Cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei Române, unitatea militară de Vânători de Munte din Sfântu Gheorghe și-a deschis porțile, vizitatorilor.

În ciuda vremii potrivnice, peste 500 de persoane au trecut ieri pragul Unității Militare 01048 Vânători de Munte din Sfântu Gheorghe, fiind primiți cu brațele deschise și masa întinsă de către militarii care în aceste zile au organizat o serie de activități cu prilejul Zilei Armatei Române. Din totalul de vizitatori, aproximativ 350 au fost copii, curioși să vadă ce se află în spatele misterioaselor ziduri de lângă gară. Aceștia au putut admira armamentul din dotarea militarilor români, dar și echipamente de alpinism, echipamente de transmisiuni, câini de pază și caii militarilor, pregătiți în orice clipă să care echipamentul militarilor în cele mai inaccesibile zone din munți. Cei mici s-au distrat de minune probând echipamentele militare, ori cățărându-se pe peretele de alpinism. După ce au admirat sau chiar probat tehnica de luptă și după ce au urmărit filmulețele de prezentare ale Armatei Române, toți vizitatorii au fost invitați să ia masa și să servească un ceai cald la popota unității, pentru a demonta, parcă, mitul care spunea că mâncarea cazonă nu este gustoasă.

Despre însemnătatea zilei de 25 octombrie, comandantul Batalionului 22 Vânători De Munte „Cireşoaia” din Sfântu Gheorghe, colonel Gabriel Moglan, a declarat: „La 25 octombrie 1944, după cum bine știm, ultima brazdă de pământ românesc a fost eliberată de sub jugul hitlerist. Peste ani, în 1959 s-a luat decizia ca aceasta să fie și ziua Armatei României. (…) Pentru aceasta noi, militarii din Batalionul 22 Vânători de Munte Cireșoaia, organizăm o serie de activități atât culturale, cât și sportive, practic-aplicative militare, de interacțiune cu populația civilă din garnizoana Sfântu Gheorghe, pentru a le arăta și dumnealor că noi aici, în curtea de lângă gară, ne facem datoria – ne antrenăm, ne instruim, pentru ca atunci când țara ne-o va cere să răspundem <<Prezent!>> și să intervenim. Cu prilejul acestei aniversări am organizat un concurs de fotbal, unul de tenis de masă, altul de șah, am mai organizat o drumeție în munții Piatra Craiului, iar astăzi (ieri – n. red.) este ziua în care am decis să ne deschidem porțile larg, să invităm populația civilă să vadă ce se ascunde dincolo de <<zidurile cetății>>.”

Activitățile prilejuite de Ziua Armatei Române se încheie astăzi cu ceremonia militară și depuneri de coroane la Monumentul Ostașului Necunoscut, din Sfântu Gheorghe.

 

Oana-Mihaela Bărzic

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail