Ca în fiecare an, ziua de 25 martie reprezintă prilej de bucurie pentru poliţişti, aceasta fiind ziua în care meseria de om al legii este în centrul atenţiei. Data de 25 martie 2014 semnifică împlinirea a 192 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române, zi în care îi sărbătorim pe cei care, cu pasiune şi dăruire, îşi dedică viaţa unei meserii ghidate de lege şi onoare, după cum spune şi sloganul acestei instituţii.

Poliţia covăsneană a marcat acest moment prin organizarea unor activităţi dedicate acestei zile pline de semnificaţie. Atmosfera de sărbătoare şi-a făcut simţită prezenţa încă de luni, 24 martie, când poliţiştii covăsneni au fost vizitaţi de peste 1000 de preşcolari şi şcolari, cu ocazia organizării Zilei Porţilor deschise.

Ziua de 25 martie a fost şi aceasta una de sărbătoare, zi în care unii dintre poliţişti au fost avansaţi, trecând într-o altă etapă a carierei lor. Astfel, prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne au fost înaintaţi în gradul profesional următor, înainte de împlinirea stagiului minim, un număr de şase ofiţeri, iar un număr de 22 de ofiţeri au fost avansaţi ca urmare a împlinirii stagiului minim în grad.

            Totodată, prin Dispoziţie a şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, au fost înaintaţi în gradul profesional următor, ca urmare a împlinirii stagiului minim, un număr de 46 de agenţi de poliţie.

            Tot în această zi au fost desfăşurate şi activităţi menite să aducă mulţumiri poliţiştilor care  s-au remarcat în munca pe care o desfăşoară, dar şi celor care şi-au încheiat cariera, aceştia fiind răsplătiţi cu diplome şi premii. Nu au fost uitaţi nici poliţiştii care au plecat dintre noi mult prea devreme. În memoria acestora, la monumentul poliţistului din faţa sediului IPJ Covasna de pe strada Korosi Csoma Sandor a avut loc un ceremonial militar şi religios urmat de festivitatea depunerii de coroane şi cuvântări ale conducerii IPJ Covasna, precum şi ale reprezentanţilor autorităţilor publice locale prezenţi la manifestare.

            La invitaţia conducerii inspectoratului, la activităţile omagiale şi comemorative au participat şi oficialităţi locale, senatori, deputaţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai instituţiilor deconcentrate, precum şi delegaţia Poliţiei Judeţului Bekes din Ungaria.

            Pe această cale, conducerea IPJ Covasna transmite mulţumiri tuturor poliţiştilor pentru eforturile depuse în activitatea lor, dar şi colaboratorilor care ne-au fost alături şi în acest an.

IPJ COVASNA

Ag. Marin Nicoleta

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail