La sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Covasna este organizată astăzi, între orele 10.00-12.00, Ziua porților deschise la care sunt așteptați să ia parte copii, părinți, cadre didactice.

Potrivit reprezentanților IJJ,  la faţa locului vor fi expuse materiale aflate în dotarea jandarmilor care sunt folosite în misiuni, vor avea loc exerciții demonstrative ale colegilor jandarmi dar și ale câinilor de serviciu. Iubitorii muntelui vor putea vedea şi materialele specifice folosite de aceştia în misiunile din mediul montan executate de Jandarmeria Montană.

Totodată, reprezentanții mass-media vor participa la Cupa Presei la Tir.

„Momentul de încheiere a activităţilor dedicate Zilei Jandarmeriei Române la Sfântu Gheorghe va fi miercuri, 03 aprilie 2019, de la ora 12.00, la statuia lui Mihai Viteazul unde veţi putea asista la un ceremonial militar și religios, avansarea colegilor jandarmi, la premierea elevilor participanți la concursul de istorie, veţi putea vedea tehnica folosită de jandarmi în diferite misiuni dar şi autovehiculele aflate în dotarea inspectoratului.”- au precizat reprezentanții Compartimentului Informare și Relații Publice din cadrul IJJ Covasna.

M.D.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail