Acasă Arhive pentru 2019-07-30
Ziua Imnului Național, sărbătorită la Sfântu Gheorghe „Imnul este o parte din identitatea noastră națională. Fără imn, fără steag, fără conștiință, n-avem identitate națională.”
Ziua Imnului Național a fost marcată ieri, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, într-un mod aparte, de oficialități locale, reprezentanți ai Armatei, ai Inspectoratului Judetean de Poliție, ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Covasna, ai Inspectoratului Pentru Situații de Urgență Covasna, veterani de război, simpli cetățeni ai urbei și covăsneni sosiți din alte localități ale județului. […]
Preotului Vasile Antonie Tămaș i-a fost înmânat Ordinul Militar de România în grad de Cavaler, pentru contribuția adusă în emanciparea Națiunii Române
Excursie la ruinele Cetății Dacice din Valea Zânelor: „Am petrecut o zi frumoasă, în natură, o zi educativă, în care copiii au aflat lucruri noi și interesante despre trecutul nostru.”-prof. Florentina Teacă
Cum ia naștere un brand de succes? Interviu cu cei doi întorsureni care au avut curajul să aleagă Brașovul. (partea a II-a)
Urmaşii familiei Fogolyan, care au revendicat sediul Prefecturii, au pierdut procesul
Controale în peste 200 de ferme agricole şi în trafic pentru prevenirea extinderii pestei porcine
CAZUL CARACAL MAI: Cinci ofiţeri şi trei agenţi, cercetaţi în legătură cu modul în care s-a intervenit în cazul de la Caracal
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar