Peste 200 de preşcolari, elevi de şcoală generală, dar şi de liceu, au venit ieri, însoţiţi de cadre didactice, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, unde s-a organizat Ziua Porţilor Deschise, cu ocazia împlinirii a 82 de ani de la înfiinţarea Companiei de Pompieri Sfântu Gheorghe.

Vizitatorii au avut ocazia să vadă îndeaproape şi autospecialele de stingere a incendiilor şi cele de descarcerare, autoscara mecanică, ambulanţele SMURD, dar şi bărcile de salvare folosite la inundaţii.

Copiii s-au bucurat de exerciţii demonstrative ale pompierilor alpinişti şi au avut ocazia să vadă cum intervin pompierii la un accident rutier sau în cazul unui incendiu produs la un autoturism.

 

ISU Covasna

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail