Data de 13 aprilie 2017 marchează împlinirea a 30 de ani de la înființarea secției române de teatru din Sfântu Gheorghe. Despre începuturile Teatrului „Andrei Mureșanu”, parcursul și greutățile întâmpinate, dar și despre actorii și regizorii de seamă care au urcat pe scena teatrului românesc, am discutat cu profesorul Petre Străchinaru, unul dintre oamenii de cultură care au jucat un rol important în fondarea acestei instituţii.

Teatrul românesc din Sfântu Gheorghe a fost înfiinţat în anul 1987, o foarte mare contribuție în crearea secției române având-o primul director al Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, profesorul Petre Străchinaru, la acea vreme vicepreședinte al Comitetului pentru Cultură Covasna, iar ulterior, director al Centrului de Cultură Arcuş. În cele peste trei decenii de activitate în domeniul culturii, acesta s-a implicat, deopotrivă, în promovarea şi păstrarea valorilor culturii româneşti, cât şi ale comunităţii maghiare.

Petre Străchinaru a declarat pentru „Mesagerul de Covasna” că înfiinţarea teatrului românesc din Sfântu Gheorghe a venit dintr-o necesitate firească, deşi, la acea vreme, a fost o idee controversată, unii considerând că se doreşte o „replică” la teatrul de limbă maghiară.

„Ar trebui început de la faptul că aici, în zonă, până la înființarea județului Covasna în 1968, teatrele de limbă română nu prea vizitau orașul, veneau rareori. Este drept, comunitatea maghiară avea un teatru al ei, iar pentru teatrele de limba română existau mai puțini spectatori. Odată cu darea în folosinţa a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, printr-un proiect pe care l-am susținut la Ministerul Culturii de atunci, la Consiliul Educației, s-a reușit dirijarea turneelor unor teatre importante din țară și în zona noastră. În felul acesta s-a format și un public de teatru de limbă română, fără a exclude faptul că, fiind teatre cu actori foarte valoroși, atrăgeau și publicul maghiar. S-a mai întâmplat un lucru benefic pentru zona aceasta de artă: la Casa de Cultură a Sindicatelor a început să funcționeze o formație de teatru cu un repertoriu permanent, o formație care era condusă de regretatul Marius Deac, pe atunci vicepreședinte al Comitetului de Cultură, un om împătimit de teatru care, în momentul înfiinţării secţiei române a Teatrului de Stat din Sfântu Gheorghe, a solicitat să meargă ca secretar literar la viitorul teatru de limbă română. Atunci, sigur, exista o perioadă de emulație culturală, la Casa de Cultură a Sindicatelor sala, care avea un număr de 504 locuri, era arhiplină, atât la spectacolele proprii, cât și la spectacolele celorlalte teatre venite în turneu, unele cu stagiuni permanente la Sfântu Gheorghe.”, povestește Petre Străchinaru, care își amintește că, la vremea respectivă, în Sfântu Gheorghe veneau în primul rând teatrele bucureștene, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, cel din Botoșani, dar și cel din Bacău pentru a susține spectacolele în fața publicului covăsnean.

Secția română a teatrului din Sfântu Gheorghe, care după Revoluţia din 1989 a primit numele „Andrei Mureşanu” şi a devenit instituţie de sine-stătătoare, s-a înființat în luna aprilie 1987, iar în toamna aceluiaşi an au fost repartizaţi la Sfântu Gheorghe aproape toţi absolvenţii promoţiei curente de la institutele de teatru din Bucureşti şi Târgu Mureş, la timpul respectiv, singurele cu acest profil din ţară.

„Atunci, până în toamnă, conform uzanțelor, s-a dat veste în toate teatrele din țară că se caută actori și au venit câțiva actori profesionişti de la Sibiu şi din Braşov. Dan Turbatu atunci a venit, un actor foarte bun, căruia i se datorează mult în zona aceasta de impact cu spectatorii și în special cu tineretul, inițiind și o trupă de teatru a elevilor. Dan era un foarte bun îndrumător pentru tinerii care doreau să urmeze arta dramatică și teatrul românesc a făcut și în direcția aceasta niște pași importanți. A atras din dragoste pentru teatru mulți absolvenți, în special absolvente de liceu care s-au îndreptat spre instututele de artă dramatică, unele performând în zona aceasta, cum a fost Ioana Gajdo care în prezent, din câte știu, este actriță la Oradea și pe parcursul carierei sale a fost nominalizată la Premiile UNITER. (…) În primele spectacole ale secției române a Teatrului din Sfântu Gheorghe au jucat actori consacrați, dar și o serie de amatori din trupa de teatru a Casei de Cultură a Sindicatelor, cărora li s-a solicitat colaborarea în calitate de figuranţi. (…) Ce este important este faptul că în jurul teatrului s-a creat o atmosferă de familie, între spectatori și actori. Actorii erau foarte îndrăgiți. (…) Acum nimeni nu mai vorbește despre actori, regizorul a trecut în prim-plan. Pe vremea aceea, a te întâlni într-o cafenea și a sta la masă cu actorii era o mândrie. Însemna că făceai parte din familia lor. Nu mai spun că erau foarte des invitați în familiile care frecventau teatrul, și astăzi, discutând și ținând legătura cu o parte dintre ei, spun că își aduc aminte cu mare plăcere de prietenii lor mai în vârstă din Sfântu Gheorghe și de modul în care erau respectaţi, primiți și omeniți.”, a explicat Petre Străchinaru, care spune că ideea a fost aceea de a crea la Sfântu Gheorghe un teatru după modelul celui de la Piatra Neamţ.

 

„Festivitatea inaugurării a avut loc în cadrul unei <<săptămani teatrale>>, în programul căreia au figurat spectacolele unor prestigioase teatre din ţară, şi un recital de poezie eminesciană susţinut de Ion Caramitru, cunoscut publicului covăsnean din recitalurile susţinute pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor în anii precedenţi, alături de Dan Grigore sau de Johnny Răducanu. De asemenea, au fost prezentate trei spectacole realizate pe scena de la Cassandra de foştii studenţi de la clasa lui Octavian Cotescu, îndrumaţi de Gelu Colceag după dispariţia marelui actor şi pedagog, studenţi deveniţi apoi actori ai secţiei române a Teatrului din Sfantu Gheorghe. (…) Atunci, noi speram că acest teatru va fi un al doilea teatru al tineretului, după modelul celui de la Piatra Neamț, unde erau repartizați absolvenții institutelor de teatru și unde se făcea o <<căprărie>> în zona instruirii actorilor, în sensul că aceștia faceau instrucție pe scândura scenei înainte de a fi primiţi de teatrele importante din ţară. Din păcate, la Sfântu Gheorghe nu s-a reușit același lucru. Cred că aici s-a produs, de fapt, acea ruptură față de visul de a se reedita experiența de la Piatra Neamț, întrucât Constantin Codrescu, primul director al trupei, un maestru al scenei românești, era un <<general>> care nu se preocupa de <<instrucție>> și aici cred că s-a pierdut mult. Aici nu s-a realizat acea legătură firească a unei trupe, care să fie închegată. S-au adus, din păcate, și foarte puțini regizori importanți. Unul dintre aceștia a fost Mircea Cornișteanu, care a regizat <<Îmblânzirea scorpiei>> de William Shakespeare, o realizare deosebit de importantă la vremea aceea, în care Bebe Cotimanis, Oana Ștefănescu și Ionel Mihăilescu au făcut roluri remarcabile.”, își mai amintește fostul director al Casei de Cultură.

În anul 1990, în contextul separării instituțiilor de cultură și de învățământ pe criterii etnice, dar și datorită „libertății de mișcare”, secția română a Teatrului din Sfântu Gheorghe a traversat momente foarte grele, fiind la un pas de desființare.

„Totul a fost bine până la Revoluție, când s-au împlinit și trei ani de la repartizarea celor tineri la Sfântu Gheorghe și, practic, profitând de libertatea aceasta de mișcare, toți au plecat, mă refer la cei tineri. Sigur, mă rugam de ei să rămână, mă gândeam că acum era momentul să-și arate întreaga vigoare artistică, având în vedere că scăpaseră şi de cenzura care se exercita pe vremea aceea asupra actului artistic. (…) Le spuneam că e momentul să se exprime liber, dar atunci mi-au spus <<Bun, și ce ne oferiți?>>, iar eu credeam că au de toate. Aveau locuințele bune, aveau un loc de muncă, dar ei, de fapt, aspirau spre împlinirea scenică. Nu aveau aici regizor, nu erau sub ochii reflectoarelor, publicului și criticilor de teatru. Mult mai târziu, printr-o nouă viziune a directorilor de teatru, în special în timpul directoratului lui Radu Macrinici, în cadrul proiectului Festivalul <<Atelier>>, a venit la Sfântu Gheorghe crema criticii teatrale românești, ceea ce a făcut ca cele două teatre, atât cel românesc, cât şi cel maghiar, să devină cunoscute și chiar să fie încununate cu laurii Galei UNITER de foarte multe ori.”, a menţionat Petre Străchinaru.

Odată cu plecarea actorilor s-a simțit nevoia reîmprospătării trupei, iar astfel au ajuns la Sfântu Gheorghe câţiva actori din Republica Moldova.

„Ne-am dus și am <<răpit>> de la Chișinău o serie de actori buni, dar unii au rezistat, alții nu. Valentina Cazacu, Nae Croitoru, Ina Andriucă, Valeriu Andriuță care, într-un fel, au salvat Teatrul din Sfântu Gheorghe, pentru că, practic, a fost perioada în care rămăsesem fără actori. Nu a fost frumos din partea noastră că le-am luat actorii basarabenilor, dar ei au preferat să vină aici pentru că acolo trăiau în condiții și mai grele. Că nu au mai rămas aici, iarăși spune mult despre condițiile în care trăiesc actorii în Sfântu Gheorghe.”, a afirmat interlocutorul nostru.

Teatrul, atunci … și acum

Petre Străchinaru consideră că teatrul, în general, a trecut printr-o schimbare în ultimii 30 de ani. Dacă în trecut accentul se punea pe actori și pe relaţia dintre aceștia și public, acum regizorii reprezintă „piesa de rezistență” a spectacolului.

„Vorbeam despre <<dictatura>> regizorului în teatrul românesc. Sigur, regizorul este piesa cea mai importantă, dar regizorul în ziua de astăzi subordonează spectacolul propriei sale viziuni și îi oferă mai puțin actorului să iasă în evidență, să devină un june-prim, cum se spunea pe vremuri. E o aplatizare a trupei care, da, face bine în a transmite mesajul și emoția către spectatori, dar parcă nu reușește întotdeauna, subordonând întregul spectacol viziunii regizorale şi mai puţin virtuozităţii actoriceşti. Este doar impresia mea, s-ar putea să greșesc (…) dar am constatat că publicul se raportează la <<spectacolul lui Andrei Șerban>> sau la <<spectacolul lui Radu Afrim>> și mai puțin la actori. (…) Apoi, cred că mai este un lucru: această modă a interacţiunii cu publicul nu spun, neapărat, că nu e benefică, dar nu transmite acea stare, când actorul era pe scenă, iar tu, în sală, te simțeai mic în fața valorii și amplorii actului artistic. Am asistat la spectacole la care unii spectatori, probabil plictisiţi, sau nesuportând tot felul de găselnițe, s-au ridicat și au părăsit sala în mod demonstrativ. Eu nu am putut să mă ridic, nu am avut curajul acesta şi am rămas din respect pentru actul artistic și pentru cel care îl întreprinde. Din acelaşi respect pentru cei de pe scenă, mi-am cumpărat întotdeauna bilete la spectacolele teatrului, deşi primeam invitaţii şi puteam beneficia de intrare gratuită”, a mai spus acesta.

 Teatrul nu se poate face numai cu sufletul…

 Petre Străchinaru crede că lipsa mijloacelor financiare a generat anumite neîmpliniri, însă admite că nu este puțin lucru ca un oraş relativ mic, cum este Sfântu Gheorghe, să susțină două teatre din bugetul local.

„Nu îți poți permite tot timpul să faci spectacole în pivnița teatrului. (…) La Teatrul din Sfântu Gheorghe cred că s-a simțit în permanență o lipsă de fonduri. Teatrul nu se poate face neapărat numai cu sufletul, trebuie făcut în primul rând cu mijloace materiale. Și dacă înainte de 1989, în cei doi-trei ani câți au fost, subvenția era minimă și se putea realiza ceea ce se putea realiza, după aceea, și din motive politico-etnice, dar și din lipsa resurselor financiare ale administrației locale (…) bugetul alocat teatrului românesc din Sfântu Gheorghe nu i-a permis să realizeze spectacole de amploare, care să pună în valoare membrii trupei. De aceea s-a mers la o minimă <<rezistenţă>> și uneori nu prea s-a reușit.”, a opinat acesta.

Pe parcursul celor 30 de ani de existenţă, teatrul românesc din Sfântu Gheorghe a fost condus, pe rând, de Constantin Codrescu, Marius Deac, Mihai Varodi, Radu Macrinici, Dumitru Măciucă (interimar între anii 1999-2000, și director adjnuct în perioada 1993-2002 ), Doru Mareș, Horaţiu Mihaiu, Florin Vidamski şi Dan Ţopa, iar din 2015, de actrița Anna Maria Popa.

Pe scena teatrului au urcat, de-a lungul timpului, nume precum: Sebastian Comănici, Teodora Mareș, Dan Turbatu, Zoe Maria Albani, Constantin Bebe Cotimanis, Oana Ștefănescu, Dorin Andone, Bogdan Caragea, Constantin Florescu, Ionel Mihăilescu, Elena Manoliu, Liliana Pană, Sandu Popa, Anton Filip, Lucian Nuță, Florin Chiriac, Carmen Petrescu, Victor Ianculescu, Vasilica Stamatin, Dumitra (Duța) Guruianu, Radu Cioroianu, Sergiu Aliuș, Camelia Ciobanu, Ștefan Alexandrescu, Vasilica Răileanu, Valentina Cazacu, Silvia Ciobanu, Nicolae Croitoru, Ioana Gajdo (laureată a Festivalului de Teatru de la Piatra NeamȚ – ediția 2001, și a Festivalului Internațional de Teatru „Atelier” din Sfântu Gheorghe – 2001), Ina Andriucă, Cristian Drăgan, Cristina David, Costache Babii, Bogdan Voicu, Adrian Ancuța, Mircea Bodolan, Tiberiu Tudoran, Roxana Comșa, Mirela Bucur, Monica Midvighi (Codreanu), Ionel Roman, George Ciolpan, Valeria Olaru, Camelia Paraschiv, Florin Vidamschi, Nadia Olimpia Samarghitan, Elena Popa, Lucian Daniel Rizea, Cătălin David Cozma, Adrian Nicolae Iuga, iar lista poate continua.

 

Ioana Ardeleanu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail