Ziua mărcii poştale româneşti este marcată, anual, la 15 iulie. La această dată, în anul 1858, a fost tipărită prima emisiune de mărci poştale româneşti, intitulată „Cap de bour”.

La 15 iulie 2023 senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunţat că, împreună cu senatorul Lucian Romaşcanu, a depus o iniţiativă legislativă privind declararea datei de 15 iulie drept Ziua mărcii poştale româneşti.

 

Compania Naţională Poşta Română sarbătoreşte Ziua Mondială a Poştei; în imagine -„Cap de Bour” – prima emisiune de timbre 1858.

Foto: (c)  GRIGORE POPESCU/AGERPRES FOTO 

„Am depus o iniţiativă legislativă, alături de colegul Lucian Romaşcanu, pentru declararea zilei de 15 iulie drept Ziua mărcii poştale româneşti. Pentru că a fost de-a lungul timpului un reper solid al patrimoniului nostru spiritual şi cultural, dincolo de relevanţa sa filatelică în sine. Pentru că este, alături de alte simboluri naţionale, un element de identitate a activităţii social-politice şi economice a naţiunii române în domeniul artei şi creaţiei artistice, culturii, sportului etc. Pentru că a fost şi este un adevărat mesager filatelic al istoriei şi geografiei României, promovând, prin timbrele poştale şi coliţele filatelice emise, tematici introduse în circuitul filatelic universal şi făcând cunoscute în ţară şi străinătate personalităţi remarcabile ale vieţii politice şi culturii româneşti, evenimente şi realizări de prestigiu din diferite perioade istorice ale României”, a arătat Cazanciuc.

Senatorul PSD Robert Cazanciuc amintea cu acest prilej că la 15 iulie 2023 s-au împlinit 165 de ani de la prima emisiune filatelică, şi anume timbrul poştal românesc „Capul de bour”, cu puternic potenţial identitar, care a fost tipărit la Iaşi, într-o primă emisiune, sub egida Poştei Domneşti a Principatului Moldovei, la data de 15 iulie 1858.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO 

Senatul a adoptat în şedinţa plenului din data de 18 octombrie 2023 propunerea legislativă care vizează marcarea anuală, pe data de 15 iulie, a Zilei Mărcii Poştale Româneşti. Au fost înregistrate 72 de voturi „pentru”, unul împotrivă şi 15 abţineri.

La 27 februarie 2024 plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind instituirea zilei de 15 iulie ca Ziua Mărcii Poştale Româneşti, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Foto: (c) SORIN BLADA/ AGERPRES FOTO 

 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat la 25 martie 2024 Decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 15 iulie ca „Ziua Mărcii Poştale Româneşti”.

„Se instituie ziua de 15 iulie ca ‘Ziua Mărcii Poştale Româneşti’. Romfilatelia S.A. emite şi difuzează anual un produs filatelic dedicat marcării ‘Zilei Mărcii Poştale Româneşti’. Compania Naţională Poşta Română S.A. şi Romfilatelia S.A. organizează anual un târg al mărcilor poştale şi al cărţilor poştale maxime, precum şi, periodic, expoziţii filatelice cu tematici diferite în care sunt expuse timbre poştale şi emisiuni filatelice puse în circulaţie, de-a lungul vremii, în ţară”, se arată în lege.

Lansarea emisiunii de mărci poştale ‘Făuritori ai marii Uniri (II)’, în cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice dedicată Centenarului Marii Uniri, organizată de Biblioteca Centrală Universitară (BCU).

Foto: (c)  ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO 

 

De asemenea, potrivit actului normativ, autorităţile administraţiei publice locale, împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, pot organiza, cu sprijinul cercurilor şi asociaţiilor filatelice locale, expoziţii filatelice tematice.

AGERPRES

* Explicaţie foto din deschidere:  Lansarea unei emisiuni aniversare dedicată „Zilei Mărcii Poştale Româneşti’, de către Romfilatelia în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române şi Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail