Se spune că Făurar reprezintă Luna iubirii, pentru că are două zile dedicate acestui minunat sentiment: 14 și 24 februarie, când îi sărbătorim pe Sfântul Valentin, respectiv Dragobetele.
„Valentine’s Day” reprezintă Sărbătoarea occidentală a Iubirii, fiind împrumutată şi de români după Revoluție. Este o ocazie ca îndrăgostiţii să-și facă jurăminte de dragoste, să-și ofere cadouri personalizate şi flori, să petreacă clipe romantice. În ultimii ani acest eveniment discret și pur în esență a căpătat însă o notă comercială, o popularizare excesivă, media, marile lanțuri de magazine universale, industria ospitalității valorificând la maxim această oportunitate aparte. Povestea Zilei Iubirii datează din vremuri foarte îndepărate, căpătând noi valențe odată cu trecerea timpului.
Exista odinioară o manifestare populară numită „Lupercalia” ce avea loc pe 15 februarie, motiv de petrecere și de invocare a dragostei. A fost un festival pastoral al Romei Antice, pentru a purifica orașul, promovând sănătatea și fertilitatea, dar și de îndepărtare a spiritelor rele. Era o sărbătoare străveche, dinainte de fondarea Romei, în cinstea Zeului Faunus (Lupercus), Zeul fertilităţii şi al pădurilor. Parţial era interpretată şi ca fiind în onoarea Lupoaicei capitoline care i-a alăptat pe Romulus şi Remus, unii explicând astfel numele de Lupercalia – Sărbătoarea lupilor. Preoţii ofereau sacrificii, se îmbrăcau cu pieile… câinilor şi caprelor sacrificate, înconjurînd zidurile cetăţii și lovind uşor cu un bici de piele participanţii la sărbătoare. In special erau atinse tinerele, care se credea că devin astfel fertile. Numai că în anul 496 Papa Gelasius a devansat cu o zi festivitățile, impunând data de 14 februarie, în încercarea să de a stopa proliferarea manifestărilor păgâne. Biserica înțelegea că nu era nimic rău în a sărbători Dragostea, ci dezavua doar elementele care aduceau o insultă Divinității. Și așa s-a impus Ziua Sfântului Valentin, cunoscut ulterior că fiind un protector al îndrăgostiților.
Există mai multe legende puse pe seama sa. Una dintre ele ne relatează că respectivul personaj ar fi fost un preot roman martirizat în timpul persecuției Împăratului Claudius în anii 269-270. Tânăr fiind, Valentin îi ajută pe ascuns pe creștini în vremurile acele grele marcate de persecuții religioase. Fiind descoperit a ajuns la închisoare, unde a devenit un propovăduitor și mai asiduu. Ca atare a fost condamnat la moarte pe data de 14 februarie. În timpul cât a stat în temniță a trimis mesaje de îmbărbătare prietenilor, spunându-le: „Amintiți-vă de Valentin”; „Vă iubesc”.
O variantă mai romantică, intens vehiculată, îl prezintă pe Valentin drept un preot creștin care căsătorea cuplurile în secret, împotriva legii date de Împăratul Claudius ce interzisese căsătoria. Și din această poveste reiese că a fost pedepsit cu închisoarea deoarece refuzase proslăvirea zeilor păgâni. În închisoare, el se împrietenește cu fiica temnicerului pe care o convinge să creadă în Dumnezeu. În ziua execuției sale (14 febuarie 269) Valentin îi scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care însă…nu o semnează. Dar lumea a aflat ulterior a cui era și ce reprezenta acest adevărat „testament” închinat Iubirii!
Un fapt este totuși cert. A existat un preot celebru cu numele de Valentin, care a fost executat pentru credința sa întru Dumnezeu.
„Valentine’s Day” dincolo de legende și realitate a intrat în conștiința publică și se cere omagiată cum se cuvine. Petrecere frumoasă!
Horia C. Deliu
