avut loc în acești ani. Aceleași sincere mulțumiri le aducem editurii și tipografiei „Magic Print” din Onești, conduse de distinsa doamnă Maria Dohotaru.
Sincere mulțumiri și îngrijitorilor volumului la care v-ați referit, bunilor prieteni, istoricul Vasile Lechințan și profesorul Vasile Stancu, statornicului şi iscusitului colaborator Erich-Mihail Broanăr şi performantului manager al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, pr. dr. Sebastian Pârvu. Gratitudine şi distinsei doamne prof. Florentina Teacă – lector corector avizat, care a avut răbdarea să lectureze cu atenţie paginile volumului „ Ioan Lăcătușu la 70 de ani” şi să asigure acurateţea necesară textului. Se cuvine să aduc mulţumiri domnului Liviu Boar jr. pentru realizarea coperţii cărții, doamnei Maria Dohotaru, director general al Tipografiei Magic Print din Onești, domnului Nicolae Mihai, director general al S.C. „Ștefadina ” SRl din București, Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei și tuturor celor care și-au adus contribuția la editarea volumului.
Mulțumesc şi cu acest prilej Bunului Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra mea și a familiei mele și pentru harul Său pururea lucrător, care mi-a dăruit sănătate și puteri sporite în lucrarea încredințată spre binele Bisericii strămoșești și a Neamului românesc, ocrotindu-mă, părintește, în fața ispitelor, încercărilor, provocărilor și a neprietenilor.
Permiteți-mi, stimate Domnule Lăcătușu, ca în nume personal, al colegilor din redacția cotidianului „Mesagerul de Covasna”, dar și a tuturor celor care vă apreciază să vă urez sănătate, bucurii alături de ce dragi, și un călduror „La mulți ani”!
Maria Crețu- Graur
