În luna iunie 2020, prin Decret prezidențial, ziua de 27 mai a fost declarată ZIUA NAȚIONALĂ MIHAI VITEAZUL „MARTIR ȘI EROU AL NAȚIUNII ROMÂNE”, o recunoaștere binemeritată a faptelor sale glorioase și care trebuie întregită cu declararea sa ca „SFÂNT”. Să fie așezat alături de ceilalți sfinți, domnitori, luptători și apărători români ai întregii lumi creștine.
Mihai Viteazul a realizat prima Unire a Provinciilor Române și cum spune Nicolaie Iorga: „De la 1600 nici un român n –a mai putut gândi unirea fără uriașa sa personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie tragică”. Numele său era și este cel mai potrivit de a deveni patronul spiritual al primului ONG românesc din județ, înființat în luna septembrie 1990. Pornind de la faptul că un popor trebuie să- și cunoască și să- și respecte trecutul, evoluția istoriei sale, pentru a participa în prezentul său la scrierea istoriei sale, membrii Fundației Mihai Viteazul și-au propus să participe activ și responsabil în acest sens
Chiar dacă UNIREA nu a rezistat decât puțin, Mihai Viteazul ne-a lăsat VISUL EI.
În data de 27 mai 2022 vom depune un buchet de flori la Grupul Statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, în semn de înaltă prețuire și respect față de această personalitate istorică, patronul spiritual al Fundației noastre.
Vom publica un scurt material pregătit de dl. prof. Vasile Stancu „Biruit – au gândul…”
Președinte
Prof.ing. Maria Peligrad
***
„Biruit –au gândul…”
Mihai Viteazul – Rostirea și auzul numelui bravului domn și voievod român trezesc în mintea și inima noastră amintirea unor momente de covârșitoare importanță dar și de un tragic dramatism petrecute în istoria națională. Mai mult spus, Istoria Românilor sub Mihai Viteazul reprezintă BIBLIA poporului român, pe care fiecare fiu al său trebuie s-o cunoască, s-o simtă, s-o iubească și s-o transmită cu convingere, în orice împrejurare și în orice spațiu geografic.
În fapt ce înseamnă, pentru noi Românii, Mihai Viteazul?
- Înseamnă lupta dusă cu consecvență, cu dârzenie și curaj, cu vitejie și artă militară, în scopul cuceririi libertății și independenției poporului român. înseamnă București și Piua Petrei, din toamna anului 1594, înseamnă Hârșova, Silistra, Putineiu, Stănești, Șerpătești și Rusciuc, din ianuarie 1595, înseamnă Brăila din primăvara aceluiași an.
- „Cuprinderea Brăilei încheie într-adevăr glorioasa campanie din iarna 1595, fără seamăn poate în istoria lumii. „Niciodată, scria Nicolae Bălcescu, simțământul libertății nu îmbărbătă mai puternic inima unui popor; patru luni d-a rândul, nesocotind rigoarea iernii, nici numărul cel mare al dușmanului, pururea în câmpul bătăliei, mereu ca niște uriași, s-au războit românii. Într-o vreme așa de scurtă, ei se luptară în zece bătălii însemnate, împrăștiară mai multe armate dușmane, cuprinseră ca la douazeci și cinci orașe mari și puternice cetăți.”
Dar, Mihai Viteazul, mai cu seamă, înseamnă Călugărenii miezului de august 1595, „briliantul cel mai strălucit al coroanei gloriei românești”, înseamnă Târgoviștea, Bucureștii și Giurgiul toamnei, care au desăvârșit glorioasa victorie românească împotriva Marelui Imperiu, care se întindea pe trei continente. Și mai înseamnă luptele cu tătarii, cu begii și pașalele de la Dunăre, de la Plevna și Sofia, de la Vidin și Cladova, din anii 96 – 98, cu același Imperiu Otoman, silit în final să-l recunoască drept domn ereditar și suzeran al Țării dintre Carpați și Dunăre.
Ce mai înseamnă pentru noi Românii, Mihai Viteazul?
- Înseamnă Unirea. Înseamnă un singur stat al tuturor românilor în spațiul cuprins de Dunărea de Jos și vârfurile semețe ale Carpații nordici și, în aceeași măsură, spațiul „de la Nistru pân la Tisa”. Înseamnă un singur Domn, o singură Lege, o singură Credință. Înseamnă victoria de la Șelimbăr și intrarea triumfală de la Alba Iulia de la 1 noiembrie 1599, înseamnă Bacăul, cetățile Neamțului şi Sucevei, Romanul şi Iaşiul, unde la 6 iulie 1600, se intitula „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei.”
- „În iureşul său de la Târgovişte la Alba Iulia şi de la Alba Iulia la Suceava, scria istoricul Dumitru Almaş, oştirea lui Mihai Vodă aducea cu dânsa steagurile luptei pentru unitate şi libertate. Fluturând, în aceste trei cetăţi istorice ale poporului român, aceste steaguri au căpătat în amintire poporului măreţie de simbol” – simboluri ale independenţei şi unităţii româneşti.
Dar, ce mai înseamnă pentru Români, Mihai Viteazul?
- Înseamnă exemplu personal, dârzenie, bravură, bărbăţie, vitejie, eroism, jertfă de sine pentru ţara şi poporul său. În momentele cele mai grele ale luptei de la Călugăreni, „hotăreşte…a se jertfi ca altădată şi a cumpăra biruinţa cu primejdia vieţii sale şi chemând „în ajutoru-i protecţia mântuitoare a zeului armatelor, smulge o secure ostăşească de la un soldat, se aruncă în coloana vrăjmaşă ce-i ameninţa mai de aproape, doboară pe toţi ce se încearcă a-i sta împotrivă, ajunge pe Caraiman – Paşa, îi zboară capul, izbeşte şi pe alte capete din vrăjmaşi şi, făcând minuni de vitejie, se întoarce la ai săi plin de trofee şi fără a fi rănit. Această faptă eroică înfioară pe Turci de spaimă, iar pe creştini îi însufleţeşte ş-i aprinde de acel eroic entuziasm, izvor de fapte minunate”. Aşa a procedat şi la Şelimbărul unirii cu Ardealul, unde „Mihai însuși alerga ca un leu prin mijlocul vrăjmaşilor, ţiind în mână sabia sa groaznică şi ameninţătoare, cu care dobora în dreapta şi în stânga pe câţi întâmpina”.
Aşa a fost în toate luptele sale până la uciderea mişelească de la Câmpia Turzii.
Şi ce mai înseamnă Mihai Viteazul pentru Români?
- Înseamnă apărătorul creștinismului european și al Bisericii Ortodoxe din Transilvania, în folosul căreia a lucrat. La 1595 a aşezat – o sub patronajul Mitropoliei de la Târgovişte, a ctitorit biserica şi noua reşedinţă vlădicească de la Alba Iulia, unde a fost așezat scaunul mitropolitan, a adus şi numit ierarhi, preoţi şi călugări români în episcopia Maramureşului, la biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Brașovului și mânăstirea de la Alba Iulia, a făcut nenumărate danii în bani şi odoare, a favorizat pătrunderea cărţii religioase ortodoxe în Ardeal. Chiar ortodocşii din Polonia, după cum observa scriitorul și oratorul polonez din acea vreme, iezuitul Petre Skarga, „îl divinizau ca pe un Mesia”.
„Nu am pregetat să mă alătur cu puterile mele şi cu cheltuieli uriaşe la creştinătate, mărturisea, conştient de valoarea sa istorică şi creştinească a faptelor sale însuşi Mihai, într-un memoriu autobiografic adresat împăratului habsburgic, în februarie 1601. Şi continua previzionar: „fiind îndemnat de o râvnă lăuntrică să fac fapte… care să pună cu cinste un capăt ostenelilor mele şi să aducă un nume veșnic după moarte”.
Asasinarea sa, la 9 august 1601, pe Câmpia Turzii a pus capăt scurtei sale domnii şi realizărilor sale.
Independenţa şi Unirea, obţinute pentru foarte scurt timp, au fost două uriaşe biruinţe ale gândului Marelui Domn. Şi dacă într – o clipă a istoriei „biruit – au gândul” independenţei şi unirii românilor la 1600, acest gând „a crescut odată cu veacurile și a izbutit să se preschimbe, prin jetfa eroilor şi a înaintemergătorilor, în fapte nepieritoare”, cronologic marcate la 9 mai 1877, 27 martie, 28 noiembrie şi 1 Decembrie 1918.
Prof. Vasile Stancu
