În vederea creșterii eficienței recenzării populației,  în județul  Covasna au  fost deschise 15 noi puncte de recenzare asistată, pentru a sprijini activitatea celor 228 de recenzori.

În cadrul uneri conferințe de presă  susținută  vineri, 8 iulie a.c., de către prefectul județului Covasna, Ráduly István, alături de Bodor László, consilier al președintelui Consiliului Județean și Zsigmond József, coordonatorul recensământului local, s-a precizat că astfel de puncte, care vor funcționa până pe 17 iulie inclusiv, „sunt operaționale în Sfântu Gheorghe și vor fi înființate în Întorsura Buzăului, Târgu Secuiesc, Covasna, Baraolt, Barcani, Chichiș, Estelnic, Ozun și Turia”.

„Obiectivul nostru pentru timpul ce a mai rămas din recensământ este de a ajunge la cât mai mulți oameni posibil, deoarece multe lucruri, cum ar fi de exemplu sumele disponibile pentru finanțarea proiectelor depind de numărul polulației – a declarat dr. Ráduly István, prefectul județului Covasna.

Potrivit datelor oficiale,  peste 85% dintre covăsneni au completat, până în prezent,  chestionarele de recensământ, județul Covasna fiind clasat pe locul 9 la nivel național.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail