Sfântul Apostol Andrei, fratele lui Petru, a fost unul dintre primii chemați de Hristos la apostolat. Și-a încheiat viața pământească la Patras, în Grecia, fiind răstignit pe o cruce în forma literei „X”, devenit simbol al sfântului, și martirizat în secolul I, în timpul împăraților Nero sau Dioclețian. În 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris sărbătoarea sa cu cruce roșie, iar în 1997 l-a proclamat ocrotitor al României.
În cultura populară, peste figura apostolului s-a suprapus Sântandrei, o divinitate precreștină asociată cu lupul, care a preluat numele și data de prăznuire a sfântului. Ziua de 30 noiembrie marchează începutul iernii și este cunoscută ca Sântandrei Cap-de-Iarnă. Ajunul acestei zile este unul dintre cele mai importante momente magice ale calendarului popular: se credea că protectorii lupilor, Sfinții Petru și Andrei, coboară pe pământ, iar strigoii și duhurile rele devin mai active. În noaptea de dinainte se credea că spiritele morților se întorc, iar strigoii pornesc lupte pentru a fura mana câmpului și a laptelui. Pentru protecție erau folosite sarea, macul, cânepa și usturoiul, cu care se ungeau pragurile, ferestrele, hornul și uneori chiar oamenii.
Sărbătoarea mai este numită și „Ziua Lupului”, zi în care oamenii nu lucrează pentru a feri animalele și gospodăria de atacurile lupilor. Femeile evită munca în casă, torsul, măturatul, curățenia, pieptănatul, dar și oferirea sau împrumutarea de obiecte, pentru a împiedica „dezlegarea” lupilor.
Tinerii satelor se adunau în noaptea de Sfântul Andrei într-o casă în care masa era împodobită cu usturoi, tămâie și smirnă, iar lumânările păstrate de la Paști erau aprinse. Usturoiul, folosit ca protecție, este împărțit fetelor, dus la biserică pentru sfințire și apoi păstrat lângă icoane, ca un talisman menit să aducă ocrotire și noroc.
Cosmina M. Oltean
* * *
Foto – Icoană de tâmplă reprezentându-l pe Apostolul Andrei. Deţinător: Mănăstirea Hurezi – Romanii de Jos; Autori: Preda și Marin; pictură pe lemn, Școală brâncovenească, datare – 1694; sursa – cimec.ro
Surse informații:
Cimec.ro [https://cimec.ro/etnografie2/sarbatori-si-obiceiuri-traditionale/sarbatori-si-obiceiuri-de-toamna/santandrei-andrei-de-iarna-indrea-ziua-lupului/]
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, editura Saeculum I.O., 1997.
Elena Niculiţă-Voronca, Datinele şi credinţele poporului român adunate şi aşezate în ordine mitologică, volumele I, II, editura Polirom, Iaşi, 1998.
***
Dintotdeauna această dată a fost însoţită de o serie de superstiţii. Mai cu seamă noaptea de dinaintea Sântandreiului era încărcată de simboluri păgâne, în mentalul popular figurând personaje fantaste, cu puteri magice, adeseori malefice. În mitologia românească apare frecvent pricoliciul, considerat un duh rău. Se credea că unii oameni se transformau după ce mureau în creaturi ce-i speriau, arătând ca nişte animale fabuloase, care bântuie pe la casele oamenilor fără credinţă. Spre deosbire de strigoi, care seamănă cu personajele ce odată au fost vii, pricolicii apar întotdeauna sub formă de jivine, în special, de lupi sau câini mari, fioroşi. În noaptea de Sântandrei strigoii bântuie în voie, de aceea suprestiţioşii şi cei mai slabi de înger frecau tocul uşilor cu usturoi şi atârnau funii în tindă. În unele poveşti populare se spune că strigoii ar fi aidoma unor semeni de-ai noştri, cărora în puterea nopţii le iese sufletul din trup. El colindă aidoma unui abur, pedepsind duşmanii şi îmbolnăvindu-le animalele. La al treilea cântat de cocoşi sufletul se întoarce în corpul omului care în tot acest răstimp a dormit buştean, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat!
Pe vremuri, mulţi săteni credeau în naivitatea lor că de Sântandrei animalele din bătătură prind în mod curios glas, şi-şi spun necazurile între ele, fără ca proprietarii să le audă. Cumva, se produce o „minune” pentru scurtă vreme, necuvântătoarele capătând grai omenesc şi văicărindu-se dacă nu sunt bine îngrijite…
În cazul în care stăpânul lor este bun gospodar, atent cu ele, orice dorinţă i se poate îndeplini a doua zi!
Gospodinele merg dis-de-dimineaţă în grădină şi culeg câteva mlădiţe de la pomii roditori, punându-le într-o cană cu apă ce trebuia împrospătată zilnic. Dacă în Ajunul Anului Nou crenguţele înfloresc, familia respectivă va fi sănătoasă, şi va avea parte de multe bucurii în anul următor.
Numele Andrei derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „viteaz” şi este purtat în zilele noastre de peste 600.000 de concetăţeni, din care cca. 322.000 sunt bărbaţi. Prenumele feminine cel mai des întâlnite sunt Andreea, Andra, cu variantele Anduţa sau Andruşa.
Le urăm tuturor sărbătoriţilor „La mulţi ani”!
Horia C. Deliu
