La 9 septembrie este marcată Ziua mondială a primului ajutor, iniţiată de Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (FICR), care a trecut această zi în calendarul său de evenimente în 2000, fiind celebrată anual, în a doua sâmbătă a lunii septembrie.

Pentru a marca această zi, oameni obişnuiţi şi voluntari participă la acţiunile de mobilizare pentru acordarea asistenţei primare în situaţii de criză. În fiecare an, peste 100 de societăţi naţionale de Cruce Roşie/Semilună Roşie organizează evenimente, competiţii şi ceremonii pentru a conştientiza, în rândul opiniei publice, importanţa acordării primului ajutor. FICR consideră că primul ajutor trebuie să fie accesibil tuturor, inclusiv celor mai vulnerabili, şi ar trebui să fie, de asemenea, o parte integrantă a unei abordări mai largi pentru dezvoltare.

Cea de-a II-a ediţie a evenimentului ‘Tabăra de dezastre – Noapte albă pentru zile negre’, organizat de Crucea Roşie Română, în Parcul Lumea Copiilor din Capitală.

Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie s-a născut la iniţiativa lui Henry Dunant. El este autorul cărţii „O amintire de la Solferino”, care a reuşit să transmită ideile sale în rândul guvernanţilor europeni şi al oamenilor influenţi de la acea vreme. Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor şi care, în 1876, urma să devină Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, conform site-ului www.crucearosie.ro..

Crucea Roşie Română (CRR) are o tradiţie neîntreruptă de peste 147 de ani în acordarea primului ajutor de bază şi în pregătirea surorilor voluntare de Cruce Roşie. Primul curs de bandaje a fost organizat în 1877, în incinta Spitalului Colţea din Bucureşti. De atunci, mii de persoane au absolvit cursuri de prim ajutor sau de surori voluntare de Cruce Roşie. Primul ajutor nu înlocuieşte serviciile de urgenţă, dar reprezintă un prim pas vital pentru asigurarea măsurilor eficiente şi rapide pentru a reduce accidentările grave şi pentru a creşte şansele de supravieţuire, un ajutor temporar acordat în caz de urgenţă pentru salvarea vieţii, prevenirea unor complicaţii ulterioare şi ameliorarea suferinţelor până în momentul în care un serviciu medical adecvat poate să intervină, precizează site-ul amintit.

Acţiunea ‘Noapte albă pentru zile negre’, o simulare de tabăară de dezastre având ca obiectiv conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa intervenţiei în caz de dezastre, eveniment organizat de Crucea Roşie Română, cu prilejul împlinirii a 137 de ani de activitate umanitară.

CRR a lansat, în 2012, proiectul „Puncte de prim ajutor în comunităţi izolate”, care are ca scop formarea şi instruirea unor persoane pentru a putea acorda primul ajutor de bază în cazul unor urgenţe. Proiectul se adresează comunităţilor izolate din mediul rural care nu dispun de servicii medicale permanente, iar serviciul de ambulanţă se află la distanţă. Prin acest proiect, o familie din fiecare zonă izolată este instruită să acorde primul ajutor de bază, fiind dotată cu o trusă de prim ajutor şi are rolul de a veni în sprijinul rezolvării urgenţelor minore şi de a preveni agravarea situaţiei în cazul unor urgenţe care necesită asistenţă medicală. Diplomele pe care voluntarii de Cruce Roşie le primesc în urma stagiilor de pregătire sunt recunoscute la nivel european.

Proiectul pilot „Puncte de prim ajutor în zone izolate” a fost implementat în zone izolate din 40 de judeţe din ţară. În aceste 40 de sate nu există servicii medicale permanente, iar timpul până la sosirea ambulanţei face diferenţa dintre viaţă şi moarte. „Salvatorii comunitari” instruiţi de CRR sunt voluntari şi au pus la dispoziţia comunităţii atât timpul lor, cât şi o cameră din propria locuinţă pentru Punctul de Prim Ajutor, potrivit site-ului www.crucearosie.ro.

Cea de-a IX-a ediţie a ‘Competiţiei naţionale de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat’, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) la Iaşi.

Totodată, CRR este cel mai mare furnizor de cursuri în domeniul primului ajutor din ţară, oferind o gama largă de cursuri de prim ajutor pentru persoanele cu vârsta peste 16 ani care doresc să înveţe primul ajutor. Astfel de cursuri sunt organizate pentru: angajaţi din întreprinderi şi instituţii ca măsură de prevenire pe linie de protecţie a muncii; cursanţi de la şcolile de şoferi; cadre didactice din şcoli şi licee, ca educaţie în domeniul acordării primului ajutor; cetăţeni dornici să acţioneze în situaţii reale, în caz de accidentări. Durata unui curs este de 12 ore. Cursurile sunt furnizate de medici, sau instructori atestaţi ca formatori de prim ajutor de bază. Cursul de prim ajutor se finalizează cu un examen, în urma căruia se primesc un certificat de absolvire şi o legitimaţie care confirmă că persoana este instruită să acorde primul ajutor, precizează site-ul CRR.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail