Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist este marcată, începând din 2021, la data de 18 iunie, în fiecare an.
Un proiect de lege pentru declararea zilei de 18 iunie „Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist” a fost depus, în 2019, la Senat şi la Camera Deputaţilor, la iniţiativa mai multor senatori PNL şi a unui senator neafiliat.
Demersul legislativ, potrivit expunerii de motive, este justificat de dramele şi pierderile suferite de victimele deportate în Bărăgan de către regimul comunist, fiind cea mai de amploare deportare din istoria României. „Ziua de 18 iunie 1951, a doua zi de Rusalii – Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit) -, din cauza ticăloşiei regimului comunist, s-a transformat într-una fatidică pentru aproximativ 44.000 de compatrioţi (din care 10.000 de copii cu vârste cuprinse între 0-14 ani) care au fost „dezrădăcinaţi” de pe o fâşie de 25 km la graniţa cu Iugoslavia” se arată în expunerea de motive, potrivit https://www.cdep.ro/.
La 2 octombrie 2019, proiectul de lege privind declararea zilei de 18 iunie „Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist” a fost adoptat de Senat. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, la 17 iunie 2020, în unanimitate, cu 298 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere.
Preşedintele României Klaus Iohannis a semnat, la 10 iulie 2020, Decretul nr. 380/2020 privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 18 iunie ca Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 610 din 10 iulie 2020 şi a intrat în vigoare la 13 iulie 2020.
Legea prevede că Parlamentul, preşedintele României, Guvernul, precum şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări dedicate comemorării acestei zile, potrivit https://www.cdep.ro/.
În România comunistă, deportarea/delocalizarea persoanelor prin mijloace represive a avut ca model gulagul sovietic. Bănăţeni, olteni, bulgari, sârbi, nemţi, evrei, basarabeni, bucovineni, aromâni, vlahi, megleno-români etc. au fost deportaţi din zona lor de origine spre alte localităţi din România sau în plin câmp, unde au fost obligaţi să îşi construiască propriile sate. Primele acţiuni de deportare au început în 1944 şi i-au vizat pe etnicii germani acuzaţi de colaborare cu autorităţile naziste. A urmat delocalizarea familiilor de mari proprietari de teren, de fabrici sau de alte întreprinderi comerciale. Au fost deportaţi şi ţăranii, care s-au opus colectivizării, se arată pe site-ul https://www.memorialuldeportarii.ro/.
La 18 iunie 1951 a avut loc cel mai tragic episod al acestei măsuri represive, când aproximativ 44.000 de persoane de pe o fâşie de 25 de km de la graniţa cu Iugoslavia au fost deportate în Bărăgan. Deportaţii, provenind din Banat şi Oltenia, au înfiinţat în Bărăgan 18 noi sate: Viişoara (raion Slobozia), Răchitoasa (raion Feteşti), Olaru (raion Călăraşi), Salcâmi (raion Feteşti), Dâlga (raion Lehliu), Movila Gâldăului (raion Feteşti), Valea Viilor (raion Feteşti), Fundata (raion Slobozia), Dropia (raion Călăraşi), Pelicanu (raion Călăraşi), Ezeru (raion Călăraşi), Lăteşti (raion Feteşti), Măzăreni (raion Brăila), Zagna (raion Brăila), Bumbăcari, Schei (Călmăţui, raion Galaţi), Frumuşiţa (raion Galaţi), Valea Călmăţuiului (Călmăţui, raion Galaţi).
Persoane deportate erau cele considerate „periculoase” pentru regimul comunist, persoane care ar fi reprezentat un factor de revoltă atât în eventualitatea unui război cu Iugoslavia, condusă de liderul comunist Iosip Broz Tito cât şi în procesul de colectivizare a agriculturii. Conform listelor elaborate de autorităţile comuniste, deportarea a vizat următoarele persoane, cărora li s-a impus domiciliu obligatoriu în anumite perimetre stabilite, de cele mai multe ori în plin câmp: chiaburi şi cârciumari -19.034; basarabeni – 8.447; macedoneni – 3.557; persoane care colaboraseră cu armata germană în timpul războiului – 2.344; cetăţeni străini – 1.330; persoane cu rude care fugiseră în străinătate – 1.218; titoişti – 1.054; duşmani ai regimului socialist – 731; persoane care trăiau în afara zonei de frontieră – 590; persoane care ajutaseră rezistenţa anticomunistă – 367; criminali deţinuţi – 341; germani – 257; foşti moşieri şi industriaşi – 162. (http://www.banaterra.eu/romana/deportarea-baragan-1951-1954, citat de https://www.memorialuldeportarii.ro/)
Persoanele deportate au fost obligate să îşi construiască propriile case, dar şi şcoala, primăria, miliţia, dispensarul, magazinul etc. Satele se aflau sub stricta supraveghere a miliţiei, părăsirea acestora fiind pedepsită cu închisoarea. Începând cu 1952, toate persoanele apte de muncă, inclusiv copiii, au fost obligate să muncească în CAP-urile şi IAS-urile din regiune. Erau plătiţi cu sume modice, controlaţi periodic şi supravegheaţi continuu, unii dintre ei şi-au pierdut viaţa în câmpia Bărăganului, dar cei mai mulţi au supravieţuit. La începutul anilor ’60, autorităţile comuniste au dorit să şteargă orice urmă a represiunii, satele din mijlocul câmpului fiind distruse cu buldozerele. Au mai rămas satul Fundata, ridicat lângă halta Perieţi şi Dâlga apărut lângă un sătuc deja existent.
Foştii deţinuţi politici eliberaţi din închisori au fost trimişi, după 1955, cu domiciliu obligatoriu în diverse localităţi, cei mai mulţi în satele din Bărăgan, construite ca urmare a deportării din 1951. Autorităţile comuniste au declarat ilegală, în 1967, deportarea cetăţenilor români.
AGERPRES
* Explicaţie foto din deschidere: Expoziţia „Bărăgan 1951 – 1956 – O deportare în vremuri de pace”, organizată de ministerul Culturii si Cultelor, Muzeul Banatului, Consiliul Judeţean Timiş, Casa Germanilor din Europa Răsăriteană, Organizaţia Şvabilor Bănăţeni din Germania si Asociaţia Foştilor Deportaţi din Bărăgan.
Sursa foto: Sursa foto: deportatiinbaragan.ro
