Castelul Mikes din Zăbala, care a fost reabilitat şi introdus în circuitul turistic de urmaşii fostului proprietar, organizează săptămâna aceasta „Ziua porţilor deschise”, publicul fiind invitat să viziteze domeniul şi să participe la o serie de ateliere recreative.

„În data de 7-8 februarie organizăm ziua porţilor deschise a castelului Mikes, unde copii sunt aşteptaţi cu atelier de creaţie măşti, bal mascat şi cu ciocolată caldă, iar adulţii cu vin fiert”, se arată într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.

Potrivit acestuia, castelul va putea fi vizitat în ambele zile între orele 10,00 şi 20,00.

Castelul, care datează din secolul al XVI-lea, a fost revendicat şi retrocedat moştenitoarei contelui Mikes, Katalin Roy Chowdhury, care s-a întors în România după 1989 împreună cu cei doi fii ai ei, au restaurant clădirea şi au transformat-o într-o reşedinţă turistică de lux.

În judeţul Covasna există aproape 200 de castele şi conace, folosite pe vremuri de aristocraţi ca reşedinţe permanente, de vacanţă sau de vânătoare, iar unele dintre ele şi-au recăpătat strălucirea de altădată, fiind restaurate de urmaşii foştilor proprietari ori de străinii care le-au cumpărat.

Printre acestea se numără castelul Daniel din Tălişoara, construit în prima jumătate a secolului al XVII-lea, precum şi domeniul Kalnoki de la Micloşoara, vizitat adeseori şi de prinţul Charles al Marii Britanii, care, de altfel, deţine un conac în localitatea covăsneană Valea Zălanului.

În ultimii doi ani, autorităţile covăsnene şi-au axat strategia de dezvoltare a turismului pe brandul ‘Covasna- ţinutul conacelor’, reuşind să atragă atenţia asupra ‘turismului nobiliar’.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Robert Gruman, a declarat pentru AGERPRES că „Ţinutul conacelor” a fost vizitat anul trecut de 90.000 de turişti din ţară şi străinătate, în creştere cu aproape 10% faţă de anul precedent.

„Şi în acest an vom promova castelele şi conacele şi vom acorda o atenţie sporită turiştilor străini, având în vedere că doar aproximativ 10% dintre cei care au vizitat zona sunt de peste hotare”, a declarat Robert Gruman.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail