Acasă Arhive pentru 2018-03-06
14 proiecte vizând modernizarea drumurilor, iluminatului public, unităţilor şcolare şi medicale, finanţate prin PNDL
Şapte localităţi din judeţul Covasna vor primi peste 50 milioane de lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) lansat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru mai multe proiecte ce vizează modernizarea infrastructurii. Contractele de finanţare au fost semnate la sfârşitul săptămânii trecute, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului […]
În orașul Covasna se vor organiza Campionatele Naționale de șah rapid, blitz și dezlegări
CJ Covasna identifică soluții în problema lipsei de specialiști în domeniul urbanismului
„Yourope – You in Europe” – proiectul ERASMUS care aduce laolaltă elevi și dascăli din patru țări europene, la Sfântu Gheorghe
Fii „Profesor pentru o zi”!
După turul bisericilor fortificate, ciclo-bibliotecarii vor explora Dobrogea pe două roţi
Sute de purcei din rasele Bazna și Mangalița, solicitați de covăsneni prin programul guvernamental de susținere a acestor rase
Astăzi, conferință internațională pe tema valorificării biomasei
Legea privind fructe şi legume proaspete în şcoli, în special banane, promulgată
Liderii partidelor maghiare, mesaj comun în preajma Zilei libertăţii secuieşti
ANM: Vreme în încălzire, dar şi precipitaţii pe arii extinse la nivelul întregii ţări, în perioada 5-18 martie
#CentenarulMariiUniri „Mărţişorul Centenarului”, sărbătorit la Roma şi Cernăuţi
Eduard Novak: „Sper să urc pe podium la Campionatul Mondial pe pistă din Brazilia!
Turneul spectacolului „Foreplay”, despre mame adolescente, porneşte din Sfântu Gheorghe
Sfinţii zilei
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar