Un bărbat din municipiul Sfântu Gheorghe, pasionat de genealogie, a realizat peste 170.000 de arbori genealogici, majoritatea aparţinând unor familii nobiliare din Ardeal.
Kocs Janos a declarat marţi pentru AGERPRES că pasiunea sa pentru genealogie s-a născut din curiozitatea de a-şi cunoaşte strămoşii.„Mama s-a născut în Argentina, iar bunica în Statele Unite ale Americii. Am vrut să ştiu cum şi când au venit în Europa, de ce au rămas aici, aşa că am încercat să aflu cât mai multe despre familie şi despre trecut. Pe măsură ce am identificat rudele s-a conturat şi arborele genealogic”, a declarat Kocs Janos.
Acesta a menţionat că din pasiune a început să urmărească apoi relaţiile de rudenie ale diferitelor familii nobiliare, a scotocit prin arhive şi ziare şi a reuşit să-şi facă o bază de date ce cuprinde în prezent peste 170.000 de arbori genealogici. „Am găsit lucruri foarte interesante (…) Probabil că am cea mai mare bază de date din zonă”, a spus Kocs Janos.
În urmă cu câţiva ani, covăsneanul a încercat să facă o afacere din pasiunea sa, dar nu prea a avut clienţi, aşa că a închis biroul şi a rămas cu o asociaţie prin intermediul căreia îi învaţă pe cei interesaţi cum să caute informaţii şi să-şi elaboreze arborele genealogic.
„Prea puţini oameni sunt preocupaţi de rădăcinile familiei şi vor să ştie de unde se trag (…) Am observat că în special cei care sunt plecaţi din zonă sau din ţară sunt mai interesaţi şi caută conexiunile (…) Cei mai mulţi oameni îşi cunosc ascendenţii în cel mai bun caz până la nivelul străbunicilor, dar majoritatea nu-şi mai amintesc nici numele de fată al bunicii şi nici religia ei”, a mai spus Kocs Janos.
Potrivit acestuia, în arhivele publice există suficiente date din ultimii 300 de ani, iar pe lângă acestea mai pot fi obţinute informaţii utile în elaborarea unui arbore genealogic din fotografiile de familie, de la persoanele vârstnice şi chiar şi de pe monumentele funerare.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail