Se împlinesc 171 de ani de la nașterea marelui dramaturg și prozator Ion Luca Caragiale, fin observator al societății românești din vremea sa, un excepțional creator al
literaturii române.
Ion Luca Caragiale s-a născut în data de 30 ianuarie 1852 (deși, în privința datei sale de naștere au fost, de-a lungul timpului, mai multe discuții. Din scrierile bazate pe amintirile
scriitorului, el s-a născut „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie”, însă e trecut în acte începând cu data de 1 februarie 1852), în Haimanale (astăzi, comuna I.L.Caragiale din județul Dâmbovița:
„Peste un secol, în anul 1952, comuna a primit numele lui Ion Luca Caragiale, în semn de prețuire pentru personalitatea sa” (https://muzeedelasat.ro/muzee/casa-memoriala-ion-luca-
caragiale/).
Părinții săi au fost Luca Caragiale și Ecaterina Caraboas. În afară de Ion (Iancu), cei doi au mai avut un copil: pe Elena (Lenci). Bunicul patern al lui Ion Luca Caragiale, Ștefan, era de origine greacă și a venit la București în alaiul domnitorului Ioan Caragea.
„Conform actelor din arhivele românești, bunicii paterni ai viitorului scriitor Ion Luca Caragiale, Ștefan și Maria, au venit de la Constantinopol (…), pe la începutul secolului al
XIX-lea. Ștefan (bunicul lui I.L. Caragiale -n.r.) era bucătar. Cei doi au avut cinci copii: trei băieți (Luca, Costache și Iorgu -n.r.) și două fete. ”- arată Gabriela Gîrmacea, în volumul „Ion
Luca Caragiale- viața și opera” (Editura Didactica Publishing House, 2022, p. 6). Primul lor copil a fost Luca Caragiale, născut la Constantinopol, în 1812, cel care avea să devină tatăl
scriitorului Ion Luca Caragiale.
Frații lui Luca, (așadar, unchi ai scriitorului Ion Luca Caragiale), Costache și Iorgu au avut nume mari în lumea teatrului românesc: Costache Caragiale a fost primul director al Teatrului
Național din București și profesor de Declamațiune, iar Iorgu a fost actor. În ceea ce privește familia maternă a lui Ion Luca Caragiale, literatura de specialitate arată că aceasta era originară din Brașov: „Familia maternă a lui Ion Luca Caragiale era originară din Brașov: mama se numea Ecaterina Caraboas, iar bunicul patern era negustor. Astfel, viitorul dramaturg a cunoscut foarte bine lumea târgoveților, iar în opririle lui la Brașov un loc preferat era piața, unde-i plăcea să discute cu negustorii sau să se certe cu vreo precupeață” (Gîrmacea, G., „Ion Luca Caragiale- viața și opera” , Editura Didactica Publishing House, 2022, p. 12).
În perioada 1859-1860, Luca, tatăl viitorului dramaturg și prozator, a fost avocat la Ploiești, unde s-a stabilit cu întreaga familie. Astfel, Ion Luca Caragiale și-a început studiile învățând
„primele slove” cu dascălul Haralambie, de la Biserica Sfântu Gheorghe. Apoi, între anii 1860-1864 a învățat la Școala Domnească din Ploiești (clasele II-IV), avându-l ca dascăl, la limba română, pe Basiliu Drăgoșescu, care i-a insuflat dragostea pentru limba română și căruia, peste ani, Ion Luca Caragiale i-a purtat un respect deosebit, mărturisind, în proza scurtă „Peste 50 de ani”: „În trei ani, m-a învățat cu litere străbune limba românească, cât o știu până în ziua de azi, că, mai mult, după el, nici n-am mai avut de unde învăța.” (apud. Tabel cronologic, din Ion Luca Caragiale, Teatru, p. 3, editura Litera Internațional, București-Chișinău).
A absolvit prima clasă de gimnaziu în particular, iar următoarele trei la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel”, din Ploiești.Între 1868-1870 a frecventat Conservatorul din Bucureşti, clasa de „declamaţie şi mimică” a unchiului său, Costache Caragiale. În 1870 a devenit copist la Tribunalul Prahova. Între 1871-1872 a fost al doilea sufleur și copist la Teatrul Național din București (idem). Primele încercări literare (1873-1875) au fost publicate în revista „Ghimpele”, sub pseudonimul Car şi Policar. Semnează pentru prima dată cu numele întreg în Revista contemporană (poemul Versuri). A fost redactor la ziarul „Timpul” (1878): „A fost adus la Junimea bucureșteană de Eminescu (1878) și a devenit în același an redactor la ziarul „Timpul”, împreună cu Eminescu și Slavici. A editat publicații satirico-umoristice: Claponul – 1877, Calendarul Claponului- 1878, Moftul român, 1893, împreună cu A. Bacalbașa – și revista Vatra (1894-1896), împreună cu Ioan
Slavici și George Coșbuc” (Ecaterina Țarălungă, „Dicționar de literatură română”, p. 102, București, 2007). A ocupat, de-a lungul vieții, diverse funcții: a fost numit revizor şcolar în judeţul Neamţ şi Suceava (1881-1884), iar apoi a fost mutat la cerere în 1882 în circumscripţia Argeş-Vâlcea, funcţionar la Regia Monopolurilor Statului, profesor la liceul particular Sf. Gheorghe din Bucureşti în 1890, director general al teatrelor din 1888 (conform http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ion_Luca_Caragiale).
În ceea ce privește creația sa literară, ce cuprinde piese de teatru, schiţe, nuvele, aceasta este de o valoare deosebită, unică. „A ridicat dramaturgia românească la un prestigiu european” – afirmă Ecaterina Țarălungă, în „Dicționar de literatură română”, p. 102, București, 2007. A scris comedii: „O noapte furtunoasă” (1879); „Conu Leonida față cu reacțiunea” (1880); „O scrisoare pierdută” (1884), https://www.youtube.com/watch?v=vGpXOdgNa9s, „D-ale carnavalului” (1885) și o dramă: „Năpasta” (1890). A mai scris proză scurtă: „Schițe” (1896), (fiind și creator al schiței în literatura română), „Momente” (1901), unde satirizează, ca și în teatru, moravurile politice și tarele micii burghezii. A scris și nuvele psihologice: „O făclie de Paște” (1892) și fantastice: „Kir Ianulea”, prelucrare după Belfagor Arcidiavolo de Machiavelli și „Abu Hassan”, prelucrare după „O mie și una de nopți” (idem, p.103).
Este autor al studiului teatral „Cercetarea critică asupra teatrului românesc" (1878). În plus, a tradus câteva lucrări dramatice importante din literatura universală.
„I.L. Caragiale a scris excelente povestiri și câteva piese de teatru care au „revoluționat” teatrul românesc (…). De fapt, el l-a creat.” (Eugène Ionesco, „Aprecieri”, p. 268, în „Teatru”-I.L.Caragiale, , editura Litera Internațional, București- Chișinău). A fost un fin observator al societății românești din vremea sa, un excepțional creator al literaturii române.
„I. L. Caragiale este un scriitor realist, care a creat în literatura noastră limbajul dramaturgic, ridicând teatrul românesc la nivel european, fiind un observator profund al realităţilor sociale
autohtone, un creator al unor memorabile tipuri şi scene umane. A folosit în multe dintre scrierile sale parodia, pentru a critica formele literare învechite. A înţeles principiile de funcţionare a unui text literar modern, a conciliat un teatru profund prin semnificaţii cu un public dornic de imagini cât mai colorate, a militat pentru colaborarea formelor perifice cu cele centrale ale unei culturi. Să urmăm frumosul îndemn al marelui dramaturg român I. L. Caragiale: Vrei să cunoşti lumea? Priveşte-o de aproape. Vrei să-ţi placă? Priveşte-o de departe.” (Veronica Baraboș, Ala Lîsîi, Ludmila Răileanu, în „În lumea lui Caragiale-170 de ani de la naștere”, http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/5812/1/Barbaros_V_Caragiale.pdf,pp. 111-112).
În primăvara anului 1905, Ion Luca Caragiale s-a stabilit cu familia la Berlin. În 9/22 iunie 1912 a murit, în urma unui atac de cord, în locuința sa din Schoneberg-Berlin. În 22 noiembrie a fost reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti, nu departe de Mihai Eminescu și de Coșbuc.
În 1948 a fost ales membru de onoare post mortem al Academiei Române.
Ana CIORICI COSTACHE
Sursa foto: https://muzeedelasat.ro/muzee/casa-memoriala-ion-luca-caragiale/
