La 19 noiembrie 2020 este celebrată Ziua cercetătorului şi proiectantului din România.
Marcarea acestei zile face trimitere la data în care, în 1912, se năştea savantul George Emil Palade, unul dintre creatorii biologiei celulare moderne.
Instituirea acestei zile s-a realizat prin Hotărârea de Guvern nr. 764/1994, în semn de omagiu faţă de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat în 1974, împreună cu profesorul Albert Claude de la Universitatea Liberă din Bruxelles şi cu profesorul Christian de Duve de la Universitatea ”Rockefeller” din New York, al premiului Nobel pentru medicină, pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”.
George Emil Palade s-a născut, la Iaşi, la 19 noiembrie 1912. A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti (1936). A obţinut titlul de doctor în medicină cu teza „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă” (1940). În 1943, a devenit conferenţiar universitar la catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, potrivit volumului „Membrii Academiei Române” (2003).
A plecat în Statele Unite ale Americii, în 1946, în calitate de profesor invitat la Institutul Rockefeller din New York, unde, în 1961, a devenit şef al Departamentului de Biologie Celulară. În 1952 a obţinut cetăţenia americană. Din 1972, a condus Departamentul de Biologie Celulară al Universităţii Yale din New Haven (Connecticut).
Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte apărute în reviste de prestigiu din întreaga lume, acum intrate în istoria biologiei şi medicinii.
Începând din 1965, a susţinut direct cercetarea românească în domeniul biologiei celulare, iar în 1979 a sprijinit substanţial inaugurarea, la Bucureşti, a Institutului Celular de Biologie şi Patologie „Nicolae Simionescu”, realizare a cercetătorilor români Nicolae Simionescu şi Maya Simionescu.
Unanim recunoscut drept unul dintre creatorii biologiei celulare moderne, i-au fost decernate premii de înalt prestigiu ştiinţific, printre care: „Premiul Passano” (1964), „Premiul Albert Lasker” (1966), „Premiul Hurwitz” (1970) şi „National Medal of Science” (1986), potrivit www.nationalmedals.org.
A fost ales membru al unor prestigioase instituţii, precum: Academia de Arte şi Ştiinţe din New York, Academia Americană de Ştiinţe. De asemenea, a fost membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru fondator, preşedinte de onoare al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă a Academiei Române şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1975). În 1999, la Universitatea din Diego, s-a desfăşurat un simpozion ştiinţific internaţional în onoarea sa, prilej cu care s-a luat decizia ca universitatea să constituie un fond de finanţare în domeniul cercetării care să poarte numele marelui savant român – ”George E. Palade Fellowship Fund”.
În 2007, pentru întreaga sa activitate ştiinţifică, preşedintele Traian Băsescu l-a distins cu Ordinul „Steaua României” în grad de Colan, potrivit www.acad.ro.
George Emil Palade s-a stins din viaţă la 8 octombrie 2008, în SUA.
AGERPRES