În fiecare an, la 27 martie este sărbătorită Ziua Unirii Basarabiei cu România, zi de sărbătoare națională, instituită prin Legea nr. 36/2017. Potrivit acestei legi, Guvernul României și autoritățile locale și centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României în conformitate cu Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice. Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autoritățile administrației centrale și locale, organizațiile neguvernamentale, muzee, reprezentanțele României în străinătate, prin organizarea de evenimente și manifestări publice și cultural științifice dedicate acestei sărbători. Autoritățile centrale și locale pot sprijini material și logistic aceste manifestări.
La 1 aprilie 2015, deputatul Eugen Tomac a depus în Biroul Permanent al Camerei Deputaților un proiect legislativ pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională. În expunerea de motive, acesta arată că ‘instituirea zilei de 27 martie 1918 drept Zi Națională a Unirii Basarabiei cu România este un act minim pe care statul român îl poate face în semn de recunoștință pentru cei care au luptat și s-au sacrificat pentru România întreagă, pentru limba română și libertate. (…) Este obligația noastră, a celor care astăzi răspundem în fața românilor, de a demonstra că prețuim valorile românești de veacuri și pe cei care ni le-au lăsat moștenire’, se arată în continuare în expunerea de motive, publicată pe https://www.cdep.ro/.
Deputatul mai amintește, în cadrul documentului, că după 22 de ani, Basarabia a fost din nou ocupată, împreună cu Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 și a ultimatumului sovietic de la 26-28 iunie 1940, iar ‘membrii Sfatului Țării, cei care au avut cea mai importantă contribuție la dezvoltarea economiei, a învățământului și a culturii românești din Basarabia, au fost considerați cei mai periculoși inamici. Astfel, mulți dintre ei, care nu au apucat sau au refuzat să se refugieze în România, au fost deportați și omorâți de NKVD-ul sovietic. Vladimir Bodescu, Alexandru Baltaga, Constantin Bivol, Ștefan Botnariuc, Emanoil Cateli, Teodosie Cojocaru, Ion Codreanu, Ion Ignatiuc, Teodor Neaga, Panteleimon Sinadino, Nicolae Secară, Grigore Turcuman, Teodor Uncu, Luca Știrbeț, toți deputați ai Sfatului Țării care au votat unirea necondiționată cu România, au fost arestați chiar în primele zile ale ocupației sovietice, deportați și exterminați.’
Vernisajul expoziţiei temporare ”Basarabia – 100 de ani de la Unirea cu România”, desfăşurate la Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 29 martie 2018.
Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO
Senatul a adoptat proiectul legislativ la 13 octombrie 2015, iar Camera Deputaților, for decizional în acest caz, la 14 martie 2017. Legea nr. 36 pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la 27 martie 2017.
Vernisajul expoziţiei temporare ”Basarabia – 100 de ani de la Unirea cu România”, desfăşurate la Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 29 martie 2018.
Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO
***
Un nou context politic și social a fost creat de prima revoluție rusă din 1905-1907, când la Chișinău a fost constituită Societatea moldovenească pentru răspândirea culturii naționale (30 oct./12 nov.1905), cu scopul lărgirii și întăririi mișcării naționale. Tot aici a apărut prima gazetă național-democratică, ‘Basarabia’ (30 oct./12 nov.1905-18 febr./3 mart.1907), sub îndrumarea avocatului Emanoil Gavriliță. Ziarul a inițiat o vie campanie pentru libertăți democratice, introducerea limbii române în instituțiile de stat, revendicând în același timp o largă autonomie pentru Basarabia. Printre colaboratori s-au aflat Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan, Ion și Th. Inculeț, Alexei Mateevici etc.
Izbucnirea revoluției ruse din februarie 1917 a prilejuit înființarea, la Chișinău, în jurul gazetei ‘Cuvânt Moldovenesc’, a Partidului Național Moldovenesc (aprilie 1917). Programul acestuia cuprindea revendicări social-politice (organizarea democratică a țării, împroprietărirea țăranilor) și naționale (obținerea celei mai largi autonomii administrative, judecătorești, bisericești, școlare și economice a Basarabiei). Totodată, legile care priveau afacerile interne ale Basarabiei urmau a fi redactate de Dieta provincială (Sfatul Țării) potrivit vechilor cutume și nevoilor țării. Au avut loc adunări și manifestații populare, congrese ale cadrelor didactice, preoților, cooperativelor sătești etc., în care se cerea autonomia administrativă, religioasă, intelectuală și economică a Basarabiei, alcătuirea unui organ legislativ – Sfatul Țării, introducerea alfabetului latin, predarea în școli să se facă în limba maternă, etc.
În perioada următoare, au avut loc dezabateri în cadrul unor întruniri la nivelul zemstvelor, la nivelul unor categorii profesionale sau sociale, precum congresele cu o largă participare: Congresul Uniunii cooperativelor din Basarabia (aprilie), Congresul Studenților Moldoveni (mai), primul congres al tinerilor din Basarabia (Chișinău, mai), Congresul corpului didactic (mai) ș.a. La congresul studenților, Teofil Ioncu s-a pronunțat pentru învățământ în limba română și introducerea alfabetului latin, iar la Congresul corpului didactic, preotul Alexei Mateevici arăta: ‘Da, suntem moldoveni, fii ai Vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. Frații noștri din Bucovina și Transilvania își zic români. Așa trebuie să facem și noi.’ Au apărut totodată adversari ai autonomiei Basarabiei, funcționari și militari ruși, diferite elemente încurajate de guvernul rus. Rada ucraineană a emis pretenții asupra Basarabiei sau a unor părți din aceasta, ceea ce a provocat proteste energice ale unor organizații moldovenești, conform lucrării ‘Basarabia în acte diplomatice. 1711-1947’ (Ion Agrigoroaiei, Casa Editorială Demiurg, Iași, 2012).
Congresul Ostășesc de la Chișinău (20 oct./2 nov.-27 oct./9 nov. 1917), la care au participat 898 de delegați reprezentând circa 300.000 de soldați aflați pe toate fronturile și în toate armatele rusești, a proclamat autonomia teritorială și politică a Basarabiei și crearea Sfatului Țării, în cadrul căruia au fost aleși 195 de deputați (150 români basarabeni și 45 de reprezentanți ai minorităților). Lucrările Sfatului Țării s-au desfășurat la Chișinău, între 21 noiembrie/4 decembrie – 2/15 decembrie 1917, președinte fiind ales Ion Inculeț; dintre ceilalți deputați îi amintim pe: Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Daniel Ciugureanu etc. În contextul nou creat, Sfatul Țării, devenit organul suprem al puterii de stat în Basarabia și Transnistria, a luat cele mai importante măsuri și hotărâri, între care: apărarea populației de anarhia și jaful soldaților ruși, numirea de comisari în fiecare județ, adunarea dezertorilor și expulzarea lor în Rusia.
Sfatul Ţării, organ legislativ în Basarabia (1917- 1918).
Foto: (c) ARHIVELE NAŢIONALE/Arhiva istorică AGERPRES
”Curentul favorabil unirii cu România a avut ca exponenți pe Pantelimon Halippa, editorul gazetei ”Cuvânt Moldovenesc”, și pe Ion Pelivan, sprijinți de inimosul și energicul transilvănean Onisifor Ghibu, stabilit din martie 1917 la Chișinău, unde a editat ziarele ”Ardealul” și ”România Nouă”, având printre redactori pe foarte tânărul Andrei Oțetea, transilvănean și el”, arată istoricul Florin Constantiniu în lucrarea sa ”O istorie sinceră a poporului român” (Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002).
Sfatul Țării a adoptat, la 2/15 decembrie 1917, o Declarație, prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, care prevedea și ‘includerea în componența sa a județelor populate de moldovenii din Transnistria’. Puterea era încredințată Consiliului Directorilor Generali. Sfatul Țării, organismul suprem, și consiliul urmau să realizeze un program de reforme democratice. La 7 decembrie s-a întrunit primul Consiliu de Directori, în frunte cu Pantelimon Erhan. Actul Sfatului Țării a fost primit, la Iași, cu deosebită satisfacție, salutându-se ‘reînvierea Basarabiei’, renașterea puternică a mișcării naționale după mai mult de un secol de stăpânire străină.
În ședința solemnă din 24 ianuarie/4 februarie 1918, Sfatul Țării a votat în unanimitate independența Republicii Democratice Moldovenești, fapt care punea chestiunea unirii în linie dreaptă, fiind unica soluție în fața presiunilor puternice exercitate atât asupra României, cât și asupra Basarabiei, ca urmare a pretențiilor Ucrainei. La sfârșitul lui februarie și începutul lui martie, contactele unor fruntași basarabeni cu oamenii politici români aflați la Iași au devenit tot mai frecvente. În Basarabia, curentul care cerea unirea era de nestăvilit. Prin Nota din 16/29 martie 1918, Sfatul Țării și guvernul Republicii Moldovenești au respins încă o dată pretențiile ucrainene, combătând orice tentativă de încălcare a indivizibilității Republicii așezate între Nistru, Prut, Marea Neagră, orice pretenții teritoriale, inclusiv asupra ținuturilor Hotin și Cetatea Albă, precum și pretențiile Ucrainei de a participa la tratativele de la București.
În acele zile, s-a discutat, la Iași, și modalitatea de realizare a unirii, adoptându-se soluția deliberării în Sfatul Țării; guvernul român primea solicitările de unire venite de peste Prut și urma să-și expună poziția oficială după exprimarea votului Sfatului Țării. În ședința guvernului din 23 martie, la care au participat, pe lângă Ion Inculeț, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Halippa și Constantin Stere, s-a hotărât ca aceștia să supună imediat chestiunea unirii în Sfatul Țării.
În ședința Sfatului Țării din 27 martie/9 aprilie 1918, de la Chișinău, a fost votată declarația de Unire: ‘În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu mama ei România’, conform volumului ”Documente privind istoria României între anii 1918-1944”, coordonator Ioan Scurtu (Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1995). Pentru unire au votat 86 de deputați, trei au fost împotrivă, 36 s-au abținut și 13 au fost absenți. Martor al marelui eveniment, prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, a declarat în numele poporului român și al regelui Ferdinand I (1914-1927), că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului Țării și proclamă Basarabia unită cu România: ”Basarabia este de acum unită pe veci cu România”. În scrisoarea adresată președintelui Sfatului Țării, Ion Inculeț, la 28 martie/10 aprilie, regele Ferdinand I aprecia: ”Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restriște, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe frații basarabeni revenind iarăși la patria-mamă.’, se arătă în lucrarea ‘Istoria Basarabiei. De la începuturi până în 1998’ (Editura Semne, 1998).
AGERPRES
