În această lume mult răscolită oare guvernanţii îşi pun cu adevărat întrebarea de ce părăsesc intelectualii satele ţării, de ce preferă să devină vânzători, politicieni, angrosişti, sau pur şi simplu şomeri, dar la oraş?!
Credem că principala cauză este groaznicul sentiment al intrării în „zona spirituală periferică”. Discrepanţa între idealurile din mediul universitar, în care studentul îşi petrece cei mai frumoşi ani, şi realitatea crudă, sărăcia şi mizeria satelor, îi determină pe mulţi absolvenţi să-şi trădeze profesia pentru care s-au pregătit. În contact cu noua realitate, unii, trecând prin fenomenul inadaptabilităţii, cedează şi pleacă, renunţă la tot; alţii acceptă compromisul navetei, şi mai puţini împărtăşesc cu stoicism şi pasiune soarta doctorului Quinn…
Ce oferă astăzi satul intelectualului? O situaţie materială mai bună, care să compenseze lipsa unei librării, unei biblioteci, unui teatru, unui cerc consultativ pe măsură, sau o înălţare deosebită pe plan spiritual? Nicidecum. Îi oferă aceeaşi şansă de a lupta pentru supravieţuire într-un mediu plin de lipsuri şi greutăţi. Până şi oficiile poştale care mai funcţionau cândva prin satele ţării s-au desfiinţat, din cauza prea multor furturi în sferele de sus şi a prostului management al celor de la conducere. În aceste condiţii unii intelectuali îşi găsesc mulţumirea în creşterea vitelor şi cultivarea pământului, alţii îşi îneacă necazul în alcool şi uitare, pun la cale „afaceri nevinovate”, sau nimic, vegetează plictisiţi, debusolaţi, abandonaţi, fără orizont. Tocmai de aceea sunt de admirat cei care nu-şi pierd moralul, luptă cu greutăţile, chiar protestează împotriva nedreptăţilor, şi în lupta lor cu inerţia sunt gata să mute şi munţii din loc. Aceştia muncesc cu pasiune şi „se topesc” în colectivitatea pe care o slujesc. Se cuvine ca cei care guvernează şi hotărăsc destinele să-şi amintească mai des şi de soarta umililor slujitori de jos…
Înfăţişarea satelor noastre încă mai lasă mult de dorit. Ele sunt prea puţin „industrializate” şi civilizate. Pentru mulţi străini care ne vizitează ţara, noi reperezentăm „atracţia originalităţii”, adică turiştii străini au acelaşi sentiment ca şi la vizitarea unui „muzeu în aer liber” cu exponate dintr-o viaţă trecută. Mulţi vin din curiozitate, din dorinţa de a vizita „locuri exotice”, oameni ciudaţi, mulţi coborâţi parcă de pe Columna lui Traian. Ei da, şi acesta e un gen de turism…
De multe ori am auzit cu toţii expresia poetică, precum că „Veşnicia s-a născut la sat”, dar în zilele noastre, ca urmare a sărăcirii populaţiei, mai degrabă se potriveşte expresia: „Grozăvia s-a născut la sat”. Auzind zi de zi la televizor despre toate grozăviile inimaginabile care au loc prin satele ţării, şi nu numai, nu poţi decât să te cutremuri: furturi, incesturi, scandaluri, violuri, crime şi… multă sărăcie, care nu de puţine ori „s-a exportat” şi la oraş. Un tată capabil să-şi ucidă soţia şi cele două fetiţe mai poate fi numit tată şi om?! Cum a ajuns această fiinţă în situaţia dată? Poate, dacă viaţa lui ar fi urmat un alt curs în timpul copilăriei, astăzi situaţia acelei familii ar fi fost alta. Sărăcia şi lipsa de educaţie adesea generează drame şi tragedii, căci oamenii ajung la disperare şi nu mai raţionează normal.
Singura soluţie pentru a schimba actuala stare de lucruri este de a dezvolta ţara, de a crea bunăstare populaţiei, atât la oraş cât şi la sate, pentru ca oamenii să nu mai aibă grija zilei de mâine şi să-şi concentreze energiile spre educaţie şi cultură. Trebuie neapărat să ieşim din „zona spirituală periferică”…
Mihai Trifoi
