Dacă ți-ai planificat o călătorie în Turcia și vrei să încerci din toate câte puțin, recomandat este să te pregătești din timp și să-ți pui pe hârtie lucrurile importante de bifat în vacanță. Mâncarea, savurarea unei cafele la nisip, vizitarea celor mai interesante locații sunt doar câteva dintre lucrurile ce ar trebui să se regăsească în planurile tale de călătorie.

În rândurile următoare poți descoperi câteva recomandări interesante, pe care să le ai în vedere atunci când Turcia este următoarea ta destinație de distracție și relaxare.

Iată câteva experiențe peste care nu poți sări:

 

  1. Să încerci mâncare turcească

Mâncarea turcească este deosebită și se numără printre cele mai apreciate la nivel mondial. Gastronomia poporului are o istorie interesantă în spate și chiar conexiuni cu țări de peste tot din lume, pentru că sunt mulți cei care s-au inspirat din preparatele deosebite ale Turciei.

Una din specialitățile culinare ale Turciei este Börek, preparat din foi subțiri de aluat, legume, brânză feta, carne și condimente. Odată scos din cuptor se savurează imediat, poate cu mici pauze să se răcească.

Kumpir este de asemenea o opțiune pentru cei care adoră mâncarea stradală. Un banal cartof se poate prepara în zeci de feluri, însă din reteță nu lipsesc brânza și untul.

 

  1. Să savurezi o cafea la nisip

Nu poți pleca din Turcia fără bei o cafea la nisip. Tradiționalul ibric de cafea încins pe nisipul fierbinte este emblematic pentru Turcia, iar deținătorii de cafenele pun la dispoziția clienților săi și o interesantă gamă de narghilele, cu diferite arome, texturi și chiar modele, având în vedere că țara este recunoscută pentru consumul de acest gen.

Să nu te mire dacă ești invitat la o cafea pe stradă și ți se oferă și un mic viciu alături, și nici să nu refuzi pentru a nu-i supăra pe amicii turci.

 

  1. Să vizitezi cele mai frumoase locuri

Hagia Sophia este una dintre cele mai vizitate locuri din Turcia. Moscheea impresionantă care datează încă din perioada Imperiului Bizantin este o atracție turistică majoră pentru cei care vor să descopere puțin din istoria deosebită a Turciei.

Moscheea Albastră este o altă atracție de top pentru turistii de pretutindeni. Edificiul este situat în inima orașului Istanbul și construită pe vremea Imperiului Otoman de către sultanul Ahmed I. Minaretul este piesa de rezistență a acestei moschei și faptul că mozaicul aplicat pe pereți a fost făcut manual.

 

  1. Să stai la plajă

Turcia se află pe două continente, Europa și Asia, și are deschidere la Marea Neagră, Marea Egee, Mediterană, dar și Marea Marmara, ceea ce nu face decât să ofere priveliști de neuitat și plaje spectaculoase.

Indiferent de destinația de plajă aleasă pe țărmurile Turciei, vei fi impresionat de locațiile perfect amenajate, acomodările și serviciile de lux dedicate oricărui tip de turist.

 

 

  1. Să dai o fugă prin piețe

Piețele denumite Bazar sunt cunoscute pentru forfota și nebunia de pe străzi, cu comercianți autentici, gata să îți ofere cele mai bune și mai frumoase produse. Marele Bazar sau “Grand Bazaar” cum este cunoscut, se află în Istanbul și este una dintre cele mai mari piețe din lume, cu aproximativ 4.000 de magazine și peste 250.000 de vizitatori în fiecare zi.

De la mâncare până la bijuterii din metale prețioase, bazarul turcesc oferă o vastă piață de produse și o experiență unică, așa că, dacă te regăsești în peisaj, este musai să pui Grand Bazaar pe lista ta de atracții turistice.

 

Așadar, se poate spune că Turcia este cu adevărat fascinantă, mai ales că a reușit să păstreze din tradițiile de altă dată și să își pună amprenta pe harta lumii. Poți încerca și tu câte puțin din toate, în funcție de timpul pe care îl ai la dispoziție pentru a crea noi experiențe și amintiri de neuitat.

 

Sursă foto: Pexels.com

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail