Acasă Arhive pentru 2015-07-07
„La umbra nucului bătrân”, la Araci, am oprit „pentru o clipă durerosul mers al timpului neiertător”
. . Casa memorială „Romulus Cioflec” din localitatea Araci, comuna Vâlcele a găzduit, sâmbătă, o nouă ediție a evenimentului cultural-literar „La umbra nucului bâtrân”, organizat în cadrul Zilelor Andrei Șaguna. Adresându-se celor ce au dat curs invitației de a fi prezenți la această întâlnire estivală, prof. Luminița Cornea a spus: „Mă bucur că în […]
Trei tineri covăsneni participă, în Franța, la proiectul Erasmus+ cu tema „Rasismul și xenofobia”
10 locuinţe de serviciu pentru angajaţii Primăriei Sfântu Gheorghe, aproape de finalizare
MAE: Ministrul Tîlvăr a participat la deschiderea Școlii de vară „Cultură și identitate românească” de la Arcuș
Oprea: Peste 770 de ambulanțe și aproape 300 de echipaje SMURD, pregătite pentru caniculă
Winkler: Cinic vorbind, România ar putea avea de câștigat de pe urma crizei din Grecia
Trei bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce au fost depistaţi conducând sub influenţa alcoolului
Peste 100 de amenzi, în două zile, numai pentru abateri ale bicicliştilor şi căruţaşilor
Peste 40 de metri cubi de lemn confiscaţi şi amenzi în valoare de 7.000 de lei, pentru delicte silvice
Rovana Plumb: Principala prioritate a Guvernului în perioada următoare – legea salarizării sectorului bugetar
130 de ani de la testarea cu succes a vaccinului antirabic de către savantul Louis Pasteur
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive