. . 
„În perioada 175 î.Hr. – 135 d.Hr., în cetățile Tomis, Callatis, Histria de la Marea Neagră existau comunități de evrei. Dintre aceștia, de bună seamă, câțiva au alunecat și ei, pe mare, în fiecare an, și participau la evenimentele de Paști, de la Ierusalim. Așa se face că acești evrei, trăitori în coloniile din cetățile de la Marea Neagră, au adus primii vestea atât despre Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cât și despre Răstignirea Sa. Iată deci cum au apărut primii zori ai creștinismului în spațiul nostru românesc.” (+Ioan al Munților, Pe cărarea Raiului. Convorbiri duhovnicești cu Înaltpreasfințitul Ioan, Arhiepiscop al Munților, realizate de prof.dr. Luminița Cornea, Ediția a doua, revăzută și adăugită, Editura Sophia, București, 2014, p. 161)
Odată cu venirea romanilor în vechea Dacie, cu soldați „din lumea largă”, între care au fost sigur și creștini, populația de pe actualul teritoriu românesc a luat contact cu ideile creștinismului. Specialiştii arheologi descifrează pagini de istorie, de aceea nu ne miră descoperiri arheologice ca aceea a donariului din bronz, tăbliță, pe care se află inscripția EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI (Ego Zenovius votum posui), în română Eu, Zenovius am oferit (am depus) acest dar, sub care se află monograma lui Iisus Hristos. Senzațional!
Tăblița a fost descoperită în anul 1775 în pădurea Chimdru, lângă Biertan, dinspre hotarul Copșei, fiind dăruită patru ani mai târziu, de către primarul Mediașului de atunci guvernatorului Transilvaniei, baronul Samuel von Brukenthal, intrând în colecțiile baronului. A fost descoperită a doua oară, într-un depozit al Muzeului Brukenthal din Sibiu de istoricul sas Kurt Horedt (care a tratat subiectul și în cărți publicate după emigrarea sa în Germania). În prezent, se găsește printre obiectele de excepţie ale Muzeului Naţional de Istorie a României, printre exponatele de patrimoniu de o mare valoare şi însemnătate istorică. Pe site-ul Patriarhiei Române, donariul de la Biertan este menţionat ca mărturie arheologică a creştinismului daco-roman ( http://www.capodopere2019.ro/donariul-de-la-biertan-ro.html).
Donariul a fost datat de cercetători în sec. IV d. Hr., ca reprezentând una dintre dovezile existenței unei populații creștine vorbitoare de limba latină (populară) în Dacia de după retragerea autorităților romane, din anul 271, de împăratul Aurelianus (270-275) și implicit a originii autohtone a românilor în Transilvania (Vol. Nu uita că ești român, cântece și poezii patriotice, cuvânt înainte de părintele Iustin Miron, starețul Mânăstirii Oașa, prefață de Andrei Dîrlău, ediție îngrijită de Natalia Corlean, p. 236-237).
Poetul creștin Ioan Alexandru (1941-2000) avea informații și desigur cunoștea tăblița cu inscripția EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI. Poezia Ego Zenovius (compusă din nouă catrene), inspirată din acest fapt, s-a pliat minunat pe convingerile teologului Ioan Alexandru, privind geneza limbii și poporului român și pe creștinarea lui în perioada etnogenezei sale. Poporul român s-a născut creștin. Este necesar ca noi, românii, să insistăm asupra acestei extraordinare idei și să o evidențiem mereu și mereu. În orice domeniu.
Ego Zenovius, de Ioan Alexandru, este o poezie ce a fost publicată în volumul Pământ transfigurat, în anul 1982, la Bucureşti. Iată prima strofă din poezie: „Eu Zenovie țăran transilvănean / În anul două sute și mai bine / Depun în fața dreptului roman / Această cruce-a sângelui din mine.” Ea ne oferă precis datarea istorică, dar și alte coordonate de transcendere istorică. Acel Zenovie, din „anul două sute și mai bine” trece în timp, până chiar în contemporanitate ca emblema unui „țăran transilvănean”. Fără teamă în fața puternicului Imperiul Roman și a puterii sale legislative „dreptul roman”, Zenovie poartă „crucea sângelui din mine”. Trimiterea este la ideea de martir pentru Hristos, dar și la creștinarea unui întreg popor, a sângelui din neam în neam, știut fiind că sângele, niciodată, apă nu se face.
Nu se uită strămoșii și relația cu ei: „Mărturisesc c-am devenit creștin / Întors acum de la păgânătate / Strămoșii mei sunt dacii cei bătrâni / Cum îi vedeți în stâne și fosate.”„Eu din Biertan cu toată casa mea / Cred cu părinții mei în nemurire”. O putere de dincolo de fire îi leagă de „Domnul înviat / După Scripturi în carne și în oase.” Este taina credinței „tot atât de limpede și sfântă” ca și bogăția aurului „ce sângeră-n noroi / Ca și suflarea care ne cuvântă.”
„Patrie-n icoane” este o sugestivă imagine artistică metaforă pentru bisericile țării aflate pe meleagurile de la Dunăre și Carpați, meleaguri bogate în holde „pe bărăgane”.
Geneza poporului și-a limbii laolaltă cu credința întruchipată de spiritul foc ce „prin apă mi s-a dat / Și-am dobândit sfințenie în limbă / Și graiul meu hirsut și păduros / În cântec pur de-acuma se preschimbă.” „Cântec pur” este formulare expresivă metaforică pentru graiul nostru sfânt născut dintr-un grai barbar, dacă avem în vedere, pentru substantivul „graiul meu”, adjectivele calificative „hirsut” (cu părul și cu barba neîngrijite) și păduros (trăitor în sălbăticie, oarecum sinonim cu „hirsut”).
Așa cum și-l imaginează poetul Ioan Alexandru, acest Zenovius, prototip al etnogenezei românești, are conștiința începuturilor bazate pe străfunduri de istorie: „Din vârful munților de pe săgeți / Nu mă mai varsă sufletu-n afară / Acolo în adâncuri de mormânt / Voi pogorî să-ntemeiez o țară.”
Strofa finală are valoarea unei semnături parafate cu ceară pe un vechi pergament: „Pe oasele acestui crezământ / Cu toată vlaga focului din mine / Ego Zenovius țăran transilvănean / În anul două sute și mai bine…”
Ego Zenovius este o poezie ce depășește ortodoxismul popular, folcloric, la care au apelat poeţi creștini precum Nichifor Crainic sau Radu Gyr. Conținutul ideatic implică multă profunzime și adâncime teologico-istorică. Prin inspiraţie, atitudine şi sensibilitate, se încadrează în tradiţionalism ca toate poeziile lui Ioan Alexandru ce alcătuiesc un topos ardelean explicit, în care eul poetic se simte bine și se mişcă cu precizie de ceasornic, un sat de minuni, o lume rurală de care este legat prin toate fibrele fiinţei sale.
Luminița CORNEA
