Într-un comunicat de presă făcut public zilele trecute, Dan Tănasă, preşedintele organizaţiei Partidului Conservator din Spania – care s-a făcut cunoscut pentru activismul său civic şi politic denunţând polittica UDMR faţă de comunitatea românească din zonă -, atrage atenţia asupra faptului că părinţii săi au fost vizitaţi la domiciliu de către primarul municipiului Antal Andras Arpad, şi au fost, din spusele sale, traşi la răspundere pentru activităţile sale civice.
Redăm mai jos comunicatul de presă:
Este inadmisibil amestecul familiei şi ameninţarea membrilor familiei mele pentru o activitate civică. Fapta primarului Antal Arpad Andras înclină între un abuz securistic şi comportamentul autorităţilor maghiare din perioada feudală în care familiile românilor ardeleni care luptau pentru drepturile românilor oprimaţi erau supuse la intimidări.
Subliniez cât se poate de clar faptul că dacă asemenea situaţii se vor mai repeta sau se va ivi orice situaţie de presiune, şantaj sau intimidare la adresa membrilor familiei mele sau asupra subsemnatului, din partea oricui, mă voi adresa instituţiilor naţionale şi internaţionale.
Atrag atenţia public liderilor din Covasna şi Harghita ai Uniunii Democrate Maghiare din România asupra faptului că îi fac răspunzători pentru instigarea extremei drepte maghiare împotriva mea dacă mai continuă să mă mai calomnieze şi să îmi mai pronunţe numele meu pe bloguri, în conferinţe de presă sau sedinţe de consilii locale sau judeţene.
Pun în vedere celor deranjaţi de activitatea mea de avertizor public faptul că controlul civic asupra autorităţilor şi instituţiilor publice este o valoare a democraţiei şi a statului de drept iar acţiunile mele vizează încălcări ale legilor şi nu persoane. Este evident faptul că dacă autorităţile publice din Covasna şi Harghita vor respecta legea iar demnitarii şi funcţionarii publici vor respecta jurământul depus la instalarea în funcţie, activitatea mea de avertizare publică nu va mai avea obiect.
Dan Tanasă
18 august 2011”
Versiunea primarului Antal Arpad Andras
În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, primarul municipiului, Antal Arpad Andras a prezentat situaţia, din punctul său de vedere. Şi în acest caz, ataşăm integral explicaţiile primarului în ceea ce priveşte vizita cu pricina:
„Deci, haideţi să vă spun ce s-a întâmplat. Orice ştire poate fi adevărată, dar, să spunem adevărul de la cap la coadă. Deci, într-adevăr, nu ştiu exact în ce dată, cred că marţi, dar nu sunt sigur, m-am dus să vizitez lucrările de reabilitare termică în zona respectivă, şi având în vedere că aproape zilnic primesc de la domnul Tănase o scrisoare, şi pe scrisoarea respectivă este o adresă, culmea, exact în zona unde m-am dus eu, am zis, hai să-l vizitez şi eu pe domnul Dan Tănasă şi să-l întreb ce mai face.
Şi, am sunat la uşă, mi-au deschis, mi-a deschis tatăl domnului Tănase. Am vrut să mă prezint, dar dânsul a spus că mă cunoaşte, m-a invitat, eu am intrat, pentru că dacă mă invită cineva la el în casă, eu intru. Şi l-am întrebat de unde a venit, de unde provine: mi-a spus că e din judeţul Iaşi… în anii 80… la IMASA… şi cam asta a fost discuţia. Deci, nu a fost nicio ameninţare, a fost o discuţie foarte, foarte amicală, dacă vreţi. Am vrut să văd cine sunt. Evident, domnul Dan Tănasă nu era acasă, pentru că, după cum ştiţi, dânsul stă mai mult prin Spania.
Am văzut că are datorii la întreţinere, aşa că în următoarele scrisori o să-i scriu întotdeauna, în fiecare răspuns pe care i-l voi trimite de acum încolo, o să-i spun să rezolve şi datoriile la întreţinere. Dacă tot pune pe site tot ce îi trimit, să apară şi faptul că are datorii, măcar să recuperăm vreo 10 milioane pentru oraş, că alte beneficii oricum nu prea avem de pe seama lui. (…) Şi vreau să vă spun foarte sincer, eu am vrut să ştiu de unde vine omul acesta. De asta m-am dus. Am vrut să-i privesc în ochi părinţii, să văd cum l-au educat, să văd cine l-a educat pe acest om, în acest sens. Deci vreau să vă spun foarte clar că a fost o discuţie foarte amiabilă, nu au fost ameninţări nici din partea mea, nici din partea lor. Eu nu m-am dus să-i ameninţ. Nu am vorbit nici măcar despre datoriile la întreţinere pe care le au acolo. Însă, eu cred că, ca primar, eu pot să încerc să intru în dialog cu orice cetăţean al acestui oraş. Dacă mă invită, intru, dacă îmi trânteşte uşa-n nas este dreptul lui. Eu nu am vrut să-i deranjez, nu m-am dus seara târziu peste orele… am acest drept.
Am aflat un lucru care pentru mine era important: că cineva, venit în anii 80, pe valul acela de proiect de industrializare şi de schimbare a raportului etnic, al lui Ceauşescu, a produs asemenea oameni. Deci, haideţi să fim foarte, foarte cinstiţi şi să vedem lucrurile aşa cum sunt. Deci, trăim într-o ţară liberă, fiecare trăieşte undeva, dar nu e rău să ştim de unde a venit, ce intenţii are, şi aşa mai departe. Deci, este exact modelul lui Lăcătuşu, care tot din judeţul Iaşi a venit, în judeţul Covasna, cu intenţii foarte bine cunoscute, şi cu proiecte foarte bine cunoscute. N-am nicio problemă, dar vreau să ştiu, am vrut să ştiu, şi dacă m-aţi întrebat, o să ştie tot oraşul.
Dacă nu m-aţi fi întrebat nu v-aş fi spus despre acest lucru. Dacă m-aţi întrebat, acum va ştii tot oraşul, că domnul Dan Tănasă, familia lui, au venit din judeţul Iaşi în Sfântu Gheorghe să ne înveţe pe noi cum să trăim, români şi maghiari, şi mai ales, noi maghiarii, că asta e problema. Nu e nicio problemă, să-şi plătească impozitele… aş fi foarte fericit dacă şi Dan Tănasă ar cumpăra câteodată măcar un corn în Sfântu Gheorghe, să mai contribuie la GDP-ul judeţului Covasna. Dar asta e”.